Fratelui

Demnult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,
Sau dacă am murit...

O, frate! — anii care trec...
Nu ştii că-n drumul lor
Iau ce-i mai dulce pe pamânt:
Juneţă şi amor;

Dar neclintite lasă-n loc
Iubirile curate,
Iubirea dulce de părinţi
Şi dragostea de frate?...

Părinţii noştri hodinesc
Demult sub piatra rece,
Şi lacrimile noastre curg
Zadarnic... Timpul trece!

Când mi-o veni şi rândul meu,
De-i plânge după mine, —
Că nu mai sufăr, să gândeşti,
Că dorm, şi că mi-e bine...

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rosă veştejită

Când greua mea durere,
Când viaţa-mi s-a sfârşi,
Pe inima mea mortă
O rosă veţi găsi:

O rosă veştejită;
Dar să nu mi-o luaţi,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropaţi!

În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.

Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veştejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi Maiu

Dup' atâtea zile grele, sorele iar s-a ivit,
Şi pădurea, sbuciumată de furtuni, s-a liniştit;
Printre crengi mai trece încă un suspin de uşurare,
Apoi pace obosită ca după o luptă mare.

Toporaşul, ce stătuse plin de spaimă tupilat,
Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat;
Mii şi mii de păserele prevestesc cu veselie,
Că vin iarăşi zile bune, după zile de urgie.

Şi din relele trecute nicio urmă n-ai afla,
Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura;
Dacă ici cole, prin iarbă, n-ai zări strălucitor,
Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor.

Soarele mai sus se-nalţă şi c-un dulce sărutat,
De pe florile duiose, piscurile le-a uscat;
Şi pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu,
Se coboară zâmbitore cea dintâi ziuă de Maiu.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o clipă

Când ai pierdut în astă lume
Orice speranţă, orice dor,
Când ştii ce grabnic trece iarăşi
Tot ce-ai avea în viitor,

Atunci, nu ceri eternitate
De la o floare ce-a-nflorit.
De ea te bucuri cât trăieşte
Şi n-o mai plângi, de-a veştejit.

Nu ceri credinţă neschimbată...
Nu ceri amor pân' la mormânt,
Căci ştii, că raiul se coboară
Numai o clipă pe pământ.

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni (1875)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea

Îţi mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai ştii acele locuri, unde ne întâlneam?
Şi n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-aşa de dulce, şoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ţi par eterne, şi flori, şi primăvară
Şi scumpa ta speranţă şi junul tău amor!

Cu inima fierbinte şi plină de credinţă
Te-arunci în lume-atuncea şi speri că-i birui
Şi crezi că pentru tine, prin slaba ta voinţă,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Şi frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viaţă la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi şi de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din trecut

În visul nopţii câte-odată
Văd încă faţa ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.

Acuma nu mai ştiu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!

Şi din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Şi cea din urmă amintire
Şi ultimul surâs.

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţi sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii că niciun suflet nu plânge-n urma ta!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te amintesc

Niciodată n-aş fi ştiut că te-am iubit atât,
dacă visul morţii nu ar fi venit între noi
să distugă infinitele noastre simţăminte
care însufleţeau dragostea noastră.

Iubirea mea pentru tine a fost dulce şi curată,
niciodată măcar nu te-am jignit cu un cuvânt,
ai fost pentru mine înţelegere şi mângâiere,
nicicând n-ai auzit de pe buze un cuvânt urât.

Nicodată n-am primit un sărut mai dulce ca al tău,
aceleaşi atingeri ale tale inconfudabile,
atât de suave erau de mă făceau să simt iubirea
ce părea că-n viaţa mea n-am s-o mai găsesc,
mă simt şi acum în ale tale braţe calde
şi de aceia în viaţa mea nu te-am putut uita.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia

Familia... e un unicat.
Aici tu... drumul l-ai aflat.
La sânul mamei, lapte ai supt,
Şi poate atunci... atât ai vrut.

Tenişii pe câmp... jucăndu-te s-au rupt
Iar tu râdeai... râdeai că n-ai ştiut.
Cu câtă grijă... cât efort... părinţi tăi
Strângeau cureaua pentr-un zlot.

Un ban pentru a te-n'brăca...
Un an... pentru a exista...
La şcoală, zilnic nu lipsea
Pâinea cu unt din traista ta.

Anii... au trecut sunt amintiri,
Şi a venit timp de iubiri...
Acum erai ce-a fericită
Când te ştiai de toţi iubită.

Timpul mereu nu stă el... trece,
Şi greul tău e greu cât zece.
Şi greu şi bine la un loc,
Că viaţa e un simplu joc.

Familia ta... a disparut,
O alta în loc a apărut.
Pe spate greul ţi sa pus
Că-n lume tot e scris de sus.

Acum eşti mamă... eşti părinte,
Acelaşi film că mai-n'ainte...
La rândul tău... vei dispărea,
Şi lumea -n jur te va uita.

Familia... e cât trăieşti...
Un cuibuşor ca în poveşti.
Degeaba timpul l-ai întoarce
Că trece şi nu ai ce-i face.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când anii trec...

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.
Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă
Dă-ne să umblăm
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie
Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul frate cu românul

Şi creştinul şi păgânul
De-i întrebi, răspund: -Aiurea!
Codru-i frate cu românul
Iar românul... cu securea!

epigramă de Mihai Moleşag din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

E-atâta linişte în mine
Mă doare jalnic nepăsarea,
Celor ce spun că îmi vor bine
Şi-un dar frumos îmi fac: Uitarea!

Îmi plânge ochiul şi suspină
Iar cerul sufletului meu,
Vorbeşte-ncet: n-ai nicio vină!
Fii demnă! cum ai fost mereu.

Zadarnic strigi pe nu ştiu unde
Şi zgomote produci ades,
Ele răsar ca o Lumină
Chiar dacă nu te-au înţeles.

Scrii iar de dor şi cu durere
Despre un zbucium fără rost,
Lumea-i o tristă adiere
Prin vieţi ce vor striga: am fost!

Doar timpul şi eternitatea
Mai par dispuse să asculte,
Romanţa ce-i întâietatea
Iubirilor demult pierdute.

poezie de Lusiana Drăguşin (27 iulie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor moştenit de Dor

Să-ţi fie dor de cineva,
Încât să nu mai ştii de tine,
Să te gândeşti altundeva
Decât unde un cap te ţine.

Un cap de aţă, ca o zestre
Pe care n-ai mai da doi bani,
De ţi s-ar face la ferestre
Un semn, visat de-amar de ani.

Ce dulce vis, ce interzis
Amor, moştenitor, ce dor!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (8 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!