Fratelui

Demnult, demult tu nu mi-ai scris;
Măcar nici n-ai gândit
Să mai întrebi dacă trăiesc,
Sau dacă am murit...

O, frate! — anii care trec...
Nu ştii că-n drumul lor
Iau ce-i mai dulce pe pamânt:
Juneţă şi amor;

Dar neclintite lasă-n loc
Iubirile curate,
Iubirea dulce de părinţi
Şi dragostea de frate?...

Părinţii noştri hodinesc
Demult sub piatra rece,
Şi lacrimile noastre curg
Zadarnic... Timpul trece!

Când mi-o veni şi rândul meu,
De-i plânge după mine, —
Că nu mai sufăr, să gândeşti,
Că dorm, şi că mi-e bine...

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!