Ce vrei
Ce vrei să fac cu mine?
Eu nu mă pot schimba
Și cum e a mea față
Așa-i inima mea.
Eu nu pot să plec fruntea
Și nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!
De văd o mișelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să știu că m-ai iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aș muri!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1883)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbești cu mine și felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci mașina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat și felul în care îmi poți ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; și asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minți. Te urăsc până și atunci când mă faci să râd și e și mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu ești lângă mine și urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puțin, chiar deloc.
replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te pot avea
Nu-mi spune "te iubesc", s-ar putea să te cred
Dar nici "nu te iubesc", s-ar putea să mă pierd.
Nu mă privi așa, c-o să mă-ndrăgostesc
Dar nici nu evita, că o să mă smintesc.
Mâna să nu mi-o lași, că o să îmi lipsești,
Dar nici să nu m-atingi, că o să mă stârnești.
Nu mă băga în seamă, că mă deschid nespus,
Dar dacă mă ignori, am sufletul distrus.
La mine nu zâmbi, c-o să zâmbesc și eu
Dar nici nu vreau să plângi, că o să plâng mereu.
Cu mine să nu stai, c-o să m-obișnuiesc
Dar nu cumva să pleci, că o să mă topesc.
Iubirea ta mă face și trist și fericit
Cu tine mă simt sigur, dar sunt și rătăcit.
Puternic ea mă face, cu toate că slăbesc
Și sănătos mă ține, chiar dacă înnebunesc.
Urăsc la mine faptul că te iubesc așa
Urăsc și sentimentul că ești inima mea
Fiindcă la mine-n brațe eu nu pot să te țin
Urăsc că zi și noapte mă lupt cu acest chin
Urăsc să mă prefac că nu simt dragostea
Urăsc la nebunie că nu te pot avea.
poezie de Tracee Olga, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc!
Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nțeleg,
Urăsc pe toți acei care-și aleg
Să vadă doar ce vor și cum le este bine,
Care privesc pripit și cred că văd în mine.
Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc și mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Și întocmită fără-a iubirii undă.
Urăsc pe acei care se ceartă
Și pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toți acei crezându-se eterni,
Pledând pioșia, când nu știu a fi demni.
Urăsc să mă complac în fel de situații,
Ce le urăsc în sine, având joase vibrații...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Și să înșel că știu ce nu aș ști.
Urăsc atunci când cineva oprește
Iubirea ce în suflet înflorește...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Și fură destine, fermecând mereu.
Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Și cum se-mpodobește că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriți,
Care stau mereu și se dau grăbiți.
Urăsc când spui pe nume și nu știi cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranța și ce-i de suprafață,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheață.
Urăsc obrăznicia a celor cu mulți bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă și pe cel păgân,
Neștiința dom'le, te lasă și mai spân.
Urăsc pe-acei care nu știu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria și prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.
Urăsc tot ce-i urât și urâțește,
Prin ura de urât se construiește
Un suflet alb și-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urăsc să beau whisky
Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc și copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.
Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.
Urăsc și orașul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalț, dar și să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.
Urăsc orice carte și orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare și în veci nu piere.
Urăsc și nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aș bea când tu ești în apropiere.
poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu că prin ceea ce scriu nu pot schimba o lume greșită, dar pot schimba atitudinea greșită a lumii față de mine.
citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice societate, fanaticii nu mă urăsc numai pe mine, te urăsc, de asemeni, și pe tine. Ei urăsc pe oricine.
citat din Elie Wiesel
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
10 lucruri urăsc la tine
- interpretare proprie -
Urăsc zilele când ne vedem
Și cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îți urăsc felul în care îți aranjezi părul,
Ce aș vrea să îți pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur și-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Și tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbești,
Știu că tu nu mă iubești.
Urăsc scuzele pe care le găsești
Și ce faci când nu-mi vorbești.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puțin, nici măcar pe aproape, deloc.
poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plec?!
Mă doare tristețea, mă doare IUBIREA,
Frământ o-ntrebare:" Mi-am sfârșit menirea?!"
În suflet e ceață și nu știu ce simt,
Mă plimb într-un gol... nu mai știu să alint.
Să fi obosit de IUBIRE prea multă?!
Privesc trist la ea, dar ea nu m-ascultă...
Mă-ntreabă de ce am adus-o pe lume?!
De ce-am învățat-o numai lucruri bune?!
Îmi spune c-o doare cumplit roata lumii
Și pierde, că-și bagă "în cârd" cu nebunii!
Cuvintele tac și inima-i surdă
Și răii se-adună la colțuri, să râdă.
Mă-ntreb ce e bine: să rămân sau să plec?!
E bine să plec când toți anii îmi trec!
Rămân în Credință, că e cel mai bine
Și îi cer Răbdării să se-ntoarcă la mine!
Nu știu ce să fac, nu știu ce s-aleg!
Încerc s-o ascult, încerc s-o-nțeleg!...
Am să-l rog pe EL s-aibă grijă de ea!
Ajută-mă, Doamne, că-i "LECȚIA" grea!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O rosă veștejită
Când greua mea durere,
Când viața-mi s-a sfârși,
Pe inima mea mortă
O rosă veți găsi:
O rosă veștejită;
Dar să nu mi-o luați,
E tot, ce iau cu mine,
Cu dânsa mă-ngropați!
În zilele trecute,
Zile de fericire,
Eu am primit printr-însa
O dulce, dulce scire.
Pe inima-mi fierbinte
Sărman-a veștejit:
Cât am scăldat-o în lacrimi,
Dar n-a mai înflorit.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima dorință
În pădurea înverzită
Să-mi săpați mormântul meu,
Unde nu-s nici cruci, nici pietre,
Unde nu-i pământul greu!
Căci mult greu am dus în lume,
Pan' ce viața-mi s-a sfârșit,
Pan' ce sufletul în mine
De durere s-a zdrobit.
Numai blânde lăcrimiore
Semănați-mi pe mormânt,
Ca să scie toți, că lacrimi
Mi-a fost partea pe pământ.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai plâns și tu vreodată
Ai plâns și tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!
Un ochi, care vreodată
A plâns de dor și chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!
Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...
poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne
Multumescu-Ți Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ți-e foame
Tot ce am bun, Îți voi da
Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriți, Domnul meu
Și toate le-om împărți
Și Te voi iubi mereu
Pentru Tine, m-am schimbat
Și păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îți dăruiesc
Inima și viața mea
Sunt ale Tale, Ți le-am dat,
Casa și familia mea,
Tot ce am, și-am căpătat,
Doamne, le-mpărțesc cu Tine
M-ai salvat și-Ți mulțumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.
Vrei Doamne să fii cu mine,
Și eu, tot așa doresc,
Să îmi fie veșnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.
Amin
poezie de Florența Sărmășan din Voi merge pe urmele Tale (12 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa uneori te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din trecut
În visul nopții câte-odată
Văd încă fața ta,
Dar tot mai rar mi se arată,
Încep a o uita.
Acuma nu mai știu cum sună
Nici glasul ce-am iubit;
Vezi, anii care se adună,
De tot mi te-au răpit!
Și din trecuta fericire
Se stinge ca un vis
Și cea din urmă amintire
Și ultimul surâs.
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1890)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl urăsc pe Dumnezeu atât de tare c-aș vrea să prefac crucile tuturor bisericilor lumii în trăsnete și să le trimit pe toate în fruntea lui inexistentă. Vezi tu oroarea suferinței mele? Urăsc pe Dumnezeu: vid. Te iubesc pe tine: vid.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarce înc-o dată
Întoarce înc-o dată spre mine fața ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ș-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Așa trec toate și stelele se sting.
Pe drumul vieții mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu știam atuncea că multe vieți sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.
Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.
Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când știi că niciun suflet nu plânge-n urma ta!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Resemnare
Am luptat, făr-de noroc,
Pentr-un vis de nemurire.
Aș fi vrut să am un loc
În a lumii amintire!
Astăzi nu mai pot lupta!
Oboseala mă cuprinde.
Și încet în mintea mea
Vălul nopții se întinde.
Parcă nu mai pot gândi!....
Stau cu inima-mpietrită
Și aștept doar s-a sfârși
Viața mea cea chinuită.
Vremea trece-ncet și greu
În amara așteptare
Și de-acuma tot ce vreau
E odihnă și uitare!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mor
Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu și-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am înghețat și sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.
Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine și inima a amorțit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac și așa plecată. Și chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.
Că poate treci și te oprești și-mi spui că ai glumit sau nu mai știu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viață am acum când tu nu ești. E seacă, fără aer și cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea de câmp
Florea 'n câmp când veștejește,
Alta 'n locu-i înflorește;
Dar în pieptul omenesc
Florile când veștejesc,
Cade roa în zadar,
Alte 'n loc nu mai răsar!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, răul mizeriei și răul aurului îl strică și-l înrăiește pe om deopotrivă. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aș putea să nu cred în schimbarea întregii colectivități? Nu știu din care parte trebuie stăruit pentru reușită, dar știu că totul se va produce din nou numai prin intermediul omului. Eu am fost multă vreme singur împotriva hidrei răului, acum voi sunteți o mulțime... Primiți de la mine, voi tineri, cunoașterea mea, dobândită la sfârșitul vieții mele. Și porniți de la ultima mea cunoaștere spre o cunoaștere nouă. Așa cum s-a schimbat lumea înaintea noastră, așa se va schimba și după noi. Dar pentru asta nu-i îndeajuns o singură pereche de mâini și un singur creier. Iar voi fiți acei ce vor croi lumii drumul schimbării în bine. De vreme ce cred în schimbarea omului, cum aș putea să nu cred în schimbarea colectivității... Chinuiți-vă cu moștenirea pe care v-o las și nu-l părăsiți pe om.... Credeți în el așa cum cred și eu.
citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!