Niciodată!
vitrinele se uită urât, spațiul nu mă umple
frizeria morții tunde vieți, fără să taie fire zile
o cămașă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul își pune capcana pentru el, în neștire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost și poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spațiul cu mine
m-am vândut la târgul veții pe doi bani
toiagul are noduri și nu pot să-l cântăresc în înălțime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopții
viața, trecută sau începută, stă în gară și așteptă
să nu mai vină nimeni, șina vieții să o schimbe
buruienile și gunoiul au umplut stația mea de viață
ciocanul cerului așteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată
poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Am coborât pe strada din mine
am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu țipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieți, dorm vise-nvelite-n scoarță de toamnă
brazde pe chipul de mâine
aștern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăcește copacul pe-o umbră rămasă de ieri
brațul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ți fierbinți
o tâmplă-ți zvâcnește
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben și negru
o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieții a frânt-o și uitarea se așterne
o frântură de zâmbet din colțul buzelor, îți poartă sărutul
ochii-ți suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ți se frânge
o ramură a mai rămas, și-acum înfiptă-n inima din mine
de un cârlig am suspedat orașul, iar luminile lui râd cerului în nopți
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva țipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineață a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viață prea repede străine!
un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile și iubire
seara târziu scara lui vorbește cu șoapte
din amintire
o ceață se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinți de toamnă senine
poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tramvaiul
nu circulă pe linia asta
de un sfert de secol
își aprinde un carpați
după ce i-a rupt filtru
el a fumat întotdeauna
carpați fără
și așteaptă în fiecare seară tramvaiul
ar putea să se urce în altul
pe altă linie
dar poate lipsi de la întâlnire?
și-i păcat să n-o vadă
măcar câteva minute
după un sfert de secol
lumina îl înconjoară pe banca aia
din stația dezafectată
se uită la ceasul lui popeda
îngălbenit de trecerea anilor
e ruginit ca și el
aprinde al doilea carpați
cu filtru rupt
o umbră îl întreabă cât e ora
nu vrea să vorbească cu străinii
se aglomerează stația
toate arătările venite așteaptă
tramvaiul care nu mai trece pe acolo
două umbre tinere se jură că vor face plângere
pentru întârziere o să ajungă sus
la conducere o să fie sesizarea
umbrele l-au părăsit repede
după ce și-a terminat pachetul de carpați
s-a convins că tramvaiul
nu o să vină nici azi
ridică din umeri de neputință
o să-l aștepte și mâine
și poimâine și peste trei zile
poate o să vină într-o zi
el o să fie prezent
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă lăsa fără mine!
am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viață
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer și strig!
nicicând nu pleacă zburând în șir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigați la mine, nu ești tu, norul din tine-ți-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge
arătă-mi colțul lumii, îmi strigă penița
pentru ca să am un sărut din viață de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieții
și nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu-mi mai fie sete mâine
Prin noi trecutul trece gol și absurd,
am devenit biserici fără sfinți.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunțat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost și ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorințe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un șubred ruginit sau un ceas de remușcare,
în închisoarea vieții noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinței,
mi-am fracturat un picior al minții ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc șchiop și merg fără mâini,
așa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.
poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri, mâine, azi ...
Ieri, mâine, azi, sunt pașii tăi și urme
Lăsate pentru alții mărturie,
În care pot urmașii tăi să scurme,
Din care pot trecutu-ți să-l învie.
Uită de ieri, nu mai râvni la mâine!
Gândește-te că azi îți bate-n poartă.
Croiește-i drum iubirii tale, soartă,
Stâmpără-ți foamea hulpavă, de câine!
Un ieri ce a fost dat pradă uitării,
Încremenit în a uimirii spaimă,
Din care ți-ai clădit, cu grijă, faimă,
Pe stei de munți, pe-altarul așteptării.
Un azi ce va fi ieri până la ziuă,
În care ai bătut doar apa-n piuă
Ce a trecut, în zbor, ca o părere
Purtat de timp, pe clipele aptere.
Un mâine ce la orizont se zbate,
Din drumul tău fiind a mia parte.
Ori, cine poate ști, doar o clipită,
Din viața ce ți-a fost demult ursită?!
Trăiește-o pân' la ultima suflare!
Arză ca flacăra de lumânare!
Căci roata timpului, urât, ca hidra,
Întoarce pentru veci, perfid, clepsidra.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă ca ploaia
agăț de mine cerul cu-n braț
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colțul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viață
am mai rămas doar cu-un strop de suflet
Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete
iubește-mă ca ploaia
poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau alte dimineți!
privesc prin geam fără mine
colbul cerului-n roșu
ridică
durerea orizontului cel rece
întoarcerea ce mă așteptă
suspinul răsăritului de mâine
geometric drumul ne-ndoaie
destinul ne-a devenit un prea mic cerc
linia dreaptă nu ne mai știe
am uitat să încercăm a mai fi drepți
beau negrul cafelei din noapte
frânturi de gânduri în săgeți
mă-ntorc
noroiul pentru unii strălucește-n cărbune
și arde-ntrun roșu de sânge în gropi
degetelemi sunt oase uscate
nu-mi mai refuză nici amâgirea
ochiuri de lacrimi au strâns în ele tristeți
adun zile senine pentr-un mâine
să nu moară-n alte dimineți
poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu cumpărați
s-a stricat ceasul unor vremuri
cesornicarul a fost închis, de mulți ani
ia ieșit barba prin ziduri
un geam tremură și se sparge
șoseaua s-a prăbușit dincolo de cer, totul este haos
o mânuță de copil se zbate-n zidul zile de ieri
am cumpărat fiecare dintre noi cu monezi din viitor
speranța deaja îngropată de ieri
într-o stație de viață, o femeie strigă către orașul fără ziduri
nu cumpărați de vreți a mai fi, zile pentru ei
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul este cerul!
aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morții
nu săpa în cerul tău
nu încolăci șarpele în jurul mărului
rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înșală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult
mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării
nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu țărână
cenușa n-o arunca în vânt
ea îți va orbi privirea viitorului
nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aștepte
pune un ban în mâna sorții
să nu te joci niciodată cu zarul minții
nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenușa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare
nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poți fi auzit
nu privi mai mult decât poate înțelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine
atinge înălțimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înșelătoria nu are decât fața neagră
pământul înghite totul
poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt gol
după ce mă vei găsi în mulțimea înghesuită, într-un colț
al veșnicei ignoranțe din dicționarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieții cu nepăsare
atunci să mă înțelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îți spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înțeleg
și încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceași oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei cățărați pe gropile săpate-n mormintele
celor care așteptă a mai fi speranță, încă oameni vii
și nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt
după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viață
a oricui
și că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înțelege
că trecutul este plin de rămășițele unor vieți pline de întuneric
așa că
iubește lumina din cei care nu au fost construiți
din gol
poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Haine de lumină
În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem
vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai
în lumina Ta curată
toți azi ca să ne zidim
o viață fără pată
pe pământ ca să trăim
vrem să fim cu toți lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
și al vieții viu Cuvânt
toți dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină
curgă dar de azi lumina
din noi toți pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt
El ne este sărbătoare
și lumnină și menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire
haideți dar acum cu toții
să-i dăm ființa și iubirea
Isus chiar și-n clipa morții
să ne fie mântuirea
ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieții așezăminte
toți să fim de fire goi
din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viața-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim
curgă dar lumina sfântă
ființele să ne inunde
ca noi toți să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde
fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață
din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost
eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ și pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate și-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viața
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ți da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum fără de viață
Sunt frânt în prăpastia vieții, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru și piatră dură
Și cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună
Am trenciul rupt și zdrențuit ce-l port mereu într-o mână
Și-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o șosea de viață
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colț iubit de neființă
Am o geantă de viață în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte și-n turnuri fără lumină
Și-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Și țin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră și ruptă
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
la ultima întâmplare a nopții, cu luna
ne-am zămislit iubirea
amândoi sub cearceaful cerului
am fost fericirea
trupul tău, încă este frigul încordării
pielea ta, albă, goală, a rămas ca un petec
pe pântecul lunii
în depărtare soarele este marginea pământului
alungă-ncet, întunericul
rămâi așa
să privesc ochii tăi imenși
m-am citit atunci în ei, pentru todeauna
poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul cântec
stau pe țărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colțuri de singurătate
e tragic și trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieții
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai știe, cine...
am venit și am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieții
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a ști
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viața asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viața asta
fără de noroc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acel mâine
Mâine vom fi doi străini,
nu cu amintiri plăcute.
În ochi vom purta venin
și-n inimă săgeți multe.
Acel mâine îmi doresc
să dispară, de se poate.
Acel mâine îl urăsc.
Aduce în viață noapte.
Îl vreau pe ieri, cu tot ce-a fost.
Cu amintiri plăcute.
Cu-acele zile fără post
Și îmbrățișări, sute.
Acel ieri, ne lumineze
viața pentru totdeauna.
Îngerii să ne vegheze,
fericiți să ne dăm mâna.
Acel mâine, dacă vine,
sufletul să ne zâmbească.
Nimic să nu ne dezbine,
iubirea să ne unească.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Între mine și el nopțile sunt la fel de agitate
fără întoarcere
ca dintr-o lume roasă pe toate părțile
cu demonii liberi
așa sunt nopțile
pietre și urlete
mai rar să vezi o frântură de adevăr la colțul camerei
unde râdeau odată femeile acelea
între mine și el zilele nu au nici un rost
teama îi umple ochii
și el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbește de viață
între mine și el au crescut păduri unde viețuiește durerea
ca într-o lume răsturnată
cu demonii liberi
și el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbește de timp
de femei
de zile
de ceva care să-i tulbure întunericul gândurilor
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cel încercat vede Trezirea
1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruiești prin semne.
2. M-am rugat pentru Trezire,
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi Doamne, mai dă-mi zile
și mă cheamă apoi acasă.
3. Și prin crucea de cuvinte
să trec dincolo de fire
și să-Ți mulțumesc, Părinte
că mă-ncerci pentru Trezire.
4. Este hotărât din vreme,
Slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Între ieri și mâine (Tomorrow never knows)
-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine și cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ți povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!
Întreb un bătrân, ține strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri și mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!
-Înțeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine și ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:
-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost și care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Și câți de mâne crezi c-o sa mai fie?
Viața este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poți iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?
poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Neființe, existăm
de când am pus oare mai știu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
și-am strigat:
- tu, gând întunecat cu față mască, privește-mă
când am încercat să mă înțeleg
mi-am dat seama cât de departe și de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii și amăgire
alergând în imensitatea golului și câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii și întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înțelege-mă!
ochiul ciclopic privește toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agățate de două lumi și mi-am zis:
- trezește-te, suflete, abandoneză-te și lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roșii, iubirea și mila sunt blestem
suntem raiul și iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înțeles că suntem o gramadă, dar singuri și agățați de nimic
am încercat să ascult înțelepciunea pământului, din groapa vieții
viul omului deasupra plutește, drept cer
el uită neputința și încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri și păsări negre veghează tristețea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi și schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărțiți în ciudate fețe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, neființe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine
poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!