Am coborât pe strada din mine
am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu țipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieți, dorm vise-nvelite-n scoarță de toamnă
brazde pe chipul de mâine
aștern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăcește copacul pe-o umbră rămasă de ieri
brațul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ți fierbinți
o tâmplă-ți zvâcnește
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben și negru
o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieții a frânt-o și uitarea se așterne
o frântură de zâmbet din colțul buzelor, îți poartă sărutul
ochii-ți suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ți se frânge
o ramură a mai rămas, și-acum înfiptă-n inima din mine
de un cârlig am suspedat orașul, iar luminile lui râd cerului în nopți
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva țipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineață a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viață prea repede străine!
un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile și iubire
seara târziu scara lui vorbește cu șoapte
din amintire
o ceață se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinți de toamnă senine
poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
December
un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roșu de struguri
amintiri strivesc buze din nopți de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribulește-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colț de umbră rătăcește tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge înghețată
toamna spre iarnă strigă cu vânt și zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenușiu pictează zarea
vara trecută amăgește încă destine
năuc aleargă visul prin mine și-mi spulberă speranța
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopțile curg încet în mine și rana vieți-mi suspină
un copac zgribulit îmi oprește privirea
fără pași pierduți îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile și durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colțul ierbii moare sub tristețea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăcește privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu bați în geamul din mine
te aștept în durere
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfabetul timpului din urmă
ascult ciocane și voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roțile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieții se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colțul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc și mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
cât de mult vreau să-mi fii cupă!
să beau cu tine aroma deșteptării
speranță din ochi spre cer să-arunc
să vad din nori că plouă țipând fericirea-n cuvinte
părul tău ud să-l simt cum răsare din apus în roșu
și-n fire plăpânde de iubire lin să cobor
te rog încercă și urcă pe scara sufletului meu
prin pași de regină
a timpului mână vreau să-ți fiu
plecat arzând în jăratec scară să-ți fiu
privește-mi inima mea roșie
capul spre cer întoarce, te rog
acolo sunt, sus, o mică stea
ascultă umbra păsării ce mă întunecă
în tăceri de noapte
sunt aripi ce uită să doarmă
te rog să-mi fii gând în sigurătate
ramură de codru-n adolescența mea
de mult plecată
umbra colțului de ramă pe un perete alb
șoptind tăceri
te-acult de sus și parcă o mână strânsă simt
iar ochii mei în cărarea ta de destin suspină
trecutul merge străin pe strada vietâții mele
iar tu nu mai vrei să fii pe acel hotar de timp cu mine
te caut cu ghiarele durerii, pământul mă-n-spăimântă
omor sinucigașul din mine pe altarul cenușii stinse, răstignidu-l
pentru ca flacăra vieții să nu mi se stingă
spun cerului, zidului timpului și nevăzutului nerostit...
sunt flacără vie, ascultă!
așteaptă-mă o să-mă-ntorc
prin alfabetul invers din timpul cel din urmă
în altă ordine de lumi
atunci pentru tine voi împrăștia primăveri în lanuri și maci
pe străzi pustii de noapte, lumină
îți voi striga numele prin ferestre, să răzbată-n somnul tău
și-n gândul visului de noapte
voi așterne litere pictate în imagini
iar în calea gândului tău voi pune vise flori
și-n zi de sabat îți voi dăruii elixirul nemuririi veții
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetinește sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetinește sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Niciodată!
vitrinele se uită urât, spațiul nu mă umple
frizeria morții tunde vieți, fără să taie fire zile
o cămașă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul își pune capcana pentru el, în neștire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost și poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spațiul cu mine
m-am vândut la târgul veții pe doi bani
toiagul are noduri și nu pot să-l cântăresc în înălțime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopții
viața, trecută sau începută, stă în gară și așteptă
să nu mai vină nimeni, șina vieții să o schimbe
buruienile și gunoiul au umplut stația mea de viață
ciocanul cerului așteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată
poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna în inima mea!
stoguri în câmpuri și-n pajiști îndoite-n țărână
miros a cuib de iarbă de toamnă și-a pașii tăi
în visurile mele
nu am știut și nu-i vina cărărilor neumblate
când am plecat ultima oară, nu te zăreai dintre flori
masa pe care am pus acea scrisoare, de copilă
încă o duc cu mine, fără scaunul în care ai fi trebuit să fi,
tu
sunt trist
umbrele poienelor sunt încă bătute de vânt
în eul meu rătăcit
pălăria de fetru am uitat-o în casa aceea
am plecat în mine, cu un gol
nopțile umblă nebune, pe străzile pe care cu vise le-am construit
în gândurile mele, de mână cu tine și-acum umblu haihui
vântule oprește-te!
prin geamul unei vitrine am cules cu privirea, o fantomă, dar
era numai conturul tău
sus pe un panou uriaș, o frumoasă femeie mă privește
ești acum o străină
în seri târzii
ai ramas în mine și-n gânduri și-n nopți albe
tot tu
aceea din copilărie
frumoasa mea de atunci
dintre flori
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo
muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu știu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate și cânt apăsat, viața
strune fiindu-mi cârlionții tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniștită dimineață
singurătatea ierbii înalță tăcerea spre cer
capul tău întors îmi privește însă tristețea
ești dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viața ta trecător
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Vreau sărutul timpului, înapoi
mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colțuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă
diminețile scot fum, din coșuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheață nu mai vor
cândva ascultam cum joacă șotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este și acum cu mine, pe peretele alb, noaptea
o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulți dintre noi, în cifre, în conturi
în digiți, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea
metroul nu vreau să-mi fie huruitul vieții
livada cu meri, o imagine desuetă
aripa unui avion tremură, nu în geamul ochilui meu
doar pe cer
o tablă bătută de vânt geme rugină, gardul vieții
este prea vechi
un puștan cu rucsacul în spate aleargă ziua de mâine
un ochi halogen, în noapte clipește
vrea să se stingă
stâlpul nu mai este al nostru, este un străin
albastrul îmi este furat de apusul acoperit cu vene
genele-mi șoptesc, nu ne închide în tine
un creion stă strâmb, cu vârful rupt, sătul de viață
a scris prea multe zile, nefericite
un fulg rătăcit cade de sus, buzele-mi suspină
vreau sărutul timpului, înapoi
vreau încă câteva zile, senine
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eii ... a venit toamna!
seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
așternutul colorat, lasciv mă privește
în cerculețe
te ating, locul gol lipsește
sunt acolo
atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine și cântă
o ramură se uită chiondâș prin colțul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete
ușa s-a mărit și parcă năvălește spre mine
în urechi geamătul vieții-mi șoptește
înalță-te
lebăda începe să zboare
soarele mă lumineză pe chipul ei
și-apoi râzând, zâmbim strigând amândoi
Eii... uită-te pe geam, a venit toamna!
poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un eu, așteaptă
ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăcește anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viață
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămășițe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrățișează câmpia
și ușor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coșuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
și-o fetiță se zgâiește cu degetul în nas
la poartă
căruța greoi se mișca-n lăsat de seară
scârțâind miroase a fân și-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinții pe pereți
zâmbesc, parcă șoptind, că o să vină iarna
târziu
un vreasc se frânge sub gheata mea
o albină, pe-n zid într-un con de lumină
s-a uscat și nu tresare
pe clape de noiembrie, luna târziu, apasă
pașii ce-mi curg, rătăcind
se aud sunete-n depărtare ca-n cețuri
și vreau să aud prin vântul vieții, a ta melodie
am în buzunar o cheie de inimă și-un mobil
și-n gând mă gândesc să-ți vorbesc
la colțul străzii, aștept seara în mine
cățelul se uită să-i arunc un pic de pâine
rebegit piciorele-i tremură, ca la un câine
lovesc o piatră cu bontul tocit
sus undeva, că nu o văd, croncăne o gaiță
strada încet a tăcut, vitrina din centru-i pustie
o ultimă mogâldeață grăbită traversează
strada
un mic felinar de viață, încă mai luminează
un eu, și-un câine rebegit
așteptând primăvara
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea iubirii
ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
și ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai așteaptă-mă
dacă vei ști că am oprit în nopți șoapte
și încă vântul va bate în geamul tău
să știi că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ți vegheze visele nopții
dacă pădurea va așterne pașii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
și-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiți
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieții mele
plângând cu lacrimi de rouă
iar
când îți vor dispărea și ultimile gânduri
să nu regreți, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
și te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
și lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din Toamnă
cad castanele și butucesc pământul
sunetul unei păsări mărginește orizontul
în ecou prin văi de munți îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul
strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
și-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit și-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul și strig: privește!
acolo sus, e-o stea, care mă-așteaptă-n cerul nopții
și-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, șoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viața
și totuși ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă și ceață
domol din vale vine carul, osiile scârțaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coș în colț de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toții, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriașa expoziție tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori
uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu
uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe
uneori poate sunt lumină... sunet... învățare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate și eu aștept mereu
străin cu mine prin tine am ajuns uneori
și acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire
poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere
am strâns gheața de pe chipul iernii
și-am aruncat-o
înapoi
spre un Decembrie
timp proscris
simt durerea nopții cum mă strânge
în clește, încă o zi
încă un ieri
o fereastră din mine a rămas lumină
întoarsă spre cer
astăzi norii picură așchii, prea subțiri
ca trupul să-mi mai poată simți
amintirea îngropată în zidul tăcerii
privesc cum cad secundele și pictează timpul
înspre trecut, cu mine
nu mai sunt nici măcar iarna să-ngheț
la capătul unui drum închis
pe câmp aleargă vântul, strigând a pustiu
poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune, Toamnă
Toamnă... nu m-ai înțeles.
În culori galben intens,
Îmi trimiți frunze-n covor,
De la geam în dormitor.
Mă trezesc, le dau afară,
Dar revin iarăși spre seară.
Spune, Toamnă, ce-ai cu mine?
Știi că vreau zile senine...
Trandafirii înfloriți
Și toți pomii înverziți.
Nu vreau note de Chopin
Nici noaptea să cos goblen.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm, atât
o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind și-n flăcări mă dor
bețe de chibrit prinse-n iriși
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei și-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcălește-n suspine târzii
copacul există și își plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colț
umbra ta parcă doarme
brațul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină și lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citești plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieții, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineți de toamnă, vorbește
sunete răsucite-n povești
continui să dăruiești scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără pașii mei
liniștea fără existență, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exiști?
nu-mi ești oare închipuire
coșmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece și parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
și-n roșu de noapte
zdrențe de viață stau scrise cu raze de asfințit
o pagină de viață-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de ușă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost și sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopți degete pe strune de suflet
oțel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu și tu
că existăm, atât
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemurire
Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieții.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.
Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viața mie îmi duce puterea
și simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlinește.
Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
și mă prăbușește.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irișii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălțimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm mușcătura buzei sărate
și împărțim, printre încleștatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.
poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri ruginite
dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire
focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută
frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi și buzele îți cerșesc mai multă dăruire
înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăț lumina de resturi de întuneric
încă aștept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieții, coșuri cu fum nu mai există!
salvați suflete iubind, coșmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe șina veche și mă trezește
din lumea unui vis, a unei dimineți de toamnă
fără tine!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
viață trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezește-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea
aș vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranțele mele
colțul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când șoptea
nu pleca, cumpăna-i grea
buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porții, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine
sunt agățat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre cețuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor pașii, nu suntem noi din ea
vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în țara mea
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată, tot tu vei fi!
odată
...
odată sigur, știu
că, vom ajunge și noi să fim
între răsărituri și apusuri
sau în nopți, târzii
și-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
și plâng, prin melodii
odată vom ajunge, noi
să ne iubim, și știu că vom unii
două inimii pustii
și-un puls de viață
prin trupuri ce-și doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
și fierbinte privire
și vreau să știi
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium și-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine și-n tine
prin neuitate amintiri
și te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să știi, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi
odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să știu
și atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, și-n gânduri, și-n priviri
chiar de-ar fi, să te aștept în gări
de timp, pustii
poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!