Să nu-mi mai fie sete mâine
Prin noi trecutul trece gol și absurd,
am devenit biserici fără sfinți.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunțat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost și ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorințe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un șubred ruginit sau un ceas de remușcare,
în închisoarea vieții noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinței,
mi-am fracturat un picior al minții ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc șchiop și merg fără mâini,
așa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.
poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.