Între mine şi el nopţile sunt la fel de agitate

fără întoarcere
ca dintr-o lume roasă pe toate părţile
cu demonii liberi
aşa sunt nopţile
pietre şi urlete
mai rar să vezi o frântură de adevăr la colţul camerei
unde râdeau odată femeile acelea

între mine şi el zilele nu au nici un rost
teama îi umple ochii
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de viaţă

între mine şi el au crescut păduri unde vieţuieşte durerea
ca într-o lume răsturnată
cu demonii liberi
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de timp
de femei
de zile
de ceva care să-i tulbure întunericul gândurilor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cu mine, iubito

Iubito,
vorbeşte cu mine,
din făptura ta inocentă,
şi din ochii-ţi limpezi
şi din cugetul tău genuin!
Vorbeşte cu mine, iubito,
în clipa ce trece şi
nu mai vine înapoi
niciodată...
Vreau să vorbim,
iubito,
şi, din vorbele noastre,
să facem porumbei albi
şi să-i trimitem în lume!
Să-i trimitem în lume,
cu clipele noastre
candide,
unice
şi atât de frumoase!
Pe un colţ
al iubirii noastre,
iubito,
vorbeşte cu mine!

poezie de Iulia Mirancea (24 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea unei mame

Dacă cerul s-ar deschide
Şi-am cădea pe rând în el
Ca într-un ocean de sânge
O durere-ar fi altfel.

E durerea unei mame
Care sufletul şi-a tras
De la cântecul de leagăn
Până-n oftatul de azi.

Ea a pus copilăria
Fiului pe-naltul zbor
Unde lebăda luminii
Mai apune uneori.

Gândurile-i cuprind carnea
Între gheare de-ntrebare
Unde lacrimi cad pe rând
Şi alunecă spre mare.

A trădat-o timpul aprig,
Fiul ei nu-i calcă pragul,
Nici săracul, nici bogatul,
Stă-n genunchi, sprijină steagul.

Casa-i arde în tăcerea
Sângerării de cocori
Şlefuită de scânteia
Ce se stinge deseori.

E o hulă de-ntrebare
Şi o hulă de răspuns –
Trupul ei de sfânt în lume
Va cădea curând răpus.

Cum se face? Cum se face?
Că din sângele ei pur
A ajuns o pată neagră:
Fiul ei fără cusur.

Îl aşteaptă de mult timp
Pe covorul din ogradă –
Iarba crudă, verde crud,
Unde a crescut odată.

Mâinile îi sunt albastre
De atâta îndurare –
Noaptea nu mai are stele,
Ziua nu mai are soare.

- Dragul mamei, ce ecou
Ţi-a întunecat viaţa,
Ai uitat sau nu auzi
Că pe mine cade ceaţa?

Duhul meu vreau să se-audă,
Să-l auzi când clipa trece,
Cerul, pământul se crapă,
Eu sunt starea lor cea rece.

Două pietre mă detestă:
Tu şi piatra funerară,
Sângele-mi scrie cuvinte
Între rânduri ce-o să doară.

Am sperat să-mi fii copilul
Brav, decent la bătrâneţe,
Însă tu-ai uitat să vii
Cât trăiesc să-mi dai bineţe.

Lumea-şi are împlinirea
Prin familia lărgită –
Anotimpuri ce mă-junghie
Stau gunoi pe-a mea orbită.

Unde eşti prunc al tăcerii?
Am orbit de aşteptare –
Lacrimile nu cunosc
Hăţişul de-nduplecare.

Chem cu sângele-mi amar
Cerul ca să se deschidă,
Sufletul să-mi cadă-n el,
Trupu-n ţarna aburindă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul şi albul şi flăcările
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu despre toate femeile

care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viaţă
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
şi că distanţa dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
şi nici un virus nu poate să-ţi atace
singurătatea

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările şi rugul şi abisul
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-şi găsise culcuş în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţim dragostea

Să nu mă cauţi în celelalte femei
Pentru că n-ai să mă găseşti.
Ele au ceva în comun cu tine,
Ceva ce eu n-o să am niciodată,
Ceva obişnuit şi plictisitor.

Mie nu-mi plac lucrurile dinainte planificate,
Pe-astea le împart cu alţii...

M-am gândit că trebuie să fie ceva
Pe care să-l pot împărţi cu tine
Şi-am descoperit dragostea.

Nu-i aşa că-i minunat?

Aşteptam să-mi răspunzi, dar văd
Că eşti ocupat cu rutina zilnică.

Eu am tot timpul din lume,
De fapt cred c-am evadat din acest loc
Unde timpul şi spaţiul se măsoară.

Plutesc într-un univers numai al meu
Unde doar tu, poţi ajunge.

Uite, îţi las uşa deschisă
Pentru că nu vreau
Să comiţi indiscreţii
Privindu-mă pe gaura cheii.

E linişte, iubirea mea. Vino!

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea nu este imaginea pe care ai dori s-o vezi şi nici cântecul pe care ai vrea să-l auzi, ci mai curând o imagine pe care o vezi deşi ochii îţi sunt închişi şi un cântec pe care îl auzi deşi ţi-ai pus mâinile la urechi.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc albul coalei de hârtie
e atât de alb
că mă dor ochii
iau pixul şi trag o linie dreaptă

aşa ca linia aceea
a aparatului care măsoară
pulsul vieţii

nici un gând nu o deranjează
mă deranjează pe mine

s-au adunat toate
şi bâzâie ca un roi de ţânţari

cred că legătura neuronală
dintre creier şi mână
e întreruptă undeva
altfel nu înţeleg refuzul literelor
de a se lăsa desenate

doar linia aceea dreaptă continuă
să taie coala albă
ca un drum fără întoarcere

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau nici pâine, nici glorie, nici compătimire. Ceea ce văd zi de zi cu ochii liberi sunt fiinţe mici, într-o lume mică, inghiţindu-se una pe alta. Vreau un adevăr adevărat, oricât de mărunt.

Giovani Pappini în Un om sfârşit
Adăugat de pompilia buzatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

aşa ai fost, aşa vei fi.
si nu spera
că vei schimba ceva
în viaţa ta.
un ceas interior
măsoară timpul
în pas uşor,
dar sigur.....
măsoară şi privirea ta,
si vocea ce va spune
da sau ba.
măsoară tot ce tu gândeşti.
el va dicta.
eşti efemer....
şi tot ce faci
măsoară ceasul ucigaş.
cu el te naşti,
si într-o zi se va opri
fără să vrei,
fără să ştii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem din cealaltă extremă a vieţii

Mă uit la mine şi nu mă mai recunosc; totul e nou si necunoscut.
Nu stiu ce s-a întamplat cu mine... nu mă mai trezesc din visul acesta;
Uitat de lume şi de viaţă paşesc prin trecutul fără sfarşit, încărcat cu amintiri frumoase, însa prea dureroase.
Of, viaţă, cu ce ţi-am greşit?
Of, lume, chiar ţi-am greşit!?
Doamne, unde esti tu, cel care esti lumina pământească? M-ai lăsat şi tu? Te strig, dar nu mă auzi; Te caut, însă nu te găsesc!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin sărbătorile, iubite!

Ţi-aş cânta un colind de iubire,
Să-ţi dezgheţ geamurile prin care nu mă vezi,
Să topesc gheaţa ce-o pui între noi uneori,
Să-ţi deschizi poarta către mine:
Îmi dai, ori nu-mi dai?
Mâna, să te simt al meu,
Ochii, să-mi luminezi viaţa,
Inima, să-ţi vindec!
Căci tu mi-eşti cel mai falnic brad,
Ce-a rupt securile ce-au încercat să-l taie,
A-ntors furtunile ce-au vrut să-l smulgă,
A-ntins braţele, zâmbind, iernii ce-a vrut să-l doboare!
Şi ţi-aş ura, cât voi trăi,
Semeţ, tu să priveşti de sus,
Ca orice griji să-ţi pară mici,
Problemele, să nu la vezi!
Tu să-mi străluceştii în ogradă,
Eu să te scutur de zăpadă,
Să te scap de orice povară,
Să fii mereu vesel şi bun,
Fie-ne zilele de vară
Şi serile, ca de Crăciun!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

încep ziua fără nicio dificultate
vizibilă
am să trimit la pachet starea de bine
spre destinaţia exotică unde sper că te afli
expus luminii din ochii ultimei iubite
mă uit în oglindă
aşteptarea s-a scobit pe dinăuntru asemenea unei enclave
în care se vorbeşte argoul puşcăriaşilor
sufletul meu îţi latră absenţa
pe orbită se-nvârte încă stolul îngerilor păzitori
iată catrafusele lor arse
în piaţa de gaulle
steagul unui cer învins
dar tu vei trăi veşnic în povestea mea
asta ar trebui să-mi dea curaj
să facă diferenţa între creanga de măslin şi funie
nu uita sunt donator universal grupa o rh negativ
aritmetic mă cobor sub zero
în pivniţa promisiunii că voi înverzi pe cealaltă lume
grădină suspendată deasupra hăului
până-atunci să fac ordine aici
să arunc peste balustradă cadavrele pe care
nu le-am îmbălsămat
să fac respiraţie bouche a bouche ursuleţului ce sta între noi
împărţind teritoriul aceluiaşi pat
să-l aşez pe perna ta cu faţa spre mine
la un moment dat va trebui să clipească
îi voi povesti despre sicriul plutitor
cum liniştea vineţie ne leagănă pe mările lumii
în căutarea unui adevăr nemaiştiut
am să-i spun şi că voi cere azil politic într-o ţară guvernată de proşti
să recunosc umilă în faţa lor că eu sunt cea mai proastă
mie îmi cresc inimi în buricele degetelor
tot ce ating capătă un ticăit şi se îndepărtează
într-o stranietate fără cusur

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

M-am maturizat rămânând aceeaşi...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi...

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă Ţie să nu devin
Una de-a lor?

Să nu fiu, Doamne, te implor...
Să nu fiu indiferentă
Şi să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.

Nu ştii?
Nu auzi?
Nu vezi?
Nu simţi?
De ce taci?
De ce continui să mă speri cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi încontinuu?
Ce joc absurd şi imatur?
Sau poate Tu vorbeşti
Şi eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ţine cont de fericirile mele...
Inutile
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel...
Tu ai încredere în mine
Şi nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că ştii că fără Tine
Nu aş fi decât
Una dintre ei...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu şi ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
şi ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se şterg una câte una
stau şi mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol şi gunoi.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mă

Ia-mă în secret... nu ştiu de unde.
Mă îmbrac în orizont
Şi am în ochi o singură scânteie
Sunt steaua la care te uiţi
Ascunsă după colţul nopţii
Am căzut în zgomotul vieţii tale
Pentru a-ţi auzi cuvintele
Din dezordinea norilor
Fără cer aş locui
Între aerul dintre tine şi mine.
Şi dacă n-ai să mă găseşti
Îţi voi scrie această scrisoare
Fără cuvinte, eu
O pată albă pe hârtie.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!