Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice clipa

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea - lumină

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune

dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
strig şi nimeni nu vrea să mă audă

trecutul îl duc în spate grea povară
am o mână agăţată drept ancoră
dar îmi este prea mică fragilă şi fină
să mă poată ţine în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai lăsat visul drept iubire

trec prin mari trecători, trist, cu oase albe
de memorie-n pagini de nisip fierbinte, nescrise
şi vai, inima pustiului meu cât de tare mă chinuie
căci adânc simt timpul cum trece prin mine

lacrimi picurate-n deşertul visurilor mele sunt urme
de amintiri trecute-n nopţi de iubiri secătuite
acum furtuni se ridică ca semn spre cerul fierbinte
căci au trecut şi poate, cu tine, niciodată n-or să mai fie

dar prin ceţuri de praf şi de pulberi şi-n soare
văd imagini dublate-n unduiri de pure-albastre ape
şi-n alb de zări înveşmântată cu triste-ntise braţe
te văd cum vii, tu, alb-albastră-n veşmânt de iubire

nisipul fierbinte din ochi, încet, începe a mi se prelinge
şi lacrimile de nisip fierbinţi lasă loc la vis, la fericire
încep să uit durerea pustiului de nisip arzător din mine
căci tu nu mai uitat şi-mi laşi, cel puţin visul, drept iubire

poezie de Viorel Muha (februarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samba

am să mă sparg într-o oglindă
prin tocuri şi pe-o podea de viaţă
să pot să te găsesc pe tine, tu chip
şi-n clipe de fericire să spun
că mai există un început, de viaţă
în care încă simplu să pot sa spun
nu-n gol
că poţi să mă iubeşti!

nu vreau să uit că-n umbre de ploaie
de melodii, poate, încă chipului tău tresare
că eşti o zi albă şi vei dansa o samba
amândoi în roşu de foc, într-un destin
pe cărări noi de viaţă şi nu uitând
că noi pe podeaua vieţii, simplu existăm

da, samba vreau în pantof să-o bat
şi zâmbetul tău trist să-l refac
în bucurie
iar pe cer să pun sărut
de gând, de zbatere şi te rog
prin acest vers să nu uiţi
că-n oglinda vieţii este loc
pentru doi, iubind în joc de samba

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

în coloane îmbracă lumina trupului meu
m-am uitat într-o duminică, epocă trecută
pune voal viu cu semne de viaţă pe mine
creşte trecutul în mine, pentru un prunc în viitor
în rugină de timp găsesc roşul sângelui
nu vreau zbatere şi dorinţe, fără cu un tine
în noapte, după care răsar să te văd, mi-e dor
limpezimea apelor sufletului meu aşteaptă
corabia vieţii tale să viziteze al meu port
ancora nu va mai rugini niciodată
plină de viaţă mă va duce în inima focului tău
poarta se va deschide şi buzele se vor
albă faţă de masă şi cerceaf fără cute aştern
pun stele pe cer şi un corn de lună
am aşteptat o zi şi-o noapte, de viaţă
albă marmură am îmbrăcat, sunt în dormitor
te simt în gând, în trecut, în prezent şi-n viitor

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremelnicia existenţei nu oferă nimănui niciun drept. Existenţa însă conferă drepturi celui care este-n drept.

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm, atât

o cută se zbate, sălbatecă
sapă cu lumină
brazde de timp în jăratec de trup
se aprind şi-n flăcări mă dor
beţe de chibrit prinse-n irişi
ard clipe
te gândesc prin dor
există scântei şi-n frunzele mele
toamna arde-n pământ spre primăvară
uitarea mă păcăleşte-n suspine târzii
copacul există şi îşi plânge fericirea
uitată în amintirea unei priviri
de colţ
umbra ta parcă doarme
braţul rezemat arcuit în alb, dezgolit
suspină şi lacrimi se preling
într-o firindă de vis când tu citeşti plutind
atâtea litere nescrise
din pădurea vieţii, prin tine un necuprins
sunt trist
frigul în dimineţi de toamnă, vorbeşte
sunete răsucite-n poveşti
continui să dăruieşti scăntei, oare...
da...
ele aprig în mine se zbat
să nu uit, să-mi amintesc
drumuri care au rămas fără paşii mei
liniştea fără existenţă, mă întrebă
mă zguduie în zbatere de moarte
oare de ce nu ai avea sens în mine
acolo oare cu adevărat exişti?
nu-mi eşti oare închipuire
coşmare care mă rostogolesc-n vis?
un fir de păr rebegit încă-mi suspină
adieri de vânt rece şi parcă cu sens
totul vine în vârf de sânge
şi-n roşu de noapte
zdrenţe de viaţă stau scrise cu raze de asfinţit
o pagină de viaţă-n carte, plânge singură pe-o masă
regretând un fir de paiajen, s-a rupt
din timpul întors în toc de uşă, părăsit
încet
dureros
nu vreau să fie vis...
îmi spun că nu ai fost şi sunt
decât un timp ce poate fi întors
ard în nopţi degete pe strune de suflet
oţel albastru... mă ard cu durere
sub ferestră de suflet nedeschis
mă dor pe mine
nu, te rog, de ce te-nîntorci în vis
nu uita, despre eu şi tu
că existăm, atât

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te aştept

făcut-am sicriu inimii astăzi
copacul fiinţei în felii l-am rupt
durat-am culcuş căptuşit cu lacrimi
luna am stors-o de roşu-n neagră plecare
am pus răsăriturile-n-asfinţit, drept lumânare
negrul pământului de ţărână în pumn l-am strâns
voi cere o înviere din lumea ce s-a dus
cred cândva că ai fost, doar tu
îmi amintesc că eu nu voi mai fi
şi totuşi am să te aştept.

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit
visam noaptea-n portofele stăine ochii tăi
am fost amărâtă şi fără valoare, chiar
şi
la cazinou am ajuns

am ajuns şi-n buzunarul unui ministru
umflat şi... puţea a transpiraţie, de mă sufocam
dar am supravieţuit
am ajuns prin buzunare multe, nenumărate

ultima dată cineva m-a aruncat pe un trotuar
nu am murit, stai fără grijă, un cerşetor m-a cules
şi m-a băgat în buzunarul lui, jegos
da, dar era cald, chiar dacă miroasea a milă

şi astăzi chiar dacă nu mă auzi
te rog dacă mai găseşti la fel o altă monedă
să-ţi aduci aminte că amintirea ta, încă în mine
nu s-a stins
încă miros căldura trupului tău
şi încă port cu mine
norocul tău

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

zaţ sau orologiul-ascuţitoare, ba nu, carusel

mă scrie poemul acesta
de-a lungul minutarului
ce viteză
ca într-un carusel,
pe fruntea fiecărui căluţ
o literă – copilul din mine
ţine minte!

Din umărul stâng ţâşneşte
un cui
cuiul poftelor
umărul drept o ia înainte
dalta
aleargă un cuvânt deja rostit
ar fi vrut
să-l îmblânzească… e târziu!

mă dau jos vreme de o răsuflare
pe locul acesta cândva era
un vomitoriu, acum
extremitatea lui «3»
de pe cadrane – mut pasul
în «6», ploi reci, miros puternic
de amoniac
mă plonjez în stropul care vine
drept în ochi
ochiul drept – celălalt nedrept
reciteşte
de-a latul minutarului
silabe răsucite din poemul acesta
care mă scrie

cuiul îmi intră în palmă
palma dedată la mângâieri odinioară
fără mine caruselul
sporeşte viteza?… N-ar părea
Astfel începe zădărnicia
pe care o umple iluzia verbului!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali

lacrimi necăzute din ochi sau stins prin tribunale
mamă prea repede te-ai stins
pământul tău de la bunicii mei drept moştenire
un fariseu cu nume de hoţ, Gigi Becali
la furat şi la băgat în buzunarul său
lacrimile tale în cimitir, din noi acuma cad
de pe faţa mea cu capul aplecat
şi-n gând văd monstrul, numit Becali
şi cât de mulţi sunt Doamne, cei ca el, acum în iad
de aceea are tot timpul la el mătănii
de frica a ceea ce pe nedrept, el pe mulţi ia înşelat
blestemat să fie ai tăi copii Becali
pentru pământul pe care de la părinţi mei
tu l-ai furat
undeva, pe un site numit facebook, unii de zor îl pupă
pe - JIJI -, ca si cum ar fi, tatăl lor
însă acesta cu scârbă se strâmbă şi din sutele de milioane furate
cateodată, aruncă
la câţiva, câte un ciolan
şi-n castronul lor!

poezie de Viorel Muha (iunie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de Australia

sunt femeia
care nu poate trăi...
fără albastrul oceanului!
sunt aripa
care nu poate zbura...
fără azurul clar al cerului!
sunt firul
care nu poate urca...
fără seninul sufletului!
sunt inima de Lună Plină
care nu poate trăi fără ochi de vis,
şi visele mele au gheare de leu,
apără zbor de lebădă neagră...

numele meu este săgeată,
albastru de Australia...
şi nu am să rămân în umbră,
nu am să caut decât cerul,
la fel ca Statuia Libertăţii...
şi zi şi noapte, şi noapte şi zi...
suflet de vis împlinit voi fi mereu!
albastru de Australia...
curat, rostind iubire de oameni!
secret universal, ţesut misterios
de un păianjen creator,
unind viaţă cu viaţă...
într-o carapace infinită...

poezie de Daniela Voiculescu
Adăugat de Ilinca Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil cu peceţi triple

îngheţ lumina-n mine
ca pe-un monstru
pe care nimeni nu-l cunoaşte-n
bunătatea lui

cresc prin inele litera albastră
şi-n fiecare colţ de stradă-mi
strig
şi clovnul
- copil cu peceţi triple
care prin cruce îmi vorbeşte simplu
drept

dezgheţ lumina-n mine
să-mi asculte
glasul necopt în seva
din pământ

se-agită umbra
vrea să mă desprindă
şi-n toate regăsesc acelaşi cod

sunt eu şi clovnul
sau clovnul de iarbă
iarba din cer şi cerul iarbă
spic

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

am căzut în tristeţe
şi m-am lovit de asfaltul ei
strivind o floare în cădere
melanconie
în ruptură de suflet
triseţe în bucurie?
dezamăgire în tristeţi
de nopţi umbroase
ce-apasă suflet părăsit?
oare de ce nu pot întoarce...
leagănul meu din trecut?
întind mâna spre bucăţica
de cer rămasă
fereastră spre lumină...
a sufletului meu
şi-n cana ştirbită fără toartă
în care eu caut amintiri...
de ce să dau sensuri
şi să păstrez nonsensuri?
poate că ploaia inimii crede
că udă grădini de suflete...
mă întreb, unde este al meu
al tău?
s-au luat de mână amâdouă
şi ne-au părăsit pe noi doi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!