Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune în căruţa vieţii tale decât ceea ce poţi duce. Dacă pui prea mult, te vei opri înainte de vreme.

Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A inventa cuvinte noi ar fi, după Doamna de Stael, "simptomul cel mai sigur al sterilităţii ideilor". Remarca pare şi mai justă acum decât era la începutul veacului trecut. Încă din 1649, Vaugelas decretase: "Nu-i este nimănui îngăduit să fabrice cuvinte noi, nici măcar suveranului". Ar trebui ca filozofii, mai mult decât scriitorii, să mediteze la această interdicţie înainte chiar de a începe să gândească!

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sân

mi-am tăiat privirile
într-o zi de nenăscute clipe
în încăperile ochilor am adunat, lumi
câteva
foi albe desenează chipuri plângând
mă aşteaptă să le număr
tributul

foamea vrea măcar o neagră pâine
durerea se strambă încă pe feţe netrezite
surde vorbele strigă
aripile nu pot fi frânte, de margini de timp
acolo unde atârnă putreziciunea

dar mi-a rămas, curată, mută şi albă, ca nimbul unui sân
însetat în căuşul palmei, uimită revolta
iubeşte-mă lume hulpavă
norocul prostului încă împinge tăvălugul destinului
nu creşte pământul în copaci
nici rădăcinile sale nu pot sprijini cerul
nici noaptea nu poate intra în zi, decât murind încet
iar sfârşitul va începe cu începutul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am impresia că am totul

cu emfaza celui care măsoară
clipele în infinit
poezia în cuvinte
iubirea în bătăi de inimă
când cred că am totul
vorbesc despre nimic

nimicul nu-l pot pierde
e tot ceea ce nu stiu
e tot ceea ce nu am
e tot ce a rămas după
e tot ce va fi înainte
de a săruta cast
pământul

dar nu mă poate opri nimeni
să împart nimicul în părţi egale
şi din când în când
să trăiesc cu impresia întregului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velele nemuritoare

Acum, cât ai clipi, vom sparge-acele uşi de aur
Şi vom prăda raiul înainte de-a ne-apune steaua sclipitoare.
Acum, cât ai clipi, înainte de-a cheltui al zilelor tezaur,
Ne vom îmbarca şi, cântând, vom înălţa velele nemuritoare.

Eternitatea nu-i făcută de timpul lung şi mult,
O oră şi iubirea pot fi la fel de-ncăpătoare ca anii cei merei
Şi pot oferi mult mai multe de auzit şi de văzut
Decât poate viaţa spăla şi şterge cu toate lacrimile ei.

Iubito, ne despărţim, e ora de plecare, iar cerul în amurg
Nu va mai avea culori atât de-adânci şi de intense niciodată;
Trebuie, înainte de-a muri, să-ncălecam pe fulger ca pe-un murg,
Să prindem scurta clipă de fericire infinită, binecuvântată;

Există timp pentru tot ce pronia ne va dezvălui la timpul oportun,
Iar acum ochii noştri se privesc şi-şi iau cel din urmă rămas bun.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa plec fara a privi in urma

Poate ar mai fi fost
multe
de spus dar mi-a plăcut ideea
de a pune punct.

Măcar o dată să plec deşi nu era cazul.
Să-ntorc spatele, să trântesc uşa
(de prea multe ori
am închis-o cu grijă).
Să plec fără a privi în urmă.

Sunt nerăbdătoare să văd
ce-mi rezervă viaţa.
(Ne pare rău, nu se mai fac rezervări!)

Poate îl întâlnesc pe cel
care cu o singură mână
îmi deschide sufletul şi citeşte
o poveste de dragoste.

Poate vii, alergând, în urma mea,
mă prinzi în braţe şi-mi şopteşti:
tu eşti.
Şi-atunci văd.

Poate de fapt sunt sătulă de mine
care caută început în fiecare sfârşit de minut.
Care înţelege sărut în fiecare ţuguiere a buzelor,
care vrea mai mult, mereu mai mult.
Care intră pe fereastră de ai închis uşa.

Deschide cerul şi aeriseşte. Poate aşa
mă regăsesc, mă recompun,
mă redescopăr
şi te iubesc din nou.
Mai trainic.

poezie de Nicoleta Iuhos
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată!

vitrinele se uită urât, spaţiul nu mă umple
frizeria morţii tunde vieţi, fără să taie fire zile
o cămaşă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul îşi pune capcana pentru el, în neştire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost şi poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spaţiul cu mine
m-am vândut la târgul veţii pe doi bani
toiagul are noduri şi nu pot să-l cântăresc în înălţime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopţii
viaţa, trecută sau începută, stă în gară şi aşteptă
să nu mai vină nimeni, şina vieţii să o schimbe
buruienile şi gunoiul au umplut staţia mea de viaţă
ciocanul cerului aşteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Nu-i aşa,
că de mi-aş pune sufletul în palma ta
ca să-i citeşti holograma,
aşa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
şi darurile cerului ai binecuvânta?
în coşul vieţii noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ţi-am anticipat
şi înapoi nu te-am mai strigat.

Dacă ţi-aş spune cât de mult te-am iubit
şi ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i aşa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conştiinţă
ce te-ar durea ca un preinfarct?

Nu-i aşa, că frumuseţea amintirilor,
iubirea trecutului, în iubire scăldat...
ce în urmă cândva, copilăros l-ai lăsat,
il rechemi in visul neterminat,
să nu-ţi fie blestem sau păcat?
iar golul ochilor mei plin de durere
nu-l poţi privi, de frică, că te-ar răni,
privaţi de aţâtea bucurii...
ce s-au pierdut în neant.

Dacă ai putea întoarce trecutul
ca roata unei fântâni,
nu-i aşa, că vei fi acelaşi, ca întotdeauna?
bărbatul niciodată sătul de plin...
dar mă împac cu gândul
că destinul firii nu de noi e prescris...
iar viaţa are un scop precis
şi întotdeauna calea îşi va urma,
nu-i vina mea sau a ta,
este o lecţie de viaţă,
din care amândoi vom învăţa,
iar trecerea noastră prin lume
versurile o vor amprenta.

poezie de Valeria Mahok (3 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de lumină vie

Dacă puterea de a şti mi-ar fi deplină
şi cugetul asemeni unui snop,
aş cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.

Şi-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi ţintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morţii umbra din grăunte.

Iar tu, uimindu-te de starea voinţei de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale – nălucă din trecut –
scăpată-n dor de soartă, sub bolta raţiunii.

Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranţa de-a fi tu, deodată cu noptirea.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă

O egretă
Citeşte într-o orezărie "Les Nourritures Terrestres".
Se roteşte în jurul unui un anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă...

O egretă
Citeşte într-o orezărie Les Nourritures Terrestres.
Se roteşte în jurul unui anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea nu-i în mâna celui care o împarte, ci în mâna celui care respectă bunul simţ, buna credinţa şi adevărul. Legea poate fi şi strâmbă!

Viorel Muha (octombrie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robotul cu personalitate

Lumea şi-a tăiat degetele înainte de a-şi da mâna,
acum fiecare priveşte cu suspiciune tot ce se întâmplă
şi nu cedează din părerile proprii.

În ceea ce gândesc mă năpădesc amintirile de tot felul
şi nu spun că este rău sau este bine,
dar nu e ceva care deschide uşile fără cheia potrivită
şi nici oamenii nu se vor trezi din cenuşiul vieţii
mai cinstiţi decât sunt.

Peste tot bântuie mişcarea care răstoarnă obişnuitul,
viermele schimbării care roade trecutul,
grăbeşte schimbarea la faţă a viitorului imediat,
pune pe jar deprinderile împământenite
şi se filtrează esenţa într-un robot cu personalitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lupta cu vicleanul diavol nu poţi pune niciodată armele jos, nici nu poţi da somn ochilor tăi, de vrei să rămâi nerănit. Aici trebuie să se întâmple una din două: sau să cazi şi să pieri dacă lepezi armele din mâine, sau să stai mereu înarmat şi să fii întotdeauna treaz. Căci şi diavolul cu oastea lui stă totdeauna înarmat, pândind trândăvia noastră. Şi pune diavolul mai multă râvnă pentru pierderea noastră decât punem noi pentru mântuirea noastră. Pentru că războiul acesta este nevăzut şi izbucneşte pe neaşteptate - şi asta e pricina a nenumărate nenorociri; de aceea războiul acesta este, pentru cei care nu priveghează necontenit, cu mult mai periculos decât celălalt război.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Despre preoţie, Capitolul 13, Ispita diavolului este mai cumplită decât orice război
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul poruncii, sări în ajutorul săracului şi, privind la sărăcia lui, nu-l lăsa cu mâinile goale. Pierde-ţi banii pentru un frate sau un prieten; că dacă ruginesc sub o piatră, îi pierzi pe degeaba. Pune-ţi comoara după poruncile Celui-Preaînalt, şi-ţi va folosi mai mult decât aurul. În hambarele tale strânge-ţi milostenia, că ea te va feri de tot răul; mai mult decât un scut puternic, mai mult decât o lance grea, în faţa duşmanului se va bate ea pentru tine. Omul de bine se pune chezaş pentru aproapele său, dar cel ce şi-a pierdut ruşinea îl lasă singur.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 29:9-14, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Symposion

în jurul tău,
adesea fără s-o ştii,
stau asemenea cavalerilor mesei rotunde
cuvinte întrupate în nevăzute trupuri.
adesea fără să-ţi imaginezi măcar
stau în jurul tău şi acelea pe care
n-ai dori vreodată să le vezi luând chip,
cuvinte precum dulăii abia, abia ţinuţi în lanţ.
desigur, să nu ne înşelăm,
cavalerii, masa rotundă şi dulăii şi lanţurile
nu-s plăsmuiri, ci fiinţe cât se poate de vii,
unele calde, altele crude –
noi însă, mai iute ori mai leneş,
păşim spre ele zi de zi.
ai auzit, poate ţi-am spus deja,
şi de culorile acelor cuvinte
rămase pe catifeaua auzului
cum se prind ciulini de aur în lâna mieilor,
cum ai pune în cupa cu vin gânduri şi nori –
cât de mult le iubesc pe acestea!
şi nimeni n-ar vrea să le uite.
ştii, când inima vrea să facă festin,
o bucurie a întâlnirilor
ca-n Banchetul marelui Aristocles,
trimit poezia să mai prindă din ele,
să le-aducă drept oaspeţi încă mai nobili
decât cavalerii mesei rotunde.
niciun festin nu-l poate uita pe vreunul afară
când inima vrea să se-mbete
de iubirea pe care moartea
n-o poate fura.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debutul hoţului

I-a spus tatăl, părinteşte,
Astăzi este săptămâna;
- Pune mâna şi munceşte!
Şi de-atunci el... pune mâna!

epigramă de Viorel Martin din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexamdru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!