Nu reuşise deci nici până acum să-i câştige prietenia, pentru că ea se menţinea pe poziţie, respingându-l mereu, ori de câte ori avea ocazia, adică atunci când el îi propunea acest lucru, invocând de fiecare dată acelaşi motiv banal potrivit căruia, chipurile, nu-l suportă, dar ceea ce-l determina să nu renunţe era faptul că zărea parcă în limpezimea ochilor ei albaştri ceva, ce nu era deloc nici ură, nici răutate; parcă simţea că de fapt ea nu dorea cu adevărat să-l respingă... Dansa cu ea, iar inima ei bătea într-un ritm nebunesc, a lui la fel... De aceea el nu putu sesiza acest amănunt minor, dar foarte important. Şi dacă ar fi ştiut...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia intră prima, apoi Lucian. Ea-i întâlnise totuşi privirea, aceeaşi, ageră ca de vultur, nu putuse evita acest lucru. Iar ochii lui căprui, mari, pătrunzători, nu exprimau doar tristeţe, ci şi multă bunătate, ca de obicei. În plus, nu doar chipul îi era plăcut, ci şi vocea, dar acum îi zisese "dumneata, domnişoară...". Era clar; reuşise, deci, să-l îndepărteze de ea, deşi parcă nu asta dorea ea. Sau, de fapt, ce-şi dorea cu adevărat?! Nici ea nu ştia foarte sigur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru câteva clipe, Lucian privi spre colega lui, domnişoara psiholog. Tocmai îi promisese şi tatălui ei, domnul Stancu Virgil, că nu va încerca să se apropie prea mult de fiica dânsului, că va păstra între ei doar acea relaţie strictă, de colegialitate. Se întreba de ce oare procedase astfel? Îi promisese acelaşi lucru atât ei, cât şi tatălui ei, când, de fapt, ea era singura domnişoară care reuşise să-i atragă atenţia asupra ei, deşi o mulţime de alte tinere frumoase încercaseră în fel şi chip să-l cucerească. Ea nu încercase deloc, absolut nimic, dar reuşise. Iar el tocmai făcuse o promisiune absurdă! Cum să nu se apropie deloc de ea în toţi cei 13 ani, cât vor fi plecaţi în misiune, când, de fapt, el tocmai asta îşi dorea cel mai mult? Şase buline mici, aurii, străluceau acum pe reverul hainei lui! Ce conta oare acest amănunt minor?! Parcă era sigur că nu-i vor aduce decât neplăceri! Ar fi renunţat cu bucurie la comanda misiunii, în schimbul prieteniei cu acea domnişoară psiholog, dar ea îl refuzase categoric de mai multe ori; nu dorea ca ei să fie prieteni, ci doar colegi; atâta tot! Atunci nu avea decât să rămână comandantul misiunii, doar acceptase acest post, ba încă oficial, în direct, la televiziune; nu-i stătea în caracter să dea înapoi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionată, Lia citi şi reciti mesajul, parcă nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Era tare fericită că reuşise; şi încă nu oricum, ci cu succes. Îşi dorise atât de mult reuşita; de mult îşi dorea să participe la o misiune spaţială, fie ea de lungă sau de scurtă durată şi nu se ferise să spună deschis acest lucru oricui, ori de câte ori i se ivea ocazia. Acum era sigură: Va pleca! Totuşi, nici chiar ea nu s-ar fi aşteptat să obţină punctajul maxim. După ce revăzu rezultatul, acelaşi, adică maxim, parcă încă neîncrezătoare, mai revăzu şi mesajul afişat pe ecranul computerului, apoi porni spre cabinetul domnului Manea, din clădirea principală a Institutului, în care se aflau birourile conducerii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu frumuseţea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Şi din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simţise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deşi părea că ea nu i-ar agrea deloc prezenţa lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susţinea cu tărie că nu-i plăcea caracterul şi felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-şi piardă calmul, sau obişnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era uşor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-şi dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înţelegea deloc. Nu reuşea să-l înţeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezenţa lui. Şi de fapt, cum sau cu ce s-ar fi aşteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul maşinii albastre, străbătu hotărât oraşul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din poliţişti, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă şi de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul şoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, îşi întoarse capul spre ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora îşi pipăi obrajii, parcă nevenindu-i să creadă că Don Juan chiar o sărutase şi porni visătoare spre cabinetul ei. Iar el, Lucian, cum să nu fi fost mulţumit, doar aflase, din surse foarte sigure, de la cea mai bună prietenă a Liei, domnişoara Dora Bercea, un amănunt foarte important pentru el: domnişoara psihiatru Lia, consilierul misiunii, bruneta cu chip angelic, de păpuşă, cea care-i pusese de mult inima pe jar, nu avea şi nici nu avusese vreodată un prieten, un iubit, care să-i zădărnicească lui cu ceva planurile de a o cuceri în următorii 13 ani de misiune. Aflase că, cel puţin în acest sens, avea cale liberă spre inima ei... Era un prim pas, deloc lipsit de importanţă, din punctul lui de vedere. Ajunse la maşina albastră fără a înţelege câtuşi de puţin ce se petrecuse în nava albastră, cu directorul şi nici nu se mai chinui cu încercarea de a găsi o explicaţie. Se urcă la volanul maşinii, ieşi pe poarta Institutului, iar de afară îi luă pe cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, continuând drumul spre oraş.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bătrâne, tu ştiai ceva de chestia asta?
ALex: Da, Luci, ştiam. Am fost mai de mult într-o excursie cu Nis, în munţi, o excursie la care tu n-ai participat şi am avut ocazia să aflu acest amănunt, când trebuia să vizităm o peşteră.
Lucian: Păi; şi... S-a manifestat în vreun fel?
Alex: Da, sigur; chiar violent... Mi-amintesc şi acum; n-a fost chip să-l convingem să intre cu noi în peşteră, sau că ar fi în siguranţă.
Lucian: Deci, n-a intrat în peşteră?
Alex: Nu, a rămas afară să ne aştepte. Nici nu ştie ce-a pierdut; era un peisaj feeric, parcă desprins dintr-un basm. Evident, pe noi, la vârsta aceea, ne-a impresionat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar timpul îşi urmă cursul său firesc, fără întrerupere. Colegii comandantului deja nu se mai ocupau deloc de completarea jurnalului de bord al navei; comozi, abandonaseră acest aspect, lăsându-l doar în grija lui. Dar pe el nu-l deranja acest lucru; conştiincios, se aşeza la masă, completând cu stânga, detaliat, zi de zi, tot ceea ce era mai important şi merita să fie consemnat în paginile acestui raport, fără a uita nici un amănunt, semnând, în încheiere: "Completat de comandantul misiunii, Lucian Enka."

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian avea de gând să se înţeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiţi să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenţii pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "şeful" şi nu părea a avea de gând să renunţe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj şi intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăşi doarme cu păpuşica aceea?" observă domnul Enka aceeaşi păpuşă brunetă, cu ochi albaştri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleaşi haine. Fiul său o schimbase de hăinuţe?! Ciudată ocupaţie pentru un comandant al unei misiuni spaţiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproşeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar şi cu păpuşile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reţinea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniştit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezenţa lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în linişte. Dar, deşi tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!