Lia se simțea ca o prințesă răsfățată, pe care prințul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Și nici nu apăru. Ușa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spațiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuție li se adăugară, de îndată ce ușa se închise, săruturile, îmbrățișările și atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu ușurință cât de mult o iubea Don Juan, așa cum și susținea, fără prefăcătorie.
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.