Să dea mâna cu preşedintele ţării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ţinea un micuţ ursuleţ de pluş, unul tare caraghios, dar frumuşel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." îşi spuse în gând, pasând rapid ursuleţul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reuşise să scape la timp de micuţul intrus de pluş, înainte de a atinge mâna preşedintelui; simţea însă că-i crapă obrajii de ruşine. Lucian reuşise să scape de ursuleţ, deşi acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna preşedintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluţe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Îşi ţinea capul plecat şi nici nu îndrăznea să-şi ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simţea parcă fumegând, deşi dânsul nu mai reproşase nimănui nimic... Se înşela însă; observând reacţia preşedintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeaşi tactică: surâse deci binevoitor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza, dintre părinţi, doar Diana mai era printre cei şapte tineri. Privindu-şi fiul, frumos şi elegent, cu uniforma albastră, cu însemnele comandantului (cele şase bulinuţe sclipind "timid" pe reverul hainei), se simţea tare mândră; acela era chiar băiatul ei, la numai 21 de ani, cel mai important membru al echipajului, comandantul misiunii. Îi plăcu acest amănunt, mai ales văzându-l cum coordona activitatea, nu cu glas poruncitor, însă colegii cam ţineau seama de spusele lui, sau cel puţin îi solicitau părerea. Spre seară, Diana îşi anunţă plecarea; era cazul să meargă acasă, n-avea rost să mai întârzie, deşi se simţea bine acolo, în nava aceea, aproape de fiul ei. În sinea lui, Lucian se bucura de faptul că mama lui pleca acasă, pentru că, în felul acesta, dacă domnul Stancu nu-i interzisese, o putea din nou conduce acasă la ea pe... domnişoara Barbie. Cu voce tare, nu spuse însă nimic de acest gen. O conduse pe Diana doar până la ieşirea din navă; o sărută pe obraji înainte de plecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se grăbi în a împărţi autografe pe bluziţe, tricouri, foi, fotografii; în cazul lui însă, era mult mai greu să încheie mai repede această activitate, căci fiecare domnişoară dorea măcar o semnătură de la el, ca o ultimă amintire şi erau destul de multicele acolo... Cum să plece la timp din mijlocul lor, ba încă intact?! Încercă să le înduplece în fel şi chip, cu vorbe frumoase, mieroase, bine alese şi meşteşugite; era însă posibil? Nici gând! Vai lui! Ora 08.00 se apropia nemilos; îşi văzuse aproape toţi colegii îndreptându-se spre rachetodrom. Doar el nu reuşise acest lucru; era încă acolo. Zâmbi, deşi cu amărăciune şi zise, făcând din nou apel la înţelegerea acelor tinere...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnişoara Petra Neţoiu", dar nu reuşise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toţi colegii, care nu vor aştepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." îşi zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoţionă şi nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou îşi ţinea capul plecat, ruşinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-şi imagineze cum ar fi reacţionat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deşi era puţin probabil ca indivizii să fi reuşit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreţ, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa blondă îşi luase rămas bun de la toate animalele şi plantele ei de acasă, ştiindu-le în siguranţă, în grija părinţilor ei. Plante avea destule şi la bordul navei; animale nu, decât de pluş, dar nu reproşa nimic nimănui. Dădu şi ea mâna cu directorul, cu primarul şi cu preşedintele. Nu se mai uită urât la domnul primar, deşi nu uitase de chestia cu aprobările... Acum însă doar zâmbi scurt, mulţumind şi ea, apoi ţâşni sprintenă în sus, pe trepte. După ultimul salut, intră în navă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum se aflau deja faţă în faţă. Lucian îşi păstră calmul. Nu spuse nimic; nici nu ştia ce. Războinica îl înconjură, cercetându-l cu multă atenţie; nu mai văzuse nicicând o asemenea "arătare", ca el... Asta exprima expresia întipărită pe chipul ei tânăr, plăcut privirii, după cum constată el. Şi deşi era războinică, musculoasă, avea ceva din farmecul şi graţia specific feminină. Lucian respiră calm, fără să se agite. Nu scoase nici un sunet, nu făcu nici o mişcare; se ştia încă în deplină siguranţă, monitorizat din nava albastră, de cei doi roboţi. Şi după ce femeia se sătură să-l tot cerceteze, se apropie mai mult. Întinse mâna albă spre el, să-l atingă; se simţi ciudat, când unul dintre degetele ei atinse mâneca hainei albastre a uniformei; ea îşi retrase grabnic mâna.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se gândea des la "bătrânul" său prieten şi-şi dădea seama că exagerase, ignorându-l; se simţea prost din acest motiv. Şi nu ştia cum să rezolve această problemă, pentru că încă nu uitase faptul că geneticianul îi refuzase cerinţa de a-l ajuta, sau măcar de a încerca acest lucru. Pentru a se revanşa faţă de bătrânul său prieten, se ocupă de unul singur de tortul pregătit pentru onomastica acestuia, cu mâna stângă, fără ajutorul roboţilor şefi. Petrecu destul de mult timp în bucătăria navei, neglijând alte aspecte, dar colegii nu-l solicitară deloc.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintelui ales cu diaspora

Iată o faptă bună, clară,
A preşedintelui ce ne-a fost dat
Merge însă mult pe-afară
Să-şi mai pună încă un mandat.

epigramă de George Bârlan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele ţării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu şi-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranţă, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăşi acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele îl salută şi pe profesorul Eugen Manea, instructorul echipajului, felicitându-l pentru performanţele elevilor săi, apoi strânse mâinile celor 14 părinţi, care erau tare mândri de odraslele lor; aveau şi motive să fie... Mai ales că preşedintele afirmase fără reţineri că se simţea onorat de faptul că avusese ocazia să-i cunoască pe cei şapte tineri. "Mă bucur să aflu că încă mai există asemenea persoane ca ei, aceşti minunaţi copii..." spusese preşedintele; cuvintele acestea atinseseră şi sufletul directorului, însă dânsul tăcu. "Rece şi insensibil..." îl acuzase Diana Enka de curând; oare chiar era aşa?! Privi o clipă spre Lucian, apoi spre familia Enka; alături de Diana stătea blondul Iulian, iar acesta era considerat drept tatăl comandantului... Trist adevăr pentru director, care se strădui să-şi ascundă mâhnirea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Virgil Stancu, părând încă nedumerit, privi o clipă, în timp ce-şi ţinea fiica în braţe, spre tânărul comandant. Nu cu mult timp în urmă, acesta îi promisese că va păstra distanţa faţă de fiica lui, că n-o va deranja cu nimic în toată această lungă perioadă a misiunii. Ce se întâmplase oare între timp, atât de repede?! Privind însă spre acel băiat, inexplicabil, avu aceeaşi impresie bună despre el; tânărul îi inspira multă încredere şi admiraţie, deci, îşi stăpâni impulsul cu care plecase de acasă, de a-l lua serios la rost pe acest băiat; acum nu mai avea de gând să procedeze astfel. Dar nici pe fiica lui n-o putea certa. Valeria şi Virgil Stancu porniră spre uşa Comisiei, însă nu intrară direct; doamna Stancu bătu discret de câteva ori. Ieşi Horaţiu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu reuşise deci nici până acum să-i câştige prietenia, pentru că ea se menţinea pe poziţie, respingându-l mereu, ori de câte ori avea ocazia, adică atunci când el îi propunea acest lucru, invocând de fiecare dată acelaşi motiv banal potrivit căruia, chipurile, nu-l suportă, dar ceea ce-l determina să nu renunţe era faptul că zărea parcă în limpezimea ochilor ei albaştri ceva, ce nu era deloc nici ură, nici răutate; parcă simţea că de fapt ea nu dorea cu adevărat să-l respingă... Dansa cu ea, iar inima ei bătea într-un ritm nebunesc, a lui la fel... De aceea el nu putu sesiza acest amănunt minor, dar foarte important. Şi dacă ar fi ştiut...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, fără a părea surprins, pentru că, de fapt, nici nu era, Lucian porni spre director. Aparatele de filmat îl luară imediat în prim-plan, dar el nu se intimidă din această cauză. Nu era deloc încrezut, însă era teribil de frumos, chiar şi pe ecranele televizoarelor. Reporterii îl prezentară rapid drept un tânăr matematician de numai 21 de ani, răspunzător direct de existenţa vehiculului spaţial care va porni în misiune, recunoscut drept un mare Don Juan în Institut; nu putuseră scăpa neobservat acest amănunt. Băiatul ajunse lângă director. Pe ecranele TV apărea când chipul lui, când al directorului, când al părinţilor lui Lucian, cu precădere în acele clipe, al viitorului comandant. Brusc, lui Lucian i se păru absolut firesc că el va fi comandantul misiunii; acest gând nici nu-l mai ameţi, nici nu-l mai intimidă. Prin urmare zâmbi scurt, dar fermecător, ca de obicei, absolut seducător, spre disperarea miilor de domnişoare aflate în acele momente în faţa televizoarelor; chipul lui plăcut şi mândru punându-le pe dată inimile pe jar.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre şi Adi îşi sprijiniră colega, în momentul coborârii din maşină; ea era deja cam slăbită, deşi încerca să se ţină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reuşise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puţin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era linişte, mult mai linişte decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile oraşului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupaţi de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci, ce doreai să-mi spui?
Lucian: Despre păianjenul acela, Ema... Ştii, de fapt, blonda nu e singura care se interesează atât de mult în ultima vreme de femela aceasta, cu multe picioruşe subţirele. Chiar şi eu îi acord mai multă atenţie decât ar fi necesar, deşi nu stau acolo, s-o păzesc, ca blonda noastră. Însă ieri, spre exemplu, am vorbit despre ea cu mai multe persoane: cu tatăl tău...
Nick: Cu tata?! Tu?!
Lucian: Da, cu dânsul. E vreo problemă?
Nick: Nici una; mă miram, doar... De fapt, nu ştiu de ce, dar am impresia certă că-ţi petreci mult timp şi în compania tatălui meu, de o vreme.
Lucian: Aşa-i, însă doar cu permisiunea dânsului. Nick, am să-ţi spun că tatăl tău mi-a acordat cu câtva timp în urmă, prietenia dumnealui.
Nick: Poftim?!
Lucian: Sper să nu te deranjeze acest lucru; eu nu i-am cerut nimic de acest gen. Pur şi simplu, dânsul s-a oferit. Şi pe mine m-a surprins, în mod plăcut, desigur, mai ales că dânsul m-a asigurat de sprijinul său necondiţionat, în orice problemă aş avea. Mi-a spus că-l pot deranja oricând, indiferent de oră.
Nick: Hmm; ciudat... Nu ştiam chestia asta. Tata nu mi-a spus nimic în acest sens. Dar, serios, nu mă deranjează.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi Lucian Enka ieşiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămaşi pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deşi poate nimeni nu înţelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel faţă de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezenţa măreţului vehicul spaţial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată şi fiu – dar nu amândoi cunoşteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!