Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea şedinţa. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenţionat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecţie, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioşătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colţul gurii. Era mulţumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Şi dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase uşor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deşi încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia nu avusese nici ea ocazia să intre vreodată în cabinetul domnului Manea până în acel moment, iar pe instructor îl cunoştea destul de puţin; mai mult din auzite, decât din văzute, căci nu-l văzuse decât când acesta venise personal, cu câteva zile în urmă, să o anunţe că fusese selecţionată pentru a participa la aceste testări. Ştia însă că profesorul este bun prieten cu directorul Institutului, pe care nu-l cunoştea personal nici pe acesta; chiar nu-l văzuse deloc pe director, niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi Lucian Enka ieşiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămaşi pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deşi poate nimeni nu înţelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel faţă de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezenţa măreţului vehicul spaţial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată şi fiu – dar nu amândoi cunoşteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ah, nu încerca să readuci îndoiala în sufletul meu în ceea ce te priveşte, pentru că n-ai să reuşeşti!
Lucian: Nu, zău?! De ce eşti atât de sigură că nu te înşeli acum în privinţa mea? Iată! Suntem absolut singuri în navă! Nu e oare periculos pentru tine?!
Lia: Nu. Deloc. Poate, pentru tine.
Lucian: Pentru mine?! Nici gând! Ce mi-ai putea face tu?
Lia: Nici nu-ţi închipui şi cred că nici n-ai vrea să afli!
Lucian: Serios?! Deci, eşti periculoasă... Ar trebui să mă feresc de tine, din calea ta.
Lia: Ar fi spre binele tău.
Lucian: Am să reţin acest amănunt pe viitor şi voi încerca să ţin cont de el.
Lia: Asta-ţi sugeram şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire şi simţi brusc o foarte mare admiraţie pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeş, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deşi nu-şi dădea seama de ce, simţea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea şi nu credea că greşeşte, că acest Enka Lucian era tare bun şi sufletist şi-i părea rău că-n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînţelegerii cu părinţii lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce zici, frumoaso? Am putea dansa împreună?
Ly: N-aş crede.
Lucian: Te rog... Să lăsăm deoparte neînţelegerile. Să uităm orice supărare. Măcar de data asta. Te rog... Hai să îngropăm securea. Măcar pentru puţin timp; preţ de o melodie şi atât.
Ly: Desigur, pentru tine e atât de uşor...
Lucian: Te înşeli. Nu-i adevărat! Nu-i deloc uşor, nici pentru mine. Dimpotrivă. Dar... Să înercăm! Ce zici? Nu strică...
Ly: Bine, să încercăm. Deşi nu cred c-ar trebui. Dar fie!
Lucian: Grozav! Mulţumesc. Ştii, mi-ar place mult ca totul să redevină ca înainte.
Ly: Asta ar fi foarte dificil.
Lucian: Dificil, dar nu imposibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul nu uitase de problema body-guarzilor lui Alex şi dat fiind că preferatul său îl rugase să ia unele măsuri, chiar vorbise cu cei de la firmă şi-l asigură pe genetician că de abia de luni dimineaţa se va trece la schimbarea domnişoarei Petra Neţoiu cu un coleg de-al ei; directorul nu ştia cu care, dar nici nu conta acest amănunt. Principal era faptul că totuşi, va fi schimbată, iar asta i se păru o veste minunată lui Alex; era bucuros! Până luni se va descurca el cumva, va avea răbdare. Trebuia doar să se ferească de colegii săi în acea seară, să facă în aşa fel încât aceştia să nu-i afle secretul, ca să nu râdă de el; Lucian îl asigurase din nou că nu va spune nimic. Deci, Alex putea fi liniştit, iar în seara aceea putea pleca însoţit de "Ucigaşă"; de luni va scăpa de ea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Şi din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Şi de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise şi el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm şi mulţumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcţie, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi minţit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Şi dacă totuşi...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuşi, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Şi de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în şedinţă. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deşi timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Dar încă nu mi-ai răspuns la...
Lucian: Ştiu ce vrei să afli. Cred că ar fi mai bine să afli sigur, direct de la mine, deci... Da, sunt îndrăgostit, întotdeauna am fost... Asta este. Nu pot nega realitatea.
Sonya: Despre ea e vorba, nu-i aşa?
Lucian: Off... Cred că n-are rost să mai încerc să ascund adevărul, aşa că am să recunosc, cu toate că nu-mi convine... Da, e adevărat, despre ea e vorba. Lia... Ea e cea de care m-am îndrăgostit, nu acum, de curând, ci de mult, pe Terra, în urmă cu cel puţin şapte ani, când am întâlnit-o prima oară; de atunci nu mi-o mai pot scoate din minte, orice aş face, oricât aş încerca... De fapt, am şi încercat, de mai multe ori chiar, în fel şi chip, însă n-am reuşit; sentimentul mă depăşeşte...
Sonya: Înţeleg, sau cel puţin încerc. Deci, n-am nici o şansă cu tine, n-am avut-o niciodată, nici eu, nici altcineva...
Lucian: Nu; din nefericire.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!