Directorul porni îngândurat spre biroul său. Din nou intervenea pentru favoritul său; dar cum să nu-l ajute, măcar pentru a zări expresia de mulţumire ce-i lumina chipul tânărului, ştiindu-se sprijinit de cel mai influent om din Institut... Că dânsul era chiar tatăl său, băiatul habar n-avea şi nici nu va afla acest amănunt atât de curând. De fapt, directorul i-ar fi putut spune adevărul oricând, dar pentru că amânase mereu momentul, din pricina Dianei, nedorind să-i provoace acesteia suferinţe, se temea acum de modul în care ar reacţiona băiatul la aflarea unei asemenea noutăţi. Poate că l-ar respinge brusc, iar directorul n-ar putea suporta nici măcar acest gând. Cel puţin, aşa-l avea totuşi aproape: era Lucian, elevul său favorit şi simţea că băiatul îl admiră, îl respectă; ar fi preferat să-l iubească, dar nu putea avea asemenea pretenţii. Pentru el, era totuşi, doar directorul Institutului, nimic mai mult...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka ieşi, pentru că simţea că nu mai poate sta o clipă în acel birou. Se sufoca, nu mai avea aer. Nu putea suporta privirea acelui om, directorul Institutului, nu pentru că ar fi fost fioroasă, ci, dimpotrivă, mult prea blândă! Blândă, dar ageră, pătrunzătoare... Se încruntă! În maşină, în drum spre Institut, îşi admirase în tăcere fiul; parcă de abia acum realiza cât de mult semăna Luci cu directorul, chiar şi la chip; un băiat frumos... Oare mai remarcase cineva această asemănare? Diana spera că nu! Fiul ei va pleca, directorul va rămâne aici, în Institut, deci, într-un fel, ar fi ca şi cum tot şi-ar avea fiul pe aproape... De ce însă ea nu simţea deloc astfel?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea şedinţa. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenţionat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecţie, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preşedintele ţării nu spuse nimic; zări însă în privirea lui Traian Simionescu simpatia pe care acesta o avea pentru comandantul misiunii, simpatie pe care directorul nu şi-o putea ascunde... Era oare mai mult decât doar atât?! Cu siguranţă, da! Nu era doar simpatie, ci dragoste părintească, însă directorul nu putea împărtăşi acest sentiment, această taină pe care o purta adânc în suflet... Privi din nou scurt, însă cu jind, spre blondul Enka Iulian; "rivalul" său?! Oficial, însă, tatăl tânărului comandant...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar în curând, Lucian, cu papagalul pe umăr şi şorţul de bucătar peste uniformă, servi cina familiei sale, fără a-l deranja prezenţa lui Traian Simionescu; dimpotrivă, îl servi şi pe acesta. Ceilalţi păreau cam stânjeniţi de acţiunea tânărului; nu şi directorul. Dânsul zâmbi în sinea sa, constatând că băiatul îi semăna din multe puncte de vedere; şi dânsul avea asemenea ocupaţii, ori de câte ori îşi găsea câte o clipă liberă. Directorul nu întârzie prea mult în vizită la familia Enka; în curând se pregăti de plecare. Îi salută respectuos pe toţi, apoi se îndreptă spre ieşire. Diana şi Iulian îl conduseră; evident – şi Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu şi Lucian Enka ieşiră împreună din navă, directorul tratându-l ca pe un bun prieten, întărindu-le astfel convingerea celor rămaşi pe puntea principală, mai ales noilor colegi, că Luci era preferatul domnului Traian Simionescu, directorul Institutului; era un amănunt destul de evident, pentru oricine, pe care directorul nu încerca să-l ascundă, deşi poate nimeni nu înţelegea motivele reale pe care dânsul le avea pentru a se purta astfel faţă de acest tânăr matematician. Amândoi se aflau încă în zona rachetodromului, zonă dominată de prezenţa măreţului vehicul spaţial albastru. Mergeau unul lângă altul – tată şi fiu – dar nu amândoi cunoşteau acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îl întâlni pe Lucian la intrarea în sediul principal al Institutului; băiatul respira greu, se vedea că venise în grabă, de abia scăpase de grupul de fete de afară. Totuşi, ele fuseseră destul de înţelegătoare. Noroc că directorul nu pornise mai din timp în căutarea lui; l-ar fi surprins iarăşi în mijlocul admiratoarelor. Dânsul îl întâmpină, încruntându-se uşor... Lucian porni spre locul în care i se hotărea viitorul, cariera; directorul îl urmă. Zărindu-şi fiul, Diana îi reproşă şi ea întârzierea. Iar Diana îl sărută pe ambii obraji, apoi el intră grăbit. Iată însă cum pe obrajii lui apărură urme de ruj; nu de la fetele de afară, ci de la mama lui. El nu-şi dădu seama şi nici nu încercă să se şteargă. Înaintă grăbit. În faţă se afla vicepreşedintele Comisiei Disciplinare, domnul Sever Forţan, fostul său profesor de cultură civică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian Simionescu îl caracterizase pe Lucian cu multă mândrie şi admiraţie; îl lăudase chiar, dar nu se putuse abţine. Nu amintise nimic de faptul că îl considera favoritul său, deşi era conştient că se putea afla cu uşurinţă. Privi o clipă spre preferatul său; cele şase mici bulinuţe aurii sclipeau pe reverul hainei sale, în lumina soarelui. Chiar directorul i le ataşase în acel loc. Lucian era comandantul misiunii... Directorul zâmbi mulţumit, totuşi cu oarecare amărăciune. Ar fi dorit să strige în gura mare: "Iată-l! Acest băiat este de fapt, fiul meu şi sunt tare mândru de el!" Dar nu putea proceda astfel. Privi cu jind spre blondul Enka Iulian; oare acesta îşi dădea seama cât de norocos putea fi?! Alungă însă rapid aceste gânduri din minte, pentru că primise un alt plic; era directorul Institutului şi se afla în faţa camerelor de luat vederi. Nu se putea face de râs, ori da în spectacol în direct, la mai multe posturi de televiziune, care ar fi avut astfel ce comenta. Se adună repede şi-şi dobândi rapid cumpătul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul avu însă ocazia să-i vadă pe Mircea şi Dana Dragomir; directorul îi cunoştea foarte bine pe părinţii Dianei. Îi salută scurt, dar politicos. În timp ce-i săruta mâna doamnei Dragomir, aceasta îl privi tăcută, părând încurcată de prezenţa dânsului; îşi amintea perfect că în urmă cu mulţi ani nu-l acceptase ca ginere, preferându-l pe blond pentru fiica ei. Acum parcă regreta acea hotărâre de atunci, deşi nu putea spune că actualul ei ginere, Iulian Enka, o dezamăgise vreodată cu ceva. Totuşi, acesta era directorul Institutului, un domn tânăr, frumos, manierat, distins; în plus, tatăl nepotului ei... Pe când îl refuzase era doar elev în Institut. Dacă ar fi ştiut de atunci cum vor evolua lucrurile, poate altfel se prezenta situaţia actuală, dar faptul era consumat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Mihai nu-i convenea ultimul cuvânt, "minorul", însă dacă s-ar fi grăbit puţin, nu l-ar mai fi auzit. Când ajunse însă în dreptul directorului, îi dispăru brusc orice neplăcere provocată de acel cuvânt. Directorul îi "decora" uniforma albastră cu toate accesoriile necesare, terminând cu bulinele mici, gălbui, în număr de cinci. Incredibil – Mihai era şeful securităţii; nu s-ar fi aşteptat la una ca asta. Nici directorul nu cunoştea dinainte acest amănunt, deşi l-ar fi putut afla, dar dânsul se interesase doar de favoritul său şi atât; îi fusese de ajuns să afle mai din timp că Luci era comandantul. Acum se mirase şi dânsul de funcţia acordată tânărului Mihai, dar ţinând cont de ceea ce aflase despre informatician, găsea corectă decizia Comisiei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul-instructor Eugen Manea, rămas pe moment, până ce-şi va primi noii elevi, fără elevi, se urcă la volanul maşinii sale şi porni spre ieşirea din Institut, făcându-i semn cu mâna prietenului său, directorul. Acesta îl conduse cu privirea atât cât mai reuşi să-l zărească, apoi se opri în dreptul maşinii sale albastre. N-o atinse, pentru că s-ar fi declanşat alarma şi n-o putea opri. Ce ciudat! Se simţea ca un străin în faţa propriei sale maşini. Se obişnuise să-l vadă pe Lucian la volan; acum, desigur, băiatul se afla la comanda propriei sale nave spaţiale, într-o misiune mai mult decât importantă... Totul fusese bine pregătit, pus la punct, deci, n-aveau cum să dea greş, n-aveau cum să nu reuşească. Directorul se mai calmă; avea încredere în acei tineri... Lăsă maşina albastră acolo, stingheră; probabil vreodată îi va face alte chei, dacă intenţiona s-o mai folosească... Porni agale, cu paşi mărunţi, spre sediul principal al Institutului, unica sa casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneticianul nu mai comentă; nu zise nimic altceva. Îl ştia pe director dispus să-l ajute oricând pe favoritul său, nu şi pe el... Semnară actele necesare, atât el, cât şi directorul, acte prin care Alex era de acord să fie reprezentat de Traian Simionescu la procesul care va avea loc când îşi va reveni cel de-al treilea infractor. Directorul lăsă o carte de vizită, cu numerele de telefon la care putea fi găsit şi adresa Institutului, pentru a fi contactat când va fi nevoie de prezenţa dânsului la procesul respectiv. Următoarele semnături, de care nu scăpară, nu erau pe alte acte oficiale; poliţiştii le solicitaseră autografe; ba chiar şi fotografii, de la cei doi băieţi din echipaj, dar şi împreună, toţi şapte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins în punctul său slab, directorul o privi iscoditor cu ochii săi ageri şi simţi un gol în inimă. Ar fi dorit atât de mult să poată recunoaşte, în sfârşit, măcar în faţa acestei domnişoare, că de fapt, în realitate, Lucian chiar este copilul lui, unicul său fiu, dar nu putea spune acest mare adevăr. Era o taină pe care o păstra cu durere ascunsă-n suflet, căci mereu simţea nevoia de a-şi strânge ocrotitor fiul în braţe, de a-l înconjura şi a-şi arăta dragostea lui părintească; cu greu se abţinea. Cine oare ar fi putut înţelege cât de dificile i se păreau toate acestea chiar şi lui, directorul celui mai mare şi mai modern Institut Astronomic de pe întreaga Terra? De câte ori nu simţise nevoia să-l audă pe Lucian spunându-i măcar o singură dată "tată"? Dar se stăpânea de fiecare dată, reprimându-şi sentimentele, cum se stăpânise şi de data aceasta, reuşind să-şi redobândească rapid controlul de sine şi calmul său imperturbabil, să nu îşi piardă firea şi-i răspunse Liei cu o voce totuşi uşor iritată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă acest amănunt nu-l înveseli deloc; Lucian era tot trist, posomorât. Directorul ar fi fost în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka urcă până la etaj şi intră în camera fiului său. Acesta nu se trezise, încă mai dormea; îl privi cu drag. "Ce băiat... Iarăşi doarme cu păpuşica aceea?" observă domnul Enka aceeaşi păpuşă brunetă, cu ochi albaştri, tare simpatică. Privind-o mai bine, parcă i se păru că nu mai era îmbrăcată cu aceleaşi haine. Fiul său o schimbase de hăinuţe?! Ciudată ocupaţie pentru un comandant al unei misiuni spaţiale, dar Iulian Enka n-avea de gând să-i reproşeze nimic; acum nici nu-l va mai lăuda; ceea ce-i spusese zilele trecute i se părea suficient, poate chiar pentru următorii ani, dar nici de criticat n-ar fi avut motive. Ce dacă lui i se părea interesantă joaca, fie chiar şi cu păpuşile? Avea dreptul să facă orice dorea; nu-l reţinea nimeni, nici chiar tatăl lui. Văzând că doarme liniştit, blondul vru să se retragă; n-avea de gând să-l deranjeze cu prezenţa lui. Băiatul merita să se odihnească cât mai bine, în linişte. Dar, deşi tatăl se străduise să nu provoace zgomot, băiatul se trezise.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!