Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapt...
Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamația pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simțea tare vinovată și nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamație. Și împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului și Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoștea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Și atunci ce-o determinase totuși să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.