Să dea mâna cu președintele țării... Uitase însă că în mâna respectivă încă mai ținea un micuț ursuleț de pluș, unul tare caraghios, dar frumușel foc; realiză acest lucru cam târziu. "La naiba! Asta-mi mai lipsea..." își spuse în gând, pasând rapid ursulețul lunganului, aflat în apropiere; spre norocul lui, reușise să scape la timp de micuțul intrus de pluș, înainte de a atinge mâna președintelui; simțea însă că-i crapă obrajii de rușine. Lucian reușise să scape de ursuleț, deși acest mic amănunt nu trecuse neobservat; în plus, în momentul în care strânse mâna președintelui, din mâneca uniformei albastre i se rostogoliră o grămadă de biluțe de sticlă transparente, frumos colorate; i le vârâseră colegii în haină, în timp ce, chipurile, le "adunau" de pe jos. Își ținea capul plecat și nici nu îndrăznea să-și ridice ochii, mai ales spre director, a cărui privire o simțea parcă fumegând, deși dânsul nu mai reproșase nimănui nimic... Se înșela însă; observând reacția președintelui, Traian Simionescu adoptase imediat, în mod salvator, aceeași tactică: surâse deci binevoitor...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.