Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de câ...
Își privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi știut acest amănunt?! Ba îl știa și încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câțiva ani... Mai știa însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relație serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnișoara consilier și de sentimentele pe care fiul ei le avea față de această domnișoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnișoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; și nu cu o mașină, la o scurtă plimbare prin oraș sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă mașina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.