Aceasta e muzica a doua: cea a mării, a valurilor care se nasc în larg şi se avântă fără experienţă spre ţărm. Dar ţărmul le spulberă visurile şi speranţele, căci se izbesc de stâncile reci, şi pier bătrâne pe plaja din aur brun, roşiatic.

Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor la malul mării

Dimineaţa cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre ţărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie –
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulţime de treburi de făcut.

poezie de Mary Oliver din O mie de dimineţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

Sunt val de mare învolburată,
Sunt spuma mării neîntinată,
Cu învăluiri de braţe reci
Te-aduc spre ţărm să nu te îneci!

Te spăl de tină, de păcate
Şi de iubiri abandonate,
Te spăl de doruri, de ispite
Şi de iubiri neîmplinite...

Trecutul îţi îmbrac în giulgiu
Şi te salvez din naufragiu
Iar zorii zilei care vine
Ţi-i dau lumină pentru tine!

Tu mă cuprinzi sub clar de lună
Şi cu săgeţi îmi cânţi pe strună,
În spuma mării te-nveleşti...
Eşti Cupidon?!... Sau cine eşti?!...

Invoc şi îngerii din cer
Să nu mă rătăcesc să pier!
Că vei pleca, iubite, ştiu...
E doar furtună!... Şi-i târziu!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers

Versul nu-i moneda
Ce-o dai în schimbul faimei,
Versul ne e roba
De lucrător în artă.
Versul e talentul,
Raiul şi infernul
Îngrămădite în sensuri
Imposibil de desluşit.
Versul e însuşi sufletul nostru
Tipărit, cu preţul descompunerii,
Căci cu fiecare cuvânt
Eşti din ce în ce mai pustiu
Şi mai gol,
Căci sufletul ţi se transpune
Dureros şi tăcut pe hârtie.
Şi astfel rămâi fără el
Atunci când îţi scrii
Ultimul vers.

poezie de Francesca Buta (14 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti miezul profund al tuturor lucrurilor, ultimul cuvânt care poate fi spus. Fiecăruia dintre noi îi apari diferit: pentru vasul din larg eşti ţărmul, pentru ţărm eşti vasul din larg.

citat clasic din Rumi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea vrei să-ţi limpezeşti, la ţărmul mării să poposeşti şi în sunetul valurilor sale regale să te întăreşti!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost
Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,
Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vis

Sub razele lunii,
Pe malul mării
În tainele iubirii,
În mijlocul fericirii.

Iubirea a-nceput
Cu primul tău sărut
Cu prima ta îmbrăţişare,
C-un zâmbet ca un soare!

Valurile se izbesc de ţărm,
În crâncena furtună...
Noi suntem împreună;
Doi visători... plini de dor.

O aripă de înger ne-a îmbrăţişat
Pentru-o clipă, eterna-nsufleţire,
Am simţit pasiune, nu iubire.
Cum a venit aşa-a plecat.

Iar noi ne avântăm în larg,
Purtaţi de valuri ce se sparg!
La orizont;încet, departe,
Ochii noştri se îmbată de culori în noapte.

poezie de Anamaria Fofiu
Adăugat de Anamaria Fofiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul paşilor pierduţi

Pe ţărmul paşilor pierduţi,
Treceam întâia oară
Îmbrăţişaţi, neabătuţi
De vremea de afară.

Era atât de cald, iar noi
Ne luminasem chipul,
Căci lumea-ntreagă dinapoi,
Era, pe ţărm, nisipul.

Ne îndreptam spre un apus
Cu simpla adiere
A vorbelor ce ni le-am spus
În clipe de plăcere.

Şi ne-am jurat pe ţărmu-acel
Iubirea să ne fie
Ca diamantul din inel
Şi înc-o veşnicie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Sunt singur pe plaja pustie,
Ascult croncănit de cormorani,
Privesc valul argintiu al mării,
Iar zarea îmi pare aproape,
Unde cerul coboară pe pământ.
Te vreau lângă mine, iubito!
Să ne plimbăm pe ţărm...
Din loc în loc să ne oprim,
Să ne prindem în braţe
Şi să ne sărutăm.
Pescăruşul zboară peste valuri,
Apoi loveşte-n mal,
Briza mării mă cuprinde,
Iar gândurile mele se răspândesc.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou gândurile mi-au fost întrerupte, iar de data aceasta între mine şi oraşul imaginar s-a stabilit o perdea albă, a cugetării. Doar o adiere caldă, stranie, înfricoşător de liniştitoare, îmi mai cutremura somnul. Timpul era stins, iar logica firii mele şi legile realităţii erau suspendate. Poate de aceea încă mai credeam că visez. Dar defapt nu era aşa. Nu era iluzie; era doar viitor... viitor şi speranţă.

Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei sirene

Te-am furat cu privirea de pe ţărm!
Era preţios.
Voiam să-mi fac cercei
din şoaptele tale ce răsunau
până dimineaţă.

Mi-am amestecat suspinele
cu seminţele rodiilor
aduse de val pe vreme de furtună
şi ţi-am dat să le sorbi
împovărându-ţi setea cu
rubinele comorilor scufundate...

Chiar pe plaja asta fierbinte
te-am împins
în spirala cochiliei
ca să văd cum te descurci
cu prăbuşirea prin timp.

Te-am lăsat fără aer
în sărutul sărat al apei
doar ca să poţi auzi fluxul-refluxul
dinlăuntrul meu.

Am făcut din inima ta
pânză roşie
pe drakkarul
plutitor spre Valhalla iubirii...

Apoi, în noaptea cu lună plină
când deja nu-ţi mai erai,
recunosc,
tot eu am fost aceea
care
a lăsat povestea dintre noi
să ardă.
în coadă de peşte
deasupra valurilor.

Nu te mira, nu plânge, nu striga,
căci am doar un păcat:
Sirenă sunt!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispite

se nasc atâtea ispite
în noi şi în lucruri
pământul încă visând
se trezeşte în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii seminţelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la ţărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
şi şarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

Cum mă îndreptam spre casă,

Părăsind ţărmul, mai spre seară,
"Ce-i purpura aceea?"
M-a întrebat Merlin a treia oară
"Doar Soarele care coboară
"S-aţipescă"-am presupus....
"Pentru Răsărit vine-un Apus " a spus Merlin,
Dar şi-un Răsărit pentru Apus."

** Merlin – personaj mitic din legendele galeze din Evul Mediu despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleacă iubirea

Florile ca rubinele
vor cădea în mare,
în apele ei de cristal
ce le reflectă izbirea.

Acel albastru celestial,
acel albastru tropical.

Al valurilor
care se izbesc şi se retrag,
la marginea mării.

Printre stânci şi recife,
ele se asemănă cu întunecimea
apelor şi suspinului,
când iubirea pleacă.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii

Cerul îşi deschide norii,
Dimineaţa îşi aşterne zorii,
Visele îşi dorm fiorii
Pământul îşi ornează polii.

De printre pulbere astrale
Preţ de secunde-atemporale
Răzbat vii raze solitare
Rostogolindu-se în mare.

Din valul apelor, spre zare,
Din reci adâncuri planetare
Se nasc corăbii călătoare,
Cu pânze-n zboruri ţipătoare.

Şi ele îşi deapănă cărarea
Spre valul care cântă marea,
Se văd doar pânzele şi zarea
Din depărtări chemând vâltoarea

Soarele s-aprinde-n apa
De corăbii purtătoare,
Pânzele se aştern pe clapa
Valurilor cântătoare.

poezie de Alexandrina Vlas din Cartierul viselor
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coridor somptuos de lumină, cu zeci de uşi ciudate. Fiecare uşă cu-o vârstă, fiecare uşă cu o altă faţă, din ce în ce mai matură. Uşi mici, fragile, urmate de altele mai mari, din ce în ce mai mari, până când devin uşi din lemn ars, uscat, mâncat de vreme, care atârnă periculos de balamale.

Francesca Buta (12 februarie 2009)
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!