Tristeţe

Sunt singur pe plaja pustie,
Ascult croncănit de cormorani,
Privesc valul argintiu al mării,
Iar zarea îmi pare aproape,
Unde cerul coboară pe pământ.
Te vreau lângă mine, iubito!
Să ne plimbăm pe ţărm...
Din loc în loc să ne oprim,
Să ne prindem în braţe
Şi să ne sărutăm.
Pescăruşul zboară peste valuri,
Apoi loveşte-n mal,
Briza mării mă cuprinde,
Iar gândurile mele se răspândesc.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul mării

Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescăruşii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd şi două stele ce-şi arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ţine
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.

Fiindcă ceru-albastru pare că păleşte
Când a mea privire ochii-ţi întâlneşte
Şi deşi e soare toată dimineaţa
Eu prefer să plouă, dar să îţi văd faţa
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunţ la toate, dar nu şi la tine.

poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pe un ţărm de vis

pe ţărmul iubirii nu e loc de furtună
doar valuri albastre să umezească urme
de săruturi tandre sub clarul de lună
şoapte mângâieri nicicând să se curme.

plutesc pe valul mării liniştite
şi pescăruşii zboară deasupra mea
în fericirea mea razele-s împletite
purifică la rădăcină nostalgia grea.

mă tot întreb cu visele din mine
ce să mă fac cum să le dau un rost?
unde pot să le alătur clipelor divine?
cum să fac timpul să nu fie anost?

port în mine viaţa superbă nestemată
stăpână peste suflet- iubirea fecundată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poseidon şi Afrodita

Cu frumuseţea ta divină
Faci şi îngerii să plângă,
Sufletu-mi ce n-are vină,
Faci păcatul să-l atingă.

Eşti ispită şi canon,
Eu un simplu păcătos,
Sunt păgân şi Faraon,
Zeul antic arătos.

Sunt Poseidon, zeu al mării
Şi trimit valul spre tine,
Sunt prins în gheara uitării,
Vreau să te aducă la mine.

Tu poţi să fii Afrodita,
Zeiţa patimilor mele,
Aş vrea să te strig - iubita,
Călătorind printre stele.

Să reflecte chipul nostru
Peste mările adânci,
Peste valul cel albastru
Ce se loveşte de stânci.

Să-nchidem ochii, să plutim
Pe valul mării învolburate,
Ca doi zei să ne iubim
De acum spre eternitate.

poezie de Răzvan Isac (24 aprilie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi stele

lângă mare mă aşez..
văd plutind pe valuri stele
si uitându-mă atent
sunt doar inimi... cam rebele!

aruncate.... sau uitate...
intr-o vară ce-a trecut
au rămas plutind pe valuri
cu speranţe de-nceput

si pierdute-n spuma mării
inimi.... stele se prefac
urmărindu-ne in noapte
când... si unde am plecat

ne tot strigă... ne tot cheamă
-vino inapoi la mine
-e târziu... si este toamnă
briza rece-ncet adie

paşii mei pe plaja udă
nu se mai intorc curând
te sărut fierbinte vară
repede ai dispărut

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pântecul Mării

E-atât de sublim, în pântecul Mării
Şi-atâta confort în inima ta,
Cu flori albe De-nu-mă-uita,
Cu iubiri împotriva uitării...

Haide, iubito, la marginea zării,
Să conjugăm verbul, sublim, "a ierta",
E-atât de frumos, în pântecul Mării,
Acolo, iubito, ne vom alinta...

Iubirea-i un leac împotriva ratării,
De-aceea, în Mare, noi vom adăsta,
Cât valul şi cerul, frumos ne-or cânta
Sonetul iubirii şi-nmiresmārii...

E-atât de sublim în pântecul Mării.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când briza mării vine,
Când seara lin coboară,
E linişte şi-i bine.
Nici pescăruşii nu zboară.

Doarme Dunărea bătrână,
Doarme marea-ntunecată,
Toate dorm sub clar de lună
Şi sub bolta înstelată.

O linşte adâncă
A cuprins întreg pământul.
Vântul nu loveşte-n stâncă...
S-a astâmpărat şi vântul.

Doar astrul nopţii luminează
Cuprinsul nemărginit.
De-o veşnicie veghează
Peste tot ce-a adormit.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec rotund

ploaia cade peste mine, peste pietre, pe asfalt.
orizontul e o dungă. tocul meu mult mai înalt
decât limba unui clopot, decât ritmul cardiac.
noaptea rece mă trezeşte ca un zbor de liliac.

ploaia cade peste mine, peste iarbă, pe pământ.
orizontul e o sfoară, zarea lumii un veşmânt.
gândurile mele cercuri pe a lacului oglindă,
ostenite în privire păsările se perindă.

ploaia cade peste oameni. cerul este un bijoi.
e duminică, e vineri sau o altă zi de joi.
orizontul? puncte... puncte... zarea lumii un popas.
gândurile cercuri-cercuri. eu sunt vârful de compas!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,
Nopţi ascunse în flămândele iubiri
Dragostea-i un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.

Doar noi doi fugim prin Paradis cu paşii goi,
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu.

Dragoste şi-un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Iubito!... am ajuns la mare,
Suntem aproape şi imuni,
Amestecând cu-ndemânare
Melancolii... ca doi nebuni.

Mi te doresc, tulburătoare,
Dinspre amiezile arzând,
Ascunsă... ca o întrebare
Topită-n scoica unui gând

Iubito! plaja este-a noastră,
Arunc şi ultimul... veşmânt,
Pe-această-ntindere albastră
Care nu spune un cuvânt.

Dechide-te şi mă cuprinde,
Mă scaldă-n dor şi-n amăgire,
Tocmeşte-te... şi mi-te vinde,
Apoi...... iubeşte-mă-neştire.

Iubito!... am ajuns şi-i bine,
Aruncă-n valuri.... îndoiala,
Învaţă să rămâi cu mine
Şi marea va spăla, greşeala.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi copii ai mării

Suntem doi copii ai mării
tu sirenă şi eu val,
Ne-întâlnim în faptul serii
lângă farul de pe mal.

Luna se-oglindeşte-n apă,
pescăruşi-au adormit,
Întunericul îmbracă
cuprinsul nemărginit.

Liniştea nopţii coboară,
ascultăm cum cântă marea,
Iubirea ne împresoară
până se aprinde zarea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!