În fața mării
Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniștit,
Închis din patru părți de timpul,
Din care nu e de ieșit.
Mă zbat adânc, fără cruțare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aș lovi de tare
Degeaba țărmii mi-i lovesc.
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulțumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Și fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieși din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima și gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În țărmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Și mie timpul mi-a pus maluri
Și nu pot să mai ies din el...
poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1978)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.