Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Amour de terre lointaine,
Par vous j'ai le coeur dolent...
(Jofroi Rudel)

Mă duc, plec, îmi iau zborul,
Sufletul meu nu ştie ce e valea, ce e priporul.
Pe şine de drumuri-de-fier, lungi şi grele,
Mă duc cu flacăra inimei mele,
Să luminez, ca faruri de automobil, cărările...
Aş vrea să străbat parcă văzduhurile, mările,
Să-mi regăsesc avântul şi speranţa...
În depărtări îmi surâde Franţa, Franţa...
Spre ea îmi îndrept braţele larg deschise,
Trecutul îmi zâmbeşte trist, ca nişte vise...
Îl voi uita? Nu vreau să ştiu. Azi îmi împlânt
Toată fiinţa rănită, în luminoase zări:
Nu voi mai vedea, un timp, popuşoiul legănându-se-n vânt,
Şi nici soldaţi murdari bând prin gări.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Renunţările luminoase (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drunuri lungi

Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniţi înaintea mea
Pornesc şi eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânţa unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Şi cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

Am stat pe culme ca un trunchi
Cu frunze moarte;
Pădurile ca un mănunchi
Se adunau, departe...

Aduc în târgul de devale
O lume-nviorată,
Aduc pe haina mea petale
Din iarba scuturată.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul planetei

Construiesc drumuri, simt sufletul planetei.
Ascult replica neauzită de forfota stelelor,
văd fulgere scuturând din rărunchi ploaia şi surâsul mărilor.
Mă spală aerul cald, latifundiar, în care se înalţă ruga inspiraţiei.
Cu celebrex, s-au însănătoşit încheieturile cosmosului.
Ţine-mă strâns la pieptul credinţei în raze!
După evaluările curente ale mirajului,
am etalat legenda inimii pe pânza pictată cu soare.
Am vizualizat eticheta privirii prinsă cu o scamă de clipele fugare,
am scotocit dincolo de juliturile alunecării pe panta înroşită de arderi.
Am rotit pasul vioi dinspre scoarţa pământului înspre văzduhul curat,
frânghie de prins degetul lui Dumnezeu la sărutat.
Simt sufletul planetei. Construiesc drumuri.

poezie de Iulia Dragomir (15 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc vicios

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.
Aici ne ardem trupul
În pălălaie amară
Şi vânturăm nisipul,
Şi dragostea de Ţară.

Păcate vechi utilizăm,
Cu alte grele ne-nfrăţim,
Pe Dumnezeu mizăm
Când ne uităm sau ne iubim.

Aici clădim şi cercuri, vai!
Din bucurii, speranţe,
Crezând c-am nimerit în rai -
Sfidăm nişte balanţe.

La ce bun ne trebuiesc
Cântărite faptele toate,
Când vacarmul pământesc
E net superior faţă de moarte!

Că nu se ştie dincolo
Ce-s patimi grele şi aride.
Durerea cântă solo
Aici, la noi, şi, râde.

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Sunt singur pe plaja pustie,
Ascult croncănit de cormorani,
Privesc valul argintiu al mării,
Iar zarea îmi pare aproape,
Unde cerul coboară pe pământ.
Te vreau lângă mine, iubito!
Să ne plimbăm pe ţărm...
Din loc în loc să ne oprim,
Să ne prindem în braţe
Şi să ne sărutăm.
Pescăruşul zboară peste valuri,
Apoi loveşte-n mal,
Briza mării mă cuprinde,
Iar gândurile mele se răspândesc.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Azurie

Pe marea azurie
De culoarea bucuriei,
Stoluri mari de pescăruşi
Se întrec... sunt jucăuşi.

Nisipul cald şi moale
Încălzit, bătut de soare,
Ne primeşte, ne-nveseleşte
Peste auria pulbere noi creştem.

Iar în valurile mării
Ne scăldăm, săltăm voioşi,
Peştii tresaltă-n apă
Printre pietre se strecoară.

În larg se vede-o barcă
De pe-o insulă-i plecată,
În jurul ei rechinii dau târcoale
În ea doi tineri se prăjesc la soare.

poezie de Edmond Ioan Siladie (23 aprilie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parc-am rămas eu singur pe pământ,
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme,
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei răsună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.

Se năruie-ntunericul din nou,
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.

poezie celebră de Demostene Botez din Povestea omului (1923)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câţi ani aveam când am fost şi eu întâia oară la Botoşani. Dar ţin minte ce uriaşe mi se păreau dealurile pe care le treceam pe rând până ce ajungeam deasupra oraşului şi-i zăream bisericile. De pe culmi, se vedea roată împrejur până departe, infinit de departe. Prin unele locuri se-ntindeau pâlcuri de păduri pe coame de deal. Prin văi, luceau între stufuri ochi mari de iazuri. Lanuri întinse acopereau coasta de mirişti aspre cu clăi înşiruite. Ogoare înguste se succedau peste tot. Ochii mei mărunţi, curioşi, se uitau nedumeriţi peste tot.

citat celebru din Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuia să fie magic

Răceala unei dimineţi scandinave,

lipsite de perspectivă,

oasele grele încercând să se pună în mişcare,

oglinda aburită care ascunde

ceva ce nu pot controla,

gura neagră care-mi dictează toate mişcările

caraghioase,

apa care mă primeşte

oricât de vinovată aş fi,

din care ies mereu puţin mai uşoară

după un lung proces afectiv,

un soare anemic

sub care mi-am văzut sângele

revoltându-se, vrând sa mă părăsească de tot,

braţele tale lungi

în care mă prind ca între nişte rădăcini

fără să le simt

ca o capcană,

întoarcerea acasă,

să eşuez din nou,

să simt pământul de sub picioare clătinându-se

ca nişte dinţişori de lapte,

toate acestea,

dragul meu,

în micuţul orăşel din nord

care trebuia să ne fie adăpost,

în care ne-am minţit reciproc

că o să fie magic.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, catarg

Ce gânduri mă dor acum,
Când tu lipseşti din ele!
Şi totuşi surâsul nu e doar scrum
Din amintirile grele,

Căci mi-am deschis pleoapele larg
De parcă aş începe din nou să trăiesc,
Iar tu ai rămas în zare catarg
Al unei corăbii ce n-o mai zăresc.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul secerişului

Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite
Purtând în vârfuri la catarg
Stindardul pâinii rumenite.

În zbaturi duduie, se sparg
Spice, cosiţele-mplinite,
Pornesc corăbii negre-n larg
Pe valul mării aurite.

Căuşul palmei bătucite
Alintă lanul plin, prelarg,
Fug prepeliţe stingherite
Din cuiburile răvăşite,
Pornesc corăbii negre-n larg.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele mării

eu zic să nu ne mai iubim
eu zic să nu mai ocrotim copiii pe care îi naştem
eu zic să punem o umbrelă de alge de
asupra fructelor mării in
fantile pe care le strivim între pleoape
ca pe
nişte balene vegetale uscate (?!)
în aerul cald
eu
spun că ar fi
bine aşa
bine merci
...
ei
oamenii mării
ah
fructele parcă
n-ar fi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie, şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aş vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,
Aş vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături şi mă cheamă,
Mamă, mamă.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!