Ţărmul paşilor pierduţi

Pe ţărmul paşilor pierduţi,
Treceam întâia oară
Îmbrăţişaţi, neabătuţi
De vremea de afară.

Era atât de cald, iar noi
Ne luminasem chipul,
Căci lumea-ntreagă dinapoi,
Era, pe ţărm, nisipul.

Ne îndreptam spre un apus
Cu simpla adiere
A vorbelor ce ni le-am spus
În clipe de plăcere.

Şi ne-am jurat pe ţărmu-acel
Iubirea să ne fie
Ca diamantul din inel
Şi înc-o veşnicie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghicitorile lui Merlin

Cum mergeam de unul singur

Pe plaja-întinsă cu nisip fin,
" De unde vine-acest susur?"
M-a-întrebat Merlin.
"E doar," am răspuns,
"Profund, oftatul mării din adâncul său"...
" O, nu!" a zâmbit magicianul,
" E iarba care creşte pe mormântul tău."

Cum visam dus pe gânduri,

Culcat pe pajiştea din cimitir,
"Ascultă," a şoptit Merlin,
"Ce se-aude, e-o adiere de zefir?"
" E iarba care creşte,"
Mi-am dat cu părerea; dar tot el întrebării
Chicotind, a dat răspuns, "O, nu!
Este ecoul valurilor mării."

Cum mă îndreptam spre casă,

Părăsind ţărmul, mai spre seară,
"Ce-i purpura aceea?"
M-a întrebat Merlin a treia oară
"Doar Soarele care coboară
"S-aţipescă"-am presupus....
"Pentru Răsărit vine-un Apus " a spus Merlin,
Dar şi-un Răsărit pentru Apus."

** Merlin – personaj mitic din legendele galeze din Evul Mediu despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

E toamnă, seară, noi şi un apus
în care ne privim, ne aşteptăm,
şi ne-am dori ca înapoi să dăm
un timp ce-aleargă liber, nesupus.

Să facem să dispar-o depărtare
ca şi apusul ce, spre noapte, moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam
ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat
şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat
sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând
să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit
mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

Aş vrea să simt sărutul tău. Mi-e dor
ca păpădiei de o adiere
ce-o va-nălţa spre astrul orbitor
în clipe de visare şi plăcere.

Aş vrea să-l simt cum simte un bolnav
ce ultima speranţă îşi depune
în rugăciune, cu un glas firav,
atunci când i se-ntâmplă o minune

şi tot ce pân-atunci a fost un chin
dispare, dintr-odată, fără urmă,
ştergându-se, din noul lui destin
durerile ce fericirea curmă.

Aş vrea să-l simt ca pe un zbor în doi
spre locul din memoria străveche,
din care ne vom aminti, apoi,
sărutul unor suflete pereche.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Mergeam, împreună, la marginea mării,
călcând pe nisipul uitat sub un cer
prea roşu de plâns de la stele ce pier
şi intră-n regatul cel mare-al uitării.

Era doar o larmă făcută de valuri
lovindu-se-n stânci, măcinându-le-ncet
în seara trecută deja-n violet
şi nori ce-alergau la culcare spre dealuri.

Târziu, la lumina venită de sus,
din bolta senină la orele-acele,
priveam cum o stea spre pământ a apus.

Era prea departe. Privirile mele
s-au smuls din puterea murindelor stele
şi-aceeaşi dorinţă-mpreună ne-am pus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcâmul nimănui

Erau pe deal copaci destui,
Dar unul, cel al nimănui,
Foşnea din frunze cu-nţeles
Când mă rupeam de-un drum de şes.

Se întâmpla atât de rar,
Încât mă întrebam: "El chiar
Îşi aminteşte mersul meu
Ori chipul? Ştie că sunt eu?"

Sunt ani de când n-am mai trecut
Prin locuri care mi-au plăcut
Şi-au fost, în tinereţea mea,
Decor spre ce mă atrăgea.

Mă-ntreb şi-acum, pe-acelaşi drum:
Salcâmul dintr-un vechi album,
Mai pune-n margini de cărare
O umbră binefăcătoare?

M-apropii şi o adiere
Şopteşte-n clipa de plăcere
De sub salcâmul nimănui:
"Iubeşti aceiaşi ochi căprui?"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

Ai adormit, prinţesa mea? Visezi?
Eşti obosită după greul zilei?
Aş vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.

Eu te-aş chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toţi ceilalţi, sihastru,

iar apoi, ca şi zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrăţişaţi în clipe de plăcere.

Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniştit, pari o copilă...
pe care o veghez... şi o iubesc...
Încep să mă transform... Sunt o acvilă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri noi

Treceam, adesea, pe un drum
Ce ne-atrăgea cu umbra lui
Şi al zăvoiului parfum
Pe noi, cei veşnic nesătui

De-arome aspre de pământ,
De august cald, de-o vară-n doi,
De frunze adiind în vânt,
De-mbrăţişări, iubire, noi.

Pe sub copaci, la umbra lor,
Înlănţuindu-ne, senin,
Ne mai priveam, zâmbind uşor,
Ca suflete ce-şi aparţin.

Abia acum, văzându-i, iar,
-Copacii noştri din zăvoi-
Simt că le-am dat şi noi un dar:
Se-ating tăcut, cu ramuri noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

Sărutul tău, o dulce adiere,
mi s-a lipit pe buze, fremătând,
iar sufletul, în clipa de plăcere,
s-a luminat, de tine... mai flămând,

Şi ţi-a trimis, pe-o cale neştiută,
o altă sărutare drept răspuns,
iar ochii mei, ca într-o rugă mută,
ţi-au săgetat priviri ce te-au pătruns.

În jurul nostru a-nceput să ardă,
ca focul unui Iad aprins în Rai,
orice obstacol, tot ce-a stat de gardă
şi te oprea iubirea să îmi dai.

E-un foc ce arde încă, nu se stinge,
Căci tot ce îl atacă, el învinge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci însorite

Potecile noastre-ntr-o zi
au fost observate de Soare,
iar el, pentru-a lui desfătare,
cu raze-a-nceput a glumi:

Pe-a mea s-a distrat şi-a trimis
o rază mai rară prin lume,
căci e Fericirea ca nume
şi multe, atunci, mi-a promis.

Pe-a ei a trimis dar divin:
Iubirea, cu tot ce înseamnă,
cu tot ce doar ea te îndeamnă,
plăcere şi dor şi suspin.

Iar noi le-am primit încântaţi
la capătul unde se-mbină
potecile-n ziua senină,
cu raze de Soare-alintaţi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Radu D. Rosetti, autorul prozei din "Sala paşilor pierduţi"

- Ei, unde vă e avocatul?
Întreabă Curtea pe doi muţi.
- S-a rătăcit, spune aprodul,
În sala paşilor pierduţi.

epigramă de N. Mihăescu-Nigrim (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aşteptam apus

Pe o stâncă sus
Un înger privea la apus.
M-am apropiat sedus
Cu o floare in mână
Cu miros de smirnă
Ce mai era de spus..
Ce apus, apus... e acolo sus.
Îngerul niciodată nu mi-a spus
Să privesc de sus orice apus
Ce apune... iar răsare
Floare in floare
Arbore in arbore.
Vai, doamne... ce apus
Cu o floare in asfinţit
Te-aşteptam apus

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul paşilor de ani

Călătoream prin timp cu paşi de ani,
Plecând din azi şi toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de şamani,
Ca un regret din ţărmul nimănui.

Mă adânceam în timpuri de-altădată,
În ani de tinereţe, străbătând
Acelaşi drum ce se oprea îndată
La clipa cu "adorm cu tine-n gând".

Iar paşii mei, când mulţi, când mai puţini,
Te întâlneau şi se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.

Olimpul nostru-n suflete era,
Şi-l parcurgeam ţinându-ne de mână;
Privindu-te, ştiam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.

Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al paşilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăţie,
Ce străluceşte-n inimi de-artizani.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!