Ispite
se nasc atâtea ispite
în noi și în lucruri
pământul încă visând
se trezește în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii semințelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la țărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
și șarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La țărmul mării
Ați auzit, prieteni, ce imn a înălțat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezește Dumnezeu...
tristih de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două anotimpuri
Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă și mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greșeală, cuprinsă
de o blândă-nțelepciune.
Puterea lumii răsări ovală și-nfiorată-n
sine fără nume, cetăți vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăși la
iveală.
Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.
Acum pe dealurile încă ninse poți
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
să mă culc
încă odată să repet
noaptea de somn
chiar îmi vine să a
dorm în picioare cu tine-n gând
și mă apucă o febră ne
bună de nimic
îmi vine îmi vine îmi vine
să strănut
te-aș lua în brațe te-aș pupa
să mai schimbăm virușii între
noi să adormim îmi vine
îmi vine îmi vine îmi vine
o gripă serioasă ca tine
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neîncăpătorul de sine
O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-și ține în miez puterile neîntinate.
Și în adânc de-i dat să se-nlumine și
fulgeră-n afară și răzbate, el suferă de
vieți neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.
O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleași unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?
Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aur vegetal
Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniștea amiezelor solare.
Acum lumina capătă-nțeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
și fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.
Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.
Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tranziție
Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâția oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri și atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.
Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore așteptând
Mă descompun și azi într-o silabă.
Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aș putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe dune, la malul mării
Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.
Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezește din somn și cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalță roșu deasupra mării și-o descântă.
Lumea este spălată și clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură și aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorințe și povești încă nespuse.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La țărmul mării
Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca niște unde care, lovindu-se, se sparg
Și sub ușoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează și-n visuri se alină
Și-ascultă glăsuirea talazului din larg.
Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum își îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Și-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge și renaște în fiece moment.
Ați auzit, prieteni, ce imn a înălțat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezește Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însuflețind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!
Prin Dumnezeu vorbește talazul vast al mării
Și totul prinde viață la șoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-și topește-n spații nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!
poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în franceză.
Fructele mării
eu zic să nu ne mai iubim
eu zic să nu mai ocrotim copiii pe care îi naștem
eu zic să punem o umbrelă de alge de
asupra fructelor mării in
fantile pe care le strivim între pleoape
ca pe
niște balene vegetale uscate (?!)
în aerul cald
eu
spun că ar fi
bine așa
bine merci
...
ei
oamenii mării
ah
fructele parcă
n-ar fi
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Otravă
A sîsîit o viperă,
A sîsîit o cobră,
A sîsîit un șarpe cu ochelari,
A sîsîit șerpăria,
S-au încolăcit în jurul puterii,
S-au încolăcit în jurul meu,
Încearcă să mă strîngă
Cu încetinitorul de șapte ani
Lăsînd impresia că mă ajută
Și mă stingeau puțin cîte puțin
Pînă la inghițire
Cu o foame fără de remușcări.
Am pus piciorul pe capul unui șarpe
Și l-am strivit,
Am pus pe al doilea
Și l-am strivit
Cînd am ajuns la vipere
Și am pus piciorul pe capul lor.
S-au umilit, cerînd îndurare
Că nu au avut de ales
Și nici cale de întors.
Vipera și șarpele cu clopoței
Zăngănește prostește.
Viclenia lor este mortală.
Îmi este teamă
Că se rănesc singuri
Pe strada ce au blocat-o
Cu solzi de reptilă rece
Și cu veninul ce le curge în sufletul de nebuni.
Sîsîie vipera și șarpele cu ochelari,
S-au adunat ca să înghită strofa,
Dar s-au încolăcit In jurul stilpului de execuție
Lasind pledoaria vieții
Și serpii adevărați în munți,
Iar omul șarpe sfîrtecat
De propria lui ființă!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Otravă
A sâsâit o viperă,
A sâsâit o cobră,
A sâsâit un șarpe cu ochelari,
A sâsâit șerpăria,
S-au încolăcit în jurul puterii,
S-au încolăcit în jurul meu,
Încearcă să mă strângă
Cu încetinitorul de șapte ani
Lăsând impresia că mă ajută
Și mă stingeau puțin câte puțin
Până la înghițire
Cu o foame fără de remușcări.
Am pus piciorul pe capul unui șarpe
Și l-am strivit,
Am pus pe al doilea
Și l-am strivit
Când am ajuns la vipere
Și am pus piciorul pe capul lor,
S-au umilit, cerând îndurare
Că nu au avut de ales
Și nici cale de întors.
Vipera și șarpele cu clopoței
Zăngănește prostește,
Viclenia lor este mortală.
Îmi este teamă
Că se rănesc singuri
Pe strada ce au blocat-o
Cu solzi de reptilă rece
Și cu veninul ce le curge în sufletul de nebuni.
Sâsâie vipera și șarpele cu ochelari,
S-au adunat ca să înghită strofa,
Dar s-au încolăcit In jurul stâlpului de execuție
Lăsând pledoaria vieții
Și serpii adevărați în munți,
Iar omul șarpe sfârtecat
De propria lui ființă!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt ce nu vreți voi să fiu
Eu sunt plinul din scorbura timpului;
plânsul din lacrima nuntirii înainte de vreme,
botezul apei prefăcută în vin,
pe care și astăzi o bem luminată
de setea care ne duce la mântuire
rupți din somnul singurătății memoriei.
Eu sunt ce nu vreți voi să fiu;
curgerea dintre noapte și zi,
murirea înviată de nemurirea sufletului,
coapsa iubirii de pe drumul șarpelui
urcat în pomul cu fructele oprite.
Sunt memoria din lucrurile căutate,
sosite la țărmul cuvântului ales
din care se hrănesc așezările inimii
și le sângeră pământul sub picioare.
Pietrele nu-și recunosc destinul,
închid în ele oglinzile trecutului,
noaptea lor scoate focuri din ape
cu ochi de lună subsuoară.
Se nasc făuritorii marilor vise
ce toarnă-n formele creației
viitorul zbor spre alte lumi
unde sufletele înaintașilor îi așteaptă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceasta e muzica a doua: cea a mării, a valurilor care se nasc în larg și se avântă fără experiență spre țărm. Dar țărmul le spulberă visurile și speranțele, căci se izbesc de stâncile reci, și pier bătrâne pe plaja din aur brun, roșiatic.
Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Devenire
În ger stă raza lunii tot fierbinte. furtuna
cosmică nici azi n-o surpa, trecând
prin mâna mea făcută lupă, tăcut pe lucruri
cade și le-aprinde.
O sevă nouă spre lumină urcă, din sinea
veche viul se desprinde, un pas clintesc
agale înainte și-adâncu-n lut izvoarele-și
destupă.
Cunoști o devenire mai ușoară, țărână
grea mai fără de povară. tu, timp înalt, cu
gândul înfrățit?
Mai vast ne vei urca spre primăvară, lin
ancorând pământul într-o seară cu primul
pom pe câmpuri înflorit!
sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De un real interes
De un real interes este un eres,
El iese, tu - Ieși, eu- yes,
Suscită stupoare o boare, vioare,
Vocea, o luptă între celule, oameni, dar
și animale din calendar, chiar
pe un drum drept, șarpele se mișcă discret,
nimicul e populat, zeii sar ca lăcustele,
oglinzile nu se repetă, noi ne repetăm,
lumea e o minune, noi nu, noi-nu, noi-mă,
în locul spiritului vine pirita,
cognosce te ipsum, Nefertita nefericita,
picurile de rouă mă salvează în deșert,
îți mulțumesc, Doamne, mă ierți, te iert.
Orice fir de nisip poate fi începutul unui mărgăritar,
Dar...
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Dincolo de nori
Scânteie
Soarele
La țărmul mării
Răceala muzeului
Șarpele Glykon
Atotputernic
haiku de Mihail Mataringa (19 aprilie 2020)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai auzit
Ai auzit vreodată a lebedei cântare,
Acel cântec de jale, ce-l cântă pân' ce moare,
Roșind recile unde cu pieptul său rănit?
O, spune-mi, acel cântec vreodat-ai auzit?
Și-apoi ai fost spre sară singur într-o grădină,
Când vântul trist al toamnei încet, încet suspină,
Când soarele apune, când arborii șoptesc
Și vânturile toate tainic se înroșesc?
Și ce-ai simțit atuncea? În piept nu s-a trezit
Un dor fără de nume, adânc, nemărginit?
N-ai fi dat ani din viață pentru aripi ușoare,
Să zbori, să zbori departe și fără încetare?
O, cine-l poartă-n suflet acel dor fără nume,
Nu are fericire, nu are pace-n lume!
Cât e de larg pământul, tot umblă rătăcind,
Nu știe ce dorește și moare... tot dorind!
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1873)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Setea de unul
cade pe lume umbra
unui creier gândind
și crește cu el deodată în noi și în lucruri
nevoia de-a fi alții
și unul în același timp
fluturi albaștri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-și privească
apa din trup se evapore până la os
mai adu-ți aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare
dar tot ce atunci și acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roți de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mișcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-și propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
21 februarie - Ziua Internațională a Limbii Materne - Limba se moștenește?
Pe un pisoi lăsat la ușa mea,
Când încă nu deschise ochii, l-am
Plasat spre înfiere la cățea,
Dar nu l-am auzit să spună "ham!".
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mortul viu
Bate omu-n poartă noaptea,
Câinii latră neîncetat;
El gălbui ca lumânarea
Pasuʼ înapoi și-a dat.
Se întreabă ce-i cu sine,
De ce lumea l-a uitat
Și cu durere s-apleacă
Spre un nume scris în gard.
Iar se uită lung la casă
Ca și de atâtea ori
Și întinde mâna-i ceară
Și privește către nori.
Nimeni nu deschide ușa,
Nimeni glas n-a auzit
Și stau toți culcați în casă...
Pază-i viața ce-a trăit.
El tăcut se-ntoarce acuma
Spre un drum întunecat...
Cimitirul îl așteaptă,
Toți ai casei l-au uitat.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!