Lămuriri

Când toţi ceilalţi ai casei erau la liturghie
Eram numai al ei – noi curăţam cartofi.
Spărgeau tăcerea, căzând unul câte unul
Ca stropii de-oţel de pe electrozii de sudură.

Un fragil confort se insinua-între noi, lucruri împărtăşite
Sclipeau în căldarea cu apă rece şi limpede.
Alţi cartofi cădeau. Clipocirile plăcute, senina simplitate
A muncii celuilalt ne menţineau prezenţi în realitate.

Apoi, în vreme ce lângă patul ei preotul
Cădelniţa şi psalmodia rugi pentru muribund,
Iar noi suspinam ca apele curgând pe prund,
Îmi amintesc capul ei înclinat spre capul meu,

Respiraţia ei în mine şi cuţitele noastre fluide-n pâine –
Apropiat nespus de ea-s în viaţa care-mi mai rămâne.

poezie de Seamus Heaney, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana: Cartofi! În fiecare zi, cartofi şi iar cartofi... M-am săturat de povestea asta...
Făt-Frumos: Mda... Unde sunt timpurile de odinioară, când mâncam şapte berbecuţi la o singură masă. Şi dădeam pe gât şapte ulcioare cu vin pelin. Şi creşteam într-un an cât alţi marţafoi în şapte...
Ileana: Ei, lasă că ai crescut destul. Nu te mai cuprinde nici un palton. (În parte, cu o uşoară ironie.) Auzi la el! Şapte berbecuţi...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intrat ieri într-un fast-food şi am cerut o porţie de cartofi prăjiţi. Fata de la tejghea m-a întrebat: "Doriţi şi nişte cartofi lângă?"

citat din Jay Leno
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda, egreta şi sfântul

vocile, păpădiile şi zmeii
se înalţă dimineaţa
când roua mişună
pe coapsa ei

spre seară
se-nclină vreascurile pădurii
unul câte unul
în părul ei

numai ea
caută melci
pe care să-i zdrobească în tihnă
unul câte unul

în timp ce tu
fără voie
vorbeşti ca prostul
cu peştele lui Noe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natalia: Nu vă era frică, singur?
Brâncuşi: Frică îmi era. Că mişunau pe-acolo numai femei focoase... (Râde.) Dar nu eram singur! Duhul acela bun se ţinea scai de mine. Mă păzea şi mă ajuta...(Pauză.) Terminasem ultimul gologan. Foamea îmi rodea stomacul.... Stăteam întins pe marginea drumului şi visam un mălai dospit la cuptor... Şi când mă uit, alături în iarbă, văd o pâine mare, nemţească, de cartofi! Proaspătă! Cum să nu crezi în minuni? (Râde). Apoi m-am trezit în faţa unui lac mare, elveţian...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este că glucidele rafinate şi grăsimile hidrogenate din mâncarea de tip fast-food - zaharurile din pâine, cartofi şi sucuri şi grăsimile hidrogenate folosite pentru prăjit cartofi şi în sosuri duc la sindrom metabolic - de fapt cred că ar fi bine să i se spună dezastru metabolic - BMI mare, talie mare, colesterol mare, glicemie aproape de limita diabetului, trigliceride crescute, inflamaţie. Şi se ameliorează remarcabil când renunţi la cauză.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea pământului

Am separat continente şi-am divizat ţări:
Văzând de ce eram în stare, plopii tremurau îngroziţi.
Deşi pământul se desfăcea-n sărbători aurii
Acolo unde mâinile noastre erau unite prin pâine şi sare:
Noi şi fraţii noştri n-am reuşit să ne-înţelegem.

Nopţile ne făceau să fim unul şi-acelaşi până-n zori,
Plutind peste paturile noastre.
Acolo eram noi, mai nătângi decât broaştele.
In vreme ce frunzele de pe lac ne vorbeau de unitatea timpului,
Tu trăiai deoparte şi eu trăiam deoparte.

Ce fel de magie-întunecată şi rea ne sugrumă soarta:
De veacuri oare gândirea noastră-i căzută-n somn de moarte?
Ce fel de mister e-acesta, alb, însă nu alb?
Ne iubim unii altora flecuşteţele şi mărgelele,
Dar nu iubim şi pământul celuilalt.

NB. Din Apărare împotriva nopţii

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preotul era cu siguranţă portughez sau spaniol şi, deşi sutana-i fluturândă era portocalie, nu te puteai înşela în privinţa crucifixului şi mătăniilor de la brâu şi nici a duşmăniei reci de pe chip. Sutana îi era ponosită de drum, iar ghetele, de modă europeană, îi erau murdare de noroi. Preotul era însoţit de zece băştinaşi cu părul şi ochii negri, unul îmbrăcat ca el, doar că avea sandale în curele. Ceilalţi purtau veşminte colorate, ori pantaloni sau, pur şi simplu, fâşii de pânză în jurul şalelor. Nici unul nu era înarmat.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri, de asemenea, cu orizontul. Valurile vin dinspre răsăritul nevăzut unul câte unul, cu răbdare; ajung la noi şi, cu răbdare, pornesc mai departe spre apusul necunoscut, unul câte unul. Înaintare îndelungată, fără început, fără sfârşit... Râul şi fluviul trec, marea trece şi rămâne. Aşa ar trebui să fie şi iubirea, credincioasă şi fugară. Eu mă cunun cu marea.

Albert Camus în Eseuri
Adăugat de EVA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Lângă mine zace un porumbel mort.
Era cândva purtătorul mesajelor mele
Către iubită. Iubita s-a evaporat,
A îngheţat, s-a transformat
Într-un stâlp de sare.
Dar ce vină are nevinovata pasăre?
În faţa mea străluceşte pustiul,
Marea Moartă se întinde lenevos,
Apele ei sunt dense,
Porumbelul a murit de mult.
Oare, de când?

Pe câmpul de luptă, negru de fum,
Cădeau soldaţii, unul câte unul,
Morţi paralele, departe
Cavalerii Apocalipsei trăgeau după ei
Tunurile din secolul trecut,
Noi, copiii, habar nu aveam, aşteptam
Avioanele să arunce cutii cu lapte condensat,
Ca daruri ale cerului. Un cap s-a rostogolit
Pe un plan înclinat, calculaţi viteza,
Vă veţi trezi în lumina stelară.

Nu veţi reuşi să-mi treziţi ura,
Nici mila nu o pot oferi,
Dragoste, dragoste, unde-s Tablele, sura,
Nobili, poeţii sunt nu cunosc moartea,
Aşa o fi, yofi, o fi?
Nu sunt celebru, nu eşti celebru,
Dar ne iubesc tigrul şi cerbul,
O, Valery, o, Pasternak,
Când urile urlă, muzele tac.

poezie de Boris Mariasn Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce s-au aruncat unul în braţele celuilalt, au căzut pe... capul părinţilor.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de când eram piatră

Ca un răget luminos, în creierul meu
a explodat o celulă;
de străinătatea prea nouă
în care se afla
rătăcind de la începuturi.

Minţile mi s-au umplut de un miros
de stea moartă,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roşcata înţepenire a pietrei.

Eram atât de rari –
(mi s-a părut că aud) –
atât de foarte rari încât
cu toţii la un loc
n-am fi putut să umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregătit de împietrirea noastră numai.

Aveam un nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt.

Nume lângă nume şi lângă nume
era strigarea.
Definitiva moarte numai
ne lega
ca un cuvânt.

Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlăuntru
mi s-au umplut de un miros
de moarte
mai veche decât viaţa.

O neputinţă de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul –
ca un răget luminos
mi-a explodat în creier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.

Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.

poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mijlocul lacului, malurile au disparut cu totul sub perdelele ploii. Nicio linie, niciun punct de reper dincolo de marginea bărcii. Doar cenuşiul aerului pigmentat de stropii de ploaie şi valurile, liniştite acum, care dădeau impresia că vin de nicăieri. Până şi înaintarea noastră părea fără ţintă. Eram pur şi simplu acolo, unul lângă altul, în ţârâitul adormitor al ploii, la ceasul unui apus rece ca solzii de peşte. Iar când întorceam capul, vedeam chipul unei femei care zâmbea vag - fericită, ai fi zis - un chip şiroind de lacrimile acelea neîntrerupte pe care cerul i le vărsa pe obraji. Înţelegeam acum că aşa îşi trăia ea viaţa de după viaţă. O călătorie domoală, fără un ţel vizibil, dar marcată de un sens simplu şi profund.

Andrei Makine în Femeia care aştepta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nivelul anterior

Măi să fie câteodată
soarta iar mi-e amânată
ba de unul ba de altul
mi se duce-n jos înaltul

Numai ăla din mulţime
ar vrea totul pentru mine
şi îmi cere din genunchi
capul cică de pe trunchi

Îi priveşti şi-i înţelegi
nu eşti unul dintre greci
roman nu poate nici dac
bine-ar fi mereu să tac

Să mor eu auzi măi d(r)ace
cred că unora le-ar place

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!