Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascuns

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o sa fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fară cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au ispravit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind că şi Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plange şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte, câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manny: Sid, nu procedezi bine.
Sid: Taci! Te aud puii mei!
Manny: Nu sunt puii tăi, Sid. Du-i înapoi! Nu eşti făcut să fii părinte!
Sid: De ce nu?
Manny: În primul rând, ai furat aceste ouă. În al doilea rând, aproape l-ai transformat pe unul în omletă.

replici din filmul artistic Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puii de găină şi vopseaua galbenă

Greva foamei-au declanşat
Într-o fermă puii toţi,
O revoltă s-a iscat,
Vrând pedeapsă pentru toţi!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (28 martie 2024)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Pe un ram se-nalţă casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu striveşti, copile,
Frunza pomului de măr!

Braţul căruia îl poartă
Adevărul neştirbit,
Ce ţinuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-acelaşi pom înalţă
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!

Cuibul ţine puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ţinuse
Fructul legii cel oprit!

Tot ce are preţ în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăsleşte pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!

Dar de vânturi, ploi şi pietre,
Şi de ochi hapsâni şi răi,
Ce pălesc şi ard adese,
Cuibul pierde puii săi!

Şi rămâne ramul veşted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu striveşti, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de plecare -
puii mari ai berzelor
în cuibul prea mic -
sclipitoare în noapte
stelele Carului Mic

tanka de Gabriela Genţiana Groza (11 iulie 2018)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei răţoi

Pe o baltă trei răţoi
au plecat la o plimbare
singuri, fără de răţuşte,
ele rămânând pe mal
penele să şi-le uşte.
Unele stăteau pe ouă
ca să scoată nişte pui
mici cât boabele de rouă
şi cu pufuşor gălbui.
Iar răţoii, mac, mac, mac,
le mai strigă pe răţuşte:
-Hai, veniţi şi voi cu noi,
să mai prindem nişte muşte!
Pe sub apă stând cu capul
şi picioarele în sus,
răţoii noştri cei bravi
se dădeau de-a berbeleacul
să arate că-s grozavi.
Iar când puii ies din ouă
ţanţoşi merg, răţoii, trei,
tot în faţa celor mici
parcă i-ar fi clocit ei.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sid (faţă în faţă cu dinozaurul care a venit să îşi caute puii): Uite ce e, ei sunt puii mei! Şi va trebui să treci peste cadavrul meu ca să îi iei!

replică din filmul artistic Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea cloştii cu puii de aur

Athanaric vizigotul
Cic-avea în castrul lui
Absolut din aur totul
Inclusiv... cloşcă cu pui.

epigramă de Emil Ianuş din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenesc lucru este să-ţi fie milă de cei necăjiţi: şi deşi mila aceasta îi şade bine orişicui, ea se cuvine a fi simţită mai cu seamă de către aceia care au avut şi ei nevoie de mângâiere odionioară şi au găsit-o chiar la unii; or, printre aceştia de pe urmă, dacă a mai fost vreodată om să aibă într-adevăr nevoie de ea, să-i fie scumpă ori să-i încerce bucuria, eu unul fără îndoială mă număr printre ei. Încă din fragedă tinereţe şi până acum, în vremurile de faţă, eu, ca unul care pururi am fost înflăcărat de o iubire înălţătoare şi curată, poate cu mult mai înălţătoare.

Boccaccio în Decameronul
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-am pus niciodată problema să plec în străinătate; eu sunt Prunariu, primul cosmonaut român care a zburat în spaţiu. Dacă aş pleca în America, aş fi unul pierdut pe acolo care a făcut şi el un zbor pe lângă mulţi alţi americani care au zburat în cosmos şi sunt mult mai infipţi în zona lor. Am fost legat de activităţile de aici şi niciodată nu am regretat că am rămas aici şi că m-am implicat şi am promovat România odată cu mine.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cloşca cu puii de aur" în exil

Acolo, toţi puii-au fost bine-ngrijiţi –
Să nu ne mai plângem, că facem păcat –
Dovadă că nu sunt acasă sfrijiţi
Şi mulţi dintre ei, sănătoşi, au... zburat!

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit dă Dumnezeu şi musculiţa ajunge şi la măsuţă, drept deasupra ceaslovului. Se lasă uşoară, zbârnâind mulţumită, pe foaia unsuroasă, pe ale cărei colţuri de sus picăturile de ceară stau ca nişte peceţi. E doar obişnuită cu cărţile bisericeşti; nu o dată ieşise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroşate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degeţelul ce-şi lăsase urma avusese grija să se înmoaie dintru-ntâi în dulceaţă. Musculiţa se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochişorul, roşul slovei mari din susul foii, un S frumos, încondeiat cu măiestrie, ca şi cum ar fi fost ţesut la începutul rândului: "Slavă ţie". Atunci îşi aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o leturghie, pe-un das căl, căruia îi rămăsese pe barbă, lângă buze, un fir de grâu uns cu miere. Până ce n-a gustat din miere nu s-a lăsat; dar bietului om i-a ieşit sufletul alungând-o.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Musculiţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fior o străbătu şi se gândi la pasărea pe care nu o văzuse de câteva zile. În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate şi dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca şi celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Şi pasărea parcă auzi chemarea tovarăşei de altădată; veni, dar se opri puţin, pe o altă ramură, ca şi când n-ar fi cunoscut locul obişnuit în care cântase; apoi îşi luă zborul şi, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ţinându-se, căzu la rândul ei. Şi lăvicerul de jos nu se mai îngroşă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demnitarii

Rişti să-ţi faci păcate mari
Dacă îi condamni pe toţi
Că din patru demnitari,
Unul fură... trei sunt hoţi.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mici bijuterii

ah, ouăle pe care cucul
prins în zborul spre cuibul din trafic
le străbate cu vârful
ciocului ce trage spre dreapta
ar trebui să te mişte:
puii care ies din acele
ouă ca biluţele
de sudoare din tricouri (?!) poate sunt
şi ai tăi şi ai tăi şi ai tăi
poate numărul zgribuliţilor în asfaltul copleşitor
mereu este unul
şi-acelaşi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor.

începutul de la Spaima zmeilor de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Din cuibul meu, pui au zburat în zi de vară, zi senină,
Şi bucuroasă îi priveam cum dau din aripi în lumină!
Când bruma toamnei se aşterne şi frigul simt cum mă-nconjoară
Mă uit în zări, cât mai departe, aştept un pui ca să apară...

Un scurt popas.-Ce faci? Cum eşti? Vrei supă sau o pană-n dar?
Vom sta o noapte la poveşti... lângă o sobă cu mult jar!
Pe rând, ne amintim de toate, câte au fost în cuibul plin,
De zilele cu bucurie şi albul florilor de crin....

Dar vremea trece, zori apar, răsfrâng luminile-n muşcată
În linişte uşa deschid şi trag zăvorul de la poartă.
Cred c-am visat în noaptea lungă, solstiţiu este pe aproape
Şi iarna rece mă aşteaptă, în braţ, cu două-trei cojoace.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!