Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,
vin cei morţi să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.

eşti aceeaşi şi niciodată tu...
stai lângă mine...

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viaţă, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite şi-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândeşte-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriţă de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reuşit să te prelev.
Mai stai şi nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ţi-ar arăta că-ţi stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare şi un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brăţară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de Eduard Lupascu (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un ecou

mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip

te aşteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de paşi
neumblată de scarabei

mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj

te priveam
prin ocheanul unei corăbii
prin prisma unei piramide
te strigam într-o limbă barbară
nescrisă demult

mai stai o umbră de obelisc
mai stai un muson
o legănare de catarg
un soare cu dinţi
un amurg de om

te strigam într-o limbă uitată
care străbătea cândva continente
şi vechiul ocean

mai stai o urmă de cearcăn

ţipam primitiv dintr-o piatră
dintr-o cenuşă
din inima unui şarpe
într-o limbă necunoscută pe care
nu o mai înţelegeam nici eu

mai stai un destin

te strigam ca un descreierat
înjunghiat de dor
într-o limbă moartă demult
în iluzia unui ţărm

mai stai un blestem
mai stai un adio
un ecou

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor migrator

mai stai pe o frunză, pe o urmă de nor
mai stai o beţie, un amor trecător
mai stai ca să vezi cum mă-nalţ şi cobor
mai stai de-un amor de cocor

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurile

Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
şi-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Permite-I Creatorului să te inunde în Dragostea Sa Infinită şi scufundă-te, conştient, în adâncul Luminii Absolute. Stai acolo şi lasă-te mângâiat de Tatăl tău. Şi stai şi stai... Şi stai. Stai în braţele Tatălui.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Stai lângă mine din zori pân' la apus
Căci fără Tine, trăind, în viaţa nu-s;
Stai lângă mine-n noaptea asta-‘naltă
Şi-îndrumă-mă să trec cereasca poartă.

poezie de John Keble din Anul Creştin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai mamă lângă mine

După tine, mamă, sufletul îmi plânge.
Pentru tine, mamă, inima-mi se frânge.
O lacrimă curge pe obrazul stâng,
Semn că mi se stinge viaţa în curând.
Ceva negru m-apasă, lumina mi se stinge:
Rămâi mamă acasă, în braţe tu mă strânge!
O ultimă lacrimă se scurge pentru tine.
Te strigă din inimă: Stai mamă lângă mine!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndepărtezi

nopţile-au devenit pustii
oraşul nu mai are fii
iubirea arde în făclii
copacii pier în bătălii

e prea târziu să înţelegi
cetăţile cad fără regi
ce juri nu poţi să mai dezlegi
iubirea nu mai are legi

mai stau un veac ca să-ţi revii
luna dispare în fâşii
eu mor prin munţi, tu să mă-nvii
când lupii muşcă din stafii

ne întristează nişte ploi
clepsidrele curg înapoi
stau răsturnate peste noi
nisipul pleacă la război

tu nu poţi fi mereu la fel
eu nu mai am vechiul castel
pe cer trec păsări de oţel
iubirea moare în duel

de dragul meu mai stai puţin
stai pe petala unui crin
mai stai cât sângele din vin
stai cât otrava din venin

de dorul meu te rog mai stai
mai stai cât florile de mai
mai stai pe-o aripă de rai
mai stai în goana unor cai

copacii vor să moară verzi
când iarba toarce prin livezi
eu nu te văd, tu nu mă vezi
mă-ndepărtez, te-ndepărtezi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără relevanţă

ce cred nu mai are relevanţă
contează numai că ne-am întâlnit
când iubirea trebuia strigată
cu frunzele căzute peste buze
când eu trebuia să te trăiesc
până la prăpastie
şi tu trebuia să mă prefaci
în luna unui pârâu

ce am spus nu mai are semnificaţie
contează doar sărutul săvârşit
visând
doar iarba călcată din dragoste
şi cercul acela de foc
care ne strângea unul în altul
de parcă eu eram în tine
sufocat
şi tu te sfâşiai
într-o pasăre ţipătoare
cu petale galbene
de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai

Mai stai o clipă, vara trece
Şi strânge-mă într-un sărut,
Când sufletul... încă petrece
Dinspre târziu, spre început.

Iubeşte-mă, este iar toamnă
Şi-atinge-mă... să-ţi fiu noroc,
A lacrimei iertare... doamnă,
Trupul arzând nebun în foc.

Cuprinde-mă şi mă-ncălzeşte
La sânul tău... de-o fi să plouă,
Păstrează-mă şi mă-ntregeşte
Cu stropi de dor, în lună nouă.

Mai stai... ascunde-mă în tine
Şi-n visul ce te dezgoleşte,
Când vântul patimilor vine
Fără a şti... ce mai găseşte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e bine sau nu e bine?
da' eu zic că e bine
să te trezeşti singur
n-ai ajuns la pat din n motive
e mai bine să nu-i zici
femeii de lângă tine
că o iubeşti pentru că nu
o mai iubeşti e bine
sau nu e bine? da' ea
ea nu e lângă tine tine, tu eşti
singur, al naibii de singur
lângă patul în care trebuia
trebuia să fie şi ea şi să-i spui:
te iubesc!

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine

Lângă tine îmi găsesc alinarea,
Că eşti bun şi nu-ţi place trădarea,
Inima mea te vrea lângă mine
Şi tot viitorul să-mi fie lângă tine.
Îmi place că tu ai milă
Stai cu mine şi nu ţi se face silă
Vezi, uite aşa timpul trece
Şi împreună viaţa noi vom petrece.

poezie de Eugenia Calancea (4 iulie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu mine

Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
şi luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorinţa de a creşte
şi de-a apăra această dragoste.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Raisa

Eu sunt Raisa, fata de pe coline...
Tu, cine eşti? Tu, om... Om bun de lângă mine!
Ochii îmi sunt căprui şi-n ei, privirea blândă...
Şi-n piept se zbate -auzi?- o inimă arzândă!

Cosiţa-mi este lungă, cu unduire-n fir,
C-aşa mi-o dete maica... măicuţa din Izmir!
Ieri, m-am jucat puţin cu părul tău bălai...
Al meu e negru...! Iubire, putea-vei, deci, să-mi dai?

Trist e zâmbetul meu, dar poate să te-aline...
Pe tine, ce te doare, omule bun, ţi-e bine?
Departe plângi de oameni... Să nu te vadă ei?
Hai, vino, sunt Raisa, Raisa de pe chei!

De-ar fi ca a ta lume mâine să nu mă vrea,
Căci ochii-mi sunt prea mari şi-adâncă-i fiinţa mea,
Chiar de nu-ţi plac, mă laşi, în tine să m-ascund?
Căci sunt Raisa... Raisa de pe prund!

Şi, totuşi, pleci... e trist... că' nu mă iei cu tine...
O, nu pleca, om bun...! Şi-n lumea mea e bine!
Rămâi cu mine... mai stai un ceas... mai stai... mai stai!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe splai!

Rămâi aici, te rog, vreau să rămâi cu mine...
Iubirea să n-aleagă... între "ei" şi tine!
Omule bun, te chem să dărui, te vreau iubind!
Eu sunt Raisa... Raisa de pe grind!

poezie de Iulia Mirancea (13 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!