Iubirea pământului

Am separat continente şi-am divizat ţări:
Văzând de ce eram în stare, plopii tremurau îngroziţi.
Deşi pământul se desfăcea-n sărbători aurii
Acolo unde mâinile noastre erau unite prin pâine şi sare:
Noi şi fraţii noştri n-am reuşit să ne-înţelegem.

Nopţile ne făceau să fim unul şi-acelaşi până-n zori,
Plutind peste paturile noastre.
Acolo eram noi, mai nătângi decât broaştele.
In vreme ce frunzele de pe lac ne vorbeau de unitatea timpului,
Tu trăiai deoparte şi eu trăiam deoparte.

Ce fel de magie-întunecată şi rea ne sugrumă soarta:
De veacuri oare gândirea noastră-i căzută-n somn de moarte?
Ce fel de mister e-acesta, alb, însă nu alb?
Ne iubim unii altora flecuşteţele şi mărgelele,
Dar nu iubim şi pământul celuilalt.

NB. Din Apărare împotriva nopţii

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!