
Când se naște poezia, ca o doină-n pânza iei...
De beția poeziei și de freamătul pădurii
N-am să scap o veșnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,
Când mă răscolește versul, ca un vierme de mătase
Și poemele se-ncuibă pe sub piele și în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroșindu-se de sânge.
Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naște poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Și răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,
Cum și unde-și cerne muza mierea în cuvinte-alese
Și de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolțit un bob de vină
Și-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.
De albastrul poeziei și de verdele pădurii
N-am să mă mai satur, Doamne, doar să mi le-nghită furii.
Și blestem pe Tisiphona, pe Alecto și Megera,
Să le moară șerpii-n plete, ciugulindu-le acera...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre gură
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viermi
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
Citate similare

Doar o secundă nudă și fatală...
S-a sinucis o muză-ntr-o parcare
Unde zăceau poemele emine
Strivite sub bocanci de vânătoare,
Însângerându-le fără rușine.
Nu era nicio zi din săptămână;
Se întâmpla-ntr-o pauză astrală
În care Domnul a scăpat din mână
Doar o secundă nudă și fatală...
Numai atât i-a trebuit Satanei
Să își înfigă colții în cuvinte
Să scuipe pe sfințenia icoanei
Și să-și aleagă dintre versuri ținte...
Și a trezit din somn muza imundă
Întinsă indecent pe-un pat de zoaie;
Vădit bezmetică și furibundă
A-nveșmântat poemele-n noroaie...
Își cară versul soarta în spinare
Însămânțând urâtu-n poezie
Poemele emine n-au scăpare
De sub atâta tină să învie...
E liber la înjurături de mamă,
Sar grobienii-n sus de bucurie,
O lume-a poeziei se destramă,
Se naște altă lume-a nebuniei...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre încălțăminte, poezii despre vânătoare, poezii despre săptămâni, poezii despre somn, poezii despre sfințenie sau poezii despre secunde

Rătăcire
Mă-ntreb la răsărit și la apus, pe unde-mi umblă gândurile toate?
Răspunsuri caut, doar pe unde nu-s și nimeni să-mi răspundă, nu mai poate.
Nu mă privește nimeni cum deschid, din când în când un ochi înspre lumină,
Tăcerile, poemele,-mi ucid și versul meu e doar păcat și vină.
Și cum să fie, când nu mai sosesc, nici primăverile ca altădată?
Iubirile, pe rând, se ofilesc, speranța e în ceruri suspendată.
Albastrul moare pe spinări de chriști, însângerat sub lovituri de ură
Și cum să îndrăznești să mai exiști, când doar blesteme înfloresc pe gură?
Dospesc orgolii și în bob de grâu, că, plouă cu venin și cu otravă,
E doliu și în apa mea de râu și salcia-ngenunche, grav bolnavă.
Și marea, Doamne, a rămas în larg, nu mai sărută țărmul și-o să moară,
Ca o corabie fără catarg, ca un arcuș, fără a sa vioară.
Nu mai răsar și nici nu mai apun. S-a-nghesuit și timpul de durere
Într-un balon anemic de săpun, cu rănile deschise, la vedere...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre vioară, poezii despre sărut, poezii despre sânge sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Poem de sărbătoare (glossă)
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!
Și scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, rășină!
Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Și nu mi-ai dat răspuns la întrebare,
Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-și strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!
Din picătura ploilor celeste
Am supt precum din sânul de lehuză,
Iar roua florilor de colț pe creste
Mi-a fost sărutul părintesc pe buză.
Ferestrele din cer, în ochi, deschise
Îmi sunt și-acum albastrele petale-
Aș mai rămâne-n visele promise,
Să mă hrănesc cu sevele astrale.
Să nu am anotimpuri fără soare,
Să înfloresc în fiecare clipă,
Sub genele cuprinse de mirare
Să-mi țeasă timpul încă o aripă;
Pe sub zăpezi, să nu mă știu vreodată,
Să nu m-atingă igrasia urii
Și ochii să nu-mi plângă niciodată,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii!
Și să te gust și să mă guști angelic
Ca pe-o licoare-n vas de alabastru,
Cu mir de nard în Edenul feeric
Să ungem fruntea unui cer albastru.
Și să uităm clepsidrele flămânde
Ce-și scutură nisipul în rafale!
Iubirea, sângele să ne inunde
Când mă ating, timid, buzele tale.
Duminica să cânte-n calendare,
Să se-odihnească timpul de osândă,
Să n-aibă săptămâna nici hotare
Și nici secundele să stea la pândă.
Pe-un colț de palimpsest, rămână versul
Ce-a suspinat de dor și de pudoare,
Tu-mbracă-mă cu întreg universul
Și scrie-mă poem de sărbătoare!
Să strălucesc ca zilele de vară,
Sau precum steaua eminesciană
Ce nemurirea peste timp își cară
În ''pas des deux'' cu cea bacoviană.
De goliciune nu îmi e rușine
Și nu m-apasă vreun păcat sau vină;
Îmi este, Doamne, nesperat, de bine
Să mă gătesc cu straie de lumină.
Poemu-acesta nu e ca oricare
El s-a născut ca nuferii din tină
Un dar de suflet pentru fiecare
Cu frumusețea prinsă-n rădăcină.
Rămâne-n mine ca dovadă vie
Și în uitare de-aș cădea nu doare,
Că-n el, trecutul, poate să învie
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Precum copacu-și lasă chihlimbarul
Din miezul din adâncuri, ca pecete,
La fel, poetu-și folosește harul
Cu frumusețe, suflete, să-mbete.
Luați din el ce vreți, sau ce vă place
Și ce vă face fruntea mai senină!
Doar știu că în poemu-acesta zace
Un chihlimbar, de-al inimii, rășină.
Un chihlimbar, de-al inimii rășină-
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Și scrie-mă poem de sărbătoare!
Când mă ating, timid, buzele tale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre frumusețe, poezii despre flori, poezii despre albastru sau poezii despre trup și suflet

Când ning devreme merii...
Nu-mi pune vini pe umeri, au mugure de zbor-
Dospește de o vreme, sub toamnele tăcerii.
Și de m-apasă vina, nu umerii mă dor,
Ci albul ce se-așază, când ning devreme merii.
Nu-mi pedepsi albastrul, se șterge printre ploi,
De-mi răstignești iubirea pe-altarele durerii;
N-au loc să plângă norii în verdele din noi,
Când firul ierbii strigă, că ning devreme merii.
Nu-mi sechestra poemul, în temeri de strigoi,
Ce-și satisfac demonic, în brațele plăcerii,
Când ne privesc cu poftă cât am rămas de goi,
Desfrâul și dezmățul, când ning devreme merii.
Și de mi-o fi-nchisoare zăpada de april,
Voi lua cu mine versul, să fim noi prizonierii
Nevinovați cu vina de-a naște infantil
Un anotimp în care să nu mai ningă merii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre strigoi sau poezii despre poftă

Albastru rănit
Gențiană, Gențiană, trage-ți cerul să-ți ajungă,
Când mușca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îți va-ngenunchea albastrul și pe glezna de fecioară
Vei simți cum înflorește scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ți gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorința te subjugă și te risipești într-altul,
Îți cresc aripi și cu fruntea, ce ușor atingi înaltul!
E o clipă-nșelătoare, care doare cât să placă
Și n-ai vrea să se sfârșească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-așteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne așteptare, brațe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uși demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ți cerul, să-ți mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căușul palmei mele
Și nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceața naturală a miresmei de muiere.
Cu sulemeneli, să-și umple buzele menade-n târguri-
Vânzătoare de plăcere, la lumina din amurguri.
El, sărutul nu se vinde pe nicio monedă rară-
Este poarta încuiată înăuntru și-n afară.
Eu fac dragoste cu gura și cu palmele deodată,
Restul vine de la sine și mi-e dragostea curată.
Nu mă-mbrac nici în trufie, nici în gesturi prefăcute
Și nu vreau vreo zeitate, laurii să-mi împrumute.
Pun albastrul între mine și dorințele din sânge,
Ca să nu mă pierd cu firea, când în brațe mă vei strânge.
Și-ntre spații siderale, rătăcind fără de minte,
Eu aștept, că știu trezirea, cât mă face de cuminte...
Mă reinventez în Eden, ca femeie și docilă
Îmi urmez ne-ngenuncheată jumătatea și n-am milă
De durerea mea din carne și de lacrima de sânge,
Ce se scurge, nu din iriși, ci din trupul ce se frânge...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre femei
- poezii despre dorințe
- poezii despre curățenie
- poezii despre vârcolaci
- poezii despre virginitate

Noiembrie s-a rătăcit prin mine...
Privește-mă în ochi! Deși-mi zâmbește
Noiembrie-n rochiță și sandale,
În iriși frunza iar se veștejește
Și-n calendare ninge cu vocale.
E țipătul ce crește iar în mine
Dintr-o tăcere-năbușită-n oase,
Și treci pe lângă mine iar, străine,
Deși te-ating cu versu-mi de mătase.
Nu plouă, n-a plouat de-o veșnicie
Și sete-mi e de-a cerului cascadă,
Dar știu că cerul plânge sine die
Și nu își lasă rana să se vadă.
La fel ca el nici eu nu mă dezvălui
Și râd când rana este mai adâncă.
În hohote durerea mi-o învălui
Și-s mai puternică decât o stâncă.
Și nu mă judecați de perfidie,
Și nu vă luați nici după aparențe!
În mine sângerează-o rapsodie
Pe-un portativ cu vechi reminiscențe...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre zâmbet, poezii despre voce, poezii despre stânci, poezii despre rochii, poezii despre ninsoare sau poezii despre frunze
Extazul poeziei
Prezența mea
este aerul tău
pe care-l transformi
în vers...
ai început să numeri
spre zero...
extazul poeziei noatre...
fără mine
poezia ta se oprește
undeva la jumătate
și aștepți în tăcere
întregirea poeziei.
Mi-am așezat fața
în palmele tale
iar chipul meu
s-a imprimat în ele
pentru totdeauna,
de-acum mă privești în ele
ca pe-o icoană,
de departe gîndul tău
mă mângâie și tremur
ca o petală care se desface.
poezie de Camelia Clenci din revista Luceafărul de la Botoșsani (noiembrie 2018)
Adăugat de Camelia Clenci

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre icoane sau poezii despre aer
Forme geometrice rupte
n-am plâns crucea,
n-am plâns mortul,
n-am plâns vocea
când m-am stins cu totul...
de ce aș plânge?
știu ca n-am murit
doar că inima se frânge
și curge ca un pietriș...
și tu n-ai plecat...
ai libertatea dorită
și eu înmormântat
devreme... pripită
daca-ș fi cunoscut un sânge
care să fie ca al meu
l-aș păstra, dar mă va frânge
sunt părăsit în antic, precum un muzeu....
și rafturile pline
ar arde dintr-o dată
și-or rămâne doar ruine
și țărâna lor uscată...
a clocotit în mine dorul
din spațiul nostru Arctic,
ne-am despărțit pe 7 corul...
tu în sol, eu în Atlantic...
am refuzat un soare cald
să ne poată dezgheța
tu regină, eu herald,
și orgoliul ne distanța...
am plecat și m-am întors
oase fără trup
și carne fără os
am început să mă astup...
poezie de Viorel Ionuț Pascan din Tulburările unei minți neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre orgoliu, poezii despre muzee, poezii despre monarhie sau poezii despre libertate

Cântec pentru ochi albaștri
Se frânge cerul de atâta vină,
Că a pierdut albastrul într-o vineri;
Cad stelele în maldăr pe-o sulfină,
Miresele rămas-au fără gineri.
S-a rătăcit iubirea-n griul serii,
Cad macii secerați de întuneric,
S-a-nscăunat în umbrele tăcerii
Ecoul violetului isteric.
Refren:
Și te aștept din început de lume
Ca pe-un Adam fără identitate;
Eu am să te botez cu un alt nume
În care să pătrund cu voluptate.
....................................................
Și am să fur albastrul din oceane
(Pe aripi de-albatros îl voi trimite),
Să nască universuri simultane
Și ochii mei ca două stalactite.
Să mă privesc de sus, ca în oglindă,
În palma ta să-mi odihnesc amarul
Și lacrima ce-n mine se perindă
Ca semn ce trâmbițează iar zadarul.
Refren:
Și te aștept din început de lume
Ca pe-un Adam fără identitate;
Eu am să te botez cu un alt nume
În care să pătrund cu voluptate.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre stele, poezii despre senzualitate, poezii despre seară sau poezii despre odihnă

Replică la poezia "Așteptând soarele" de Valentin David
Cât adevăr grăiește versu-ți tandru!
Mi-e toamna muză darnică-n poem-
Nu roșu sânge curge, flori de leandru
Ca un șuvoi de roz în versuri gem.
Doar inima ca o vioară tristă
Își varsă lacrima în simfonii,
Ca și cum doar tristețea mai există
În frunza ruginită de prin vii.
Din ramul desfrunzit, orfan de viață
Mai sorb o picătură de nectar
Și gura mea cu miere se răsfață,
Când seva umple ultimul pahar.
Încarcerată în adânc de mare,
Ca un cocon dospind melancolii,
Va crește-n mine bulgăre de soare-
O perlă-n adormirile târzii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre viață, poezii despre răsfăț sau poezii despre roșu

Psalm de primăvară
O, Doamne, când tăcerea mă deprimă,
Înmugurește-mi primăvara-n minte,
Căci nu mai cred în fremătarea primă
Și mă transfer, cu totul, în cuvinte.
Iubirea ta mirării fie-mi sită,
Să cern, în suflet, noaptea dintre stele,
Vorbirea de metafore ticsită
Și visele, de la un timp, rebele.
Eu nu mai cred în fremătarea crudă,
Lipsită de mister și fără boltă!
O mai păstrez duioasă paparudă!
Să-mbujoreze lirica revoltă.
Un secol se dilată-n scurta clipă,
Când, Doamne, Tu, îmi ești vecin și rimă
Și, cum gândirea-i pururea-n risipă,
Irigă-mă cu mierea ta sublimă!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre vecini, poezii despre revoltă sau poezii despre primăvară

Doar albastrul
Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine și seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veșnic singur într-un semn de întrebare
Și în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.
L-aș picta pe ramuri goale și în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheață iernile orice cuvânt.
Ți-aș picta și ție pașii când te-ndepărtezi, străine
Și i-aș pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.
Câte-un strop, în ploi nebune,-aș picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Și pe voalul de mireasă aș picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.
Și-aș mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Și ți-aș face, Ție, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primești nebunii, când vor cere ajutor.
Aș mai colora și gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neștiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune și credință-n Dumnezeu.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre nuntă, poezii despre vânt sau poezii despre salvare

Albastru 47
La miezul nopții se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineților de ceară,
Așa cum n-ai văzut-o niciodată.
Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfințitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Și înflorește-albastrul din cicoare.
Pe scena-nvăluită-n așteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.
Noi ne citim în braille de-o veșnicie,
Eu te cunosc și tu mă știi de-o viață,
Albastrul îți zâmbește numai ție
De sub un cer cu lacrima de gheață.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură sau poezii despre ochi

Vara ta fără sfârșit...
Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.
Și neliniști îmi pătrund, până-n oase și retină-
De-aș putea să le ascund de tăcere și de vină!
Și țip eu în locul lor, vara-și strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi și vânt și nori, pe nimic, la o tarabă.
N-am cumpărători în jur, piața-i plină de culoare,
Tuberozele cuminți strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbește să ajungă,
Eu așez pe un cântar lacrima din mâna stângă.
Și cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aștepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri și de nopțile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.
Tu ai veri fără sfârșit, nu-ți cad frunze la picioare,
Lacrima ți s-a oprit undeva-ntre noi și mare;
Nu ai așteptări, inert, ca o stâncă-abandonată,
Ai doar un prezent obtuz, într-o clipă resemnată.
Eu țin toamnele la piept, iarna-mi geruiește teama,
Primăverile le-aștept cu flori roșii pentru mama.
Doar când vine vara-mi scot amintirile din minte
Și le-așez în poezii, să citești printre cuvinte...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri

Și s-a-ntomnat și versul...
Hlamidă purpurie m-așteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când așteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Și am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri și-n lacrima durerii;
Nu știu de ai primit-o, citește-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Și le așază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieții din toamna cea mai lungă.
Și de-l găsești în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Și să-l trimiți pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Eu n-am drept să nu...
N-am dreptul să nu știu de tine,
Lucid când pășesc și-ajung iar la mine.
Când mint prin uitare beția-mi totală,
Sublime iluzii ce ies la iveală.
N-am dreptul să nu-aștern în cuvinte,
Eternul de după și cel dinainte.
Așa cum e el - când zâmbetu-mi minte...
Așa cum e el - doar acum,
și-nainte.
N-am dreptul să nu strâng iubire-mi,
pe toată.
În rime uzate, în foi laolaltă,
În galbenul toamnei - cu suflet murdar,
de-atâta speranță...
Renunț la amar.
Lumina e dulce,
N-am dreptul să nu,
Să nu te privesc așa cum ești tu.
Așa cum suntem - doar acum,
fiecare...
Departe de vise, aproape de Soare.
poezie de Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre minciună, poezii despre galben sau poezii despre cuvinte
Respir aidoma poeziei
m-am cocoțat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agățat de o rimă
și mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am așezat-o bine în minte
și-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranțe
până s-ajung jos
am amețit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
și m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii și mii de poezii
acum mă cocoț pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăț de mii de rime
și simt că respir
aidoma poeziei din mine
poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curaj

De ți-aș fi cerut...
De ți-aș fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toți îngerii de noapte
Și-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Și poemele albastre de metafore și rimă.
De ți-aș fi cerut din zile, să-mi dai dimineți albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieții noastre
Și ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri și a nebuniei tale.
De ți-aș fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toți mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Și ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aș fi cerut, din toate.
Dar nu ți-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte și în brațele tăcerii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre zile

În mine, poezia
Vântul și-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.
Și se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăște și în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-așază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn și îmi este de ajuns.
Nu-l atinge vreo stihie, hiberenează fără grijă
Și va încolți când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonțul, doar de nu-l rănește-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea și înghețul și-oi pieri.
Tu să fugi, când simți că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ți iei versurile toate, și nici titlul să nu-l uiți
Și te-ndreaptă cu pași repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ți cânt, tu să m-asculți!
Poezia mea nebună, scrisă-n nopțile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea și câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morții lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri

În mine, poezia
Vântul și-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.
Și se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăște și în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-așază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn și îmi este de ajuns.
Nu-l atinge vreo stihie, hibernează fără grijă
Și va încolți când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonțul, doar de nu-l rănește-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea și înghețul, și-oi pieri.
Tu să fugi, când simți că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ți iei versurile toate, și nici titlul să nu-l uiți
Și te-ndreaptă cu pași repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ți cânt, tu să m-asculți!
Poezia mea nebună, scrisă-n nopțile de veghe,
Să înmiresmezi pădurea și câmpiile cu maci!
Îmbrăcată fără voie, în a morții lungă zeghe
Te voi recita pe cruce, ca în veci să nu mai taci.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!