Şi s-a-ntomnat şi versul...

Hlamidă purpurie m-aşteaptă întomnată
De după ploi albastre ce au mai plâns odată,
Când aşteptam o vară să plece după tine;
Aveam atâtea vise ascunse pe retine!
Şi am trimisă misivă, miresmele tăcerii
Aveau parfumu-n versuri şi-n lacrima durerii;
Nu ştiu de ai primit-o, citeşte-o printre rânduri,
Să afli, că mi-e zborul spre tine-n mii de gânduri!
Acum, când moare frunza, răpusă de furtună,
În mine cântă lira, melancolii adună
Şi le aşază-n rafturi de suflet, să-mi ajungă
Pentru poemul vieţii din toamna cea mai lungă.
Şi de-l găseşti în vara, ce poate-o să mai vină,
Să-l duci la malul mării, să-l umpli de lumină
Şi să-l trimiţi pe valul cel mai albastru! Luna
Să-mi înflorească versul, prin tine,-ntotdeauna!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Trec lunile mamă şi tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit şi sfios
Când mă simţeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos

Eu nu ştiu din stele pe cine trimiţi
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci şi apoşi eremiţi.

Aş vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea – tandru şi tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Şi care mă-ndeamnă spre veşnica luptă.

Trec lunile, mamă, şi verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaţ-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.

Să-mi fie de bine, să-mi fie de dor
Să vină spre mine candoarea iubirii
Sclipească sprânceana pe lacrima firii
Să vină din noapte al stelei fior.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers nostalgic

De-ai fi un fir de păpădie
Sau poate-o pasăre pe ram
Ţi-aş scrie versuri numai ţie,
Mereu aproape să te am...

Dar sunt şi eu un suflet care
Tânjeşte după glas duios
Când luna merge la culcare
Şi crinii lasă ochi în jos...

Dacă-aş putea ţi-aş prinde zborul,
În cuib de vise l-aş opri.....
Să-mi fie mie doar izvorul
Ce-alungă-n zori melancolii.

poezie de Doina Bonescu din Nostalgie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare...

Când vrei să pleci, nu mai lăsa nimic la mine,
Să-ţi duci şi rădăcinile cu tine,
Să mă descarci de vise de iubire
Lăsând totul curat, ca la venire.

Ia-mi sufletul uşor in palma stângă,
Sărută-l lung şi nu-l lăsa să plângă,
Ai grijă să nu-l scapi, din nepăsare,
Şi curăţă-l de tine, cu răbdare.

Încet să-l iei, te rog, ca pe-o fecioară,
Să-l strângi duios la pieptul tău, ca să nu-l doară,
Şi să-l slobozi apoi, cu grijă mare,
Lăsându-mi-l întreg după plecare.

Dar nu vrei tu să faci să-mi fie bine...
Dacă tot pleci, de ce rămâi cu mine?
G. M.

poezie de Corneliu Subotnicu din Nisip - Cuvinte găsite
Adăugat de Iasmina Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poem necrolog" de Nicu Gavrilovici

Dar, să nu uiţi, când dăltuieşti prin lut,
Să-mi uiţi bătaia inimii afară,
Pe pleoape să-mi pictezi o primăvară
Şi toamnele pe care le-am pierdut.

Şi de îmi cânţi, vioara n-o uita!
Sau poate lira ţi-e la îndemână.
Te-oi asculta o veşnicie, până
Voi nemuri cuminte-n palma ta,

Pe-un aşternut de şoapte, să visez-
Acolo unde mai dospesc poeme,
În versul răstignit în prozodeme,
Să mă adulmeci, când spre el glisez.

Şi-n timp ce-amurgul se răsfrânge-n noi,
Să ne hrănim cu lacrima din ploi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, toamnă-n versul meu de dor!

Hai la o cafea şi o ţigară, te invit în pauza de masă,
ţi-o fi frig şi ţie pe afară şi la mine este cald în casă...
Instruieşte-ţi ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
şi îngăduie-ţi răgaz şi cine-ntreabă, unde ai plecat şi-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi şi de frunze sub schije de ploi
şi că vrei să stai un pic pe gânduri şi să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul şi cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Şi de-ţi place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă şi colinde vor cădea din rai...
Şi pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must şi vin...
eu te-aştept la mine şi-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Şi-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanţă şi tristeţi,
la tine bate vânt şi plouă, la mine sumbre dimineţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă, noi o să-l uităm

Inimă, noi o să-l uităm,
Şi tu, şi eu, în noaptea ce-o să vină!
Tu trebuie să-i uiţi căldura,
Iar eu, că mi-a dăruit lumină.

Te rog, să-mi spui când o vei face –
Şi-n gândurile mele,-n mine s-o face lampa mică.
Grăbeşte-te! Până când te vei răci de tot
Eu mai pot să-mi amintesc de el, la o adică!

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Şi trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Ciopleşte-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Şi fă din mine-o tainică vioară,
Să-ţi cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Şi nici prin vreo cetate de mayaşi!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Şi poezia-ntreagă să mi-o laşi!

Şi suflă-mi peste nopţi, şi-n araberscuri
Îmbracă-mi dimineţile de vară!
Te-oi invita să-mi desluşeşti din cercuri
Dorinţa mea, de-a fi, din cerc, afară.

Fă-mi aripi din iubirea ta mireană,
Tu, cioplitor al timpului din mine,
Ca din privirea mea marmoreană,
Să plece zborul infinit, spre tine.

Din piatră şi tăcere-n trup de sare,
Tu, fă-mă, pentr-o zi, nemuritoare!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de sfârşit de vară

Ascultă! Cântă chitara
Şi codrul vuieşte de plâns,
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi păsări şi vise şi râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze şi teamă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.

Ascultă! Cântă chitara
Şi păsări se-nalţă spre cer,
Se pierde în ceţuri şi vara,
Sub umbre de vis şi mister.
O flacără-i vara şi arde
În rugi de tăceri şi dorinţi...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem trişti şi cuminţi.

Şi codrul vuieşte de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Şi soarele iar a apus
Şi curge un râu diafan.
E râul cu peşti de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.

Pleacă, oh, pleacă şi vara,
Mătăsuri de taină şi jar,
Chihlimbărie şi rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Şi rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Şi vara-i atât de departe.

Şi păsări şi vise şi râs...
Un râu în aval ai plecat
Şi fluturi de stele am strâns
Şi vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător şi stingher,
Un vuiet de plâns şi ninsori,
M-am pierdut şi eu în eter.

Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe şi vreascuri de vară,
Rămânem tăcuţi amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem şi te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...

Focuri de frunze şi teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenuşă şi-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-şi 'moaie
În arşiţa verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Şi nopţile iar vineţii.

Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Şi plâng după tine în noapte.

Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.

Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze şi teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Şi păsări şi vise şi râs...
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi codrul vuieşte de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani

(lui Florin Măceşanu)

Au înflorit, doar pentru tine, zorii,
Într-un albastru matinal de-april-
Aici, la ţărm de mare, într-un tril,
Eu îţi pictez pe valul mării, sorii,

Aşa cum ştiu, în versuri de lumină,
Să-ţi intre pe fereastra dinspre est.
Şi în decorul tainic şi celest,
Te-aş invita, diseară, la o cină.

Să mă pictezi pe talere de ceară,
Să te primesc, tăcută,-ntr-un poem,
Când, încă-amurgurile-n noi, mai gem,
Înmiresmându-ne cu flori de primăvară.

Îţi dăruiesc poeme violete,
Tu, curcubeu, să-mi înfloreşti stingher,
Şi astăzi, doar atâta am să cer:
O clipă, pe-amândoi, să ne îmbete...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul meu s-auzi copitele de cal

Mă regăsesc în ochii-ţi mari, adânci, ca de strămoşi,
Cu mâna ta de aur vreau chipul să mi-l coşi
Şi-n inima ta mare apoi să-l înrămezi!
De-l vei uita şi-o clipă aş vrea să lăcrimezi

O lacrimă să-ţi curgă pe-obrazul fin şi pal,
De dorul meu s-auzi copitele de cal
Cum tropotesc pe piatra pe care-or alerga
În zori ca să te cheme să fiu din nou a ta.

Să nu mă uiţi! În coama-i lungă, neagră
Zbura-va, printre vise, figura mea întreagă.
Să mă iubeşti la fel c-atunci în luna mai
Când pentru veşnicie jurat-ai să mă ai.

La tine să mă chemi real, dar şi în vise,
Să-mi dăruieşti, cum ştii, săruturi dulci, promise.
Mi-e dor de ochii tăi! Hai, vino, nu mai sta!
Ce tainică şi sfântă e mângâierea ta!

Prin tropote de cal citeşte-a mea dorinţă
Şi poartă-mi şi tu dorul cu-ntreaga ta fiinţă!
Şi fi-va calul solul iubirilor dintâi
Iubeşte-mă, te rog, la infinit rămâi!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi scrii...

Să-mi scrii un poem, mai profund dintre toate,
Infinit să-i dezghioc sâmburi plini, fără moarte,
Dar, te rog, să-l respiri cu, de buze, fierbinte,
Să-mi amâne ninsori de pe tâmplă, cuvinte,

Cu o rouă plăpnâdă, ce cu palme de mamă,
Se mângâie pe frunza, răstignită de toamnă,
Să îmbraci cu mov lin, plinul din călimară,
Ca nici ploaia de lacrimi, să nu-i muşte din vară...

Te mai rog, dacă vrei, să-l scrii lung, cât un dor,
Să-mi hrănesc însomnii cu speranţele-n cor,
Îl voi trece prin minte, să-l răsfire prin os,
Să mi-l ungă pe suflet cu balsam luminos...

Scrie-mi versul cu chinul din clipe deşarte,
Ce-au croit aşteptări să ne treacă prin moarte,
Poate-astfel măguleşti dulce-amarul blestem
sângelui, ce-ţi visează etern mângâiere-poem.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poseidon şi Afrodita

Cu frumuseţea ta divină
Faci şi îngerii să plângă,
Sufletu-mi ce n-are vină,
Faci păcatul să-l atingă.

Eşti ispită şi canon,
Eu un simplu păcătos,
Sunt păgân şi Faraon,
Zeul antic arătos.

Sunt Poseidon, zeu al mării
Şi trimit valul spre tine,
Sunt prins în gheara uitării,
Vreau să te aducă la mine.

Tu poţi să fii Afrodita,
Zeiţa patimilor mele,
Aş vrea să te strig - iubita,
Călătorind printre stele.

Să reflecte chipul nostru
Peste mările adânci,
Peste valul cel albastru
Ce se loveşte de stânci.

Să-nchidem ochii, să plutim
Pe valul mării învolburate,
Ca doi zei să ne iubim
De acum spre eternitate.

poezie de Răzvan Isac (24 aprilie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pentru eternitate

O clipă să mai stai aş vrea
Din Cerul preaînalt
În gând să-mi dăruieşti o stea
Din tine, înger cald.

Să-mi fii în noapte Prometeu
În braţe să mă strângi
Să zbor cu tine-n Cer mereu
Tristeţea s-o alungi.

Poemul ochilor ce plâng
Să-l scrii pe pielea mea
Sărutu-n palme să îl strâng
Să simt suflarea ta.

Când dorul va striga în noapte
Cu sărutări să-l frângi
Să simt pe trup acele şoapte
În orele prea lungi.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!