Noiembrie s-a rătăcit prin mine...

Priveşte-mă în ochi! Deşi-mi zâmbeşte
Noiembrie-n rochiţă şi sandale,
În irişi frunza iar se veştejeşte
Şi-n calendare ninge cu vocale.

E ţipătul ce creşte iar în mine
Dintr-o tăcere-năbuşită-n oase,
Şi treci pe lângă mine iar, străine,
Deşi te-ating cu versu-mi de mătase.

Nu plouă, n-a plouat de-o veşnicie
Şi sete-mi e de-a cerului cascadă,
Dar ştiu că cerul plânge sine die
Şi nu îşi lasă rana să se vadă.

La fel ca el nici eu nu mă dezvălui
Şi râd când rana este mai adâncă.
În hohote durerea mi-o învălui
Şi-s mai puternică decât o stâncă.

Şi nu mă judecaţi de perfidie,
Şi nu vă luaţi nici după aparenţe!
În mine sângerează-o rapsodie
Pe-un portativ cu vechi reminiscenţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti lângă mine

Eşti lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Eşti lângă mine atunci şi asta mă ajută
Eşti lângă mine atunci când plouă şi când ninge
Eşti lângă mine atunci când dorul mă învinge
Eşti lângă mine atunci când rana rău mă doare
Eşti lângă mine atunci când caut alinare
Eşti lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Şi mă veghezi mereu, mă-nveţi cum să iubesc.

poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-şi poartă paşii pe zăpadă
Şi dacă iarna e sublimă,
Nu ştie albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Şi nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenuşăreasă.

Şi bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocoleşte,
Îşi duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubeşte.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

Un ram îşi plânge frunza deasă
Pe-aleea toamnelor nebune,
Eu îmi plâng voalul de mireasă-
O amintire ce apune.

Şi marea, marea mea iubire
Mă ocoleşte şi mă lasă,
La locul nostru de-ntâlnire,
S-aştept... şi nu mai sunt acasă,

Niciunde şi nicicând. Pădure,
Primeşte-mă la tine-n casă!
Poemul meu nu poa' să-ndure
Exilu-n umbra nemiloasă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei...

De beţia poeziei şi de freamătul pădurii
N-am să scap o veşnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,

Când mă răscoleşte versul, ca un vierme de mătase
Şi poemele se-ncuibă pe sub piele şi în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroşindu-se de sânge.

Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Şi răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,

Cum şi unde-şi cerne muza mierea în cuvinte-alese
Şi de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolţit un bob de vină
Şi-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.

De albastrul poeziei şi de verdele pădurii
N-am să mă mai satur, Doamne, doar să mi le-nghită furii.
Şi blestem pe Tisiphona, pe Alecto şi Megera,
Să le moară şerpii-n plete, ciugulindu-le acera...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi după mine, tovarăşi

Prietenilor mei
Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,
se coace
pelinul în boabe de struguri
şi-n guşe de viperi veninul.

C-un chiot vreau astăzi să-nchin
în cinstea sălbaticei mele minuni, care pleacă
lăsându-mă singur,
cu plânsul,
cu voi,
şi cu toamna.
Veniţi mai aproape! - Şi cel care are
urechi de-auzit să audă:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Să râdă deci astăzi în mine
amarul
şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi, să bem!
Ha, ha! Ce licăreşte-aşa straniu pe cer?
E cornul de lună?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur,
ce-am spart-o de boltă
cu bratul de fier.

Sunt beat şi aş vrea să dărâm tot ce-i vis,
ce a temple şi-altar!
Veniţi lângă mine, tovarăşi! Ca mâne-o să mor,
dar vă las moştenire
superbul meu crania, din care să beţi
pelin
când vi-e dor de viaţă,
şi-otravă
când vreţi să-mi urmaţi! - Veniţi după mine, tovarăşi!

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suferinţă

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric şi nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Şi toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.

Să fie un strop de linişte esenţa universului, nu ştiu.
Nu ştiu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Ştiu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl ştiu, dar nu pot să-l pronunţ, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinţei este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaşte începutul, am cunoscut durerea.

Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Şi dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăieşte doare.

poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorim cu ochii-nchişi

Şi dacă-i numai noapte şi umbre ne doboară,
Eu înfloresc în mine şi-n tine-a doua oară.
Cu ochii-nchişi te caut şi te găsesc oriunde,
Acolo unde luna, de lumea mea, te-ascunde.

Ştiu gustul gurii tale dintr-un sărut cuminte,
De ochii tăi, în ochii-mi eu îmi aduc aminte.
Şi chiar de irişi galbeni au adormit în vină,
Te am întreg, iubite, pictat pe-a mea retină.

Sub piele am lăstunii din primăveri albastre,
Pe coapse cântă vara din zâmbetele noastre.
Şi toamnele se-alintă pe sâni, cu ploi flămânde,
Pe braţe ninge iarna, cu alb, să ne inunde.

Te văd cu ochii minţii şi te citesc ca orbii,
Poemul meu de taină, cum te vânează corbii,
Când află că lumina şi soarele-s străine!
Dar înflorim, iubite, doi orbi, printre ruine.

Şi dac-ar fi ca mâine, să ne deschidem ochii,
Eu te-aş închide-n mine, de mine, să te-apropii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai azi, plouă cu trandafiri

N-are cerul unde plânge, plânge iarăşi peste burg,
Mări, oceane, fluvii, râuri, iar, de jos în sus, se scurg.
În genunchi scâncesc copacii, mor statuile sub ploi,
Umblă visele năuce printre nori cu umeri goi.

E noiembrie mai jalnic decât orice lună-n an-
Plouă sadic, fantomatic ca dintr-un imens ocean,
Care-a strâns durerea lumii din secunda de-nceput.
Plouă-ncet lacrimi amare, ce-n ochi n-au mai încăput.

Plouă vertical pe viaţă, vântul încă-i rătăcit
Într-o gară-n care-aşteaptă trenul ce n-a mai venit.
Mai fumează o ţigare, mai comandă o cafea,
Plictisit, mai ciufuleşte câte-un gând de catifea.

Plouă-n mine picătura unei clipe ce s-a stins,
Când spre tine, veşnicia, braţele şi le-a întins.
Şi de-atunci, plouă întruna cu potop de amintiri,
Numai azi, plouă cu stele şi miros de trandafiri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi fi mai mare, vreau să fac ceea ce face Violetta. Aş dori să fac o înregistrare de-a mea, iar lumea să ştie despre mine, nu de Violetta. Visul meu este să pot face o înregistrare de-a mea şi în acest sens ştiu deja că fanii mei mă vor ajuta. Dar nu e nici o grabă, eu sunt încă tânără, nu vreau să grăbesc lucrurile, dar cred că viaţa este dură şi mai devreme sau mai târziu, va veni şi partea cea mai grea pentru mine.

citat din Martina Stoessel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a plouat şi azi...

Şi a plouat şi azi din ochi albaştri
Şi ceru-a plâns cu mine până când
Un înger a gonit înspre sihaştri
Tot noru-acela, negru şi flămând.

În mine potopesc tristeţi grămadă
La balu-nsingurării ca-n mormânt,
Când bulgării de humă stau să cadă
Pe viaţa ce se duce în pământ.

E-un cimitir întreg în mine, Doamne
Şi nu am lacrimi să-i mai plâng pe-ai mei,
Că mi i-ai luat pe toţi, cu veri şi toamne
Şi au secat de lacrimi, ochii mei.

Şi ţipă-n mine zilele bolnave,
Iar nopţile mi-s albe de tăceri,
Poeme zac în hainele jilave
Scâncind în mine, pline de dureri.

Sunt o epavă eşuată-n viaţă,
Deasupra corbii se rotesc flămânzi.
De nu s-ar mai trezi-ntr-o dimineaţă
Ochii aceştia, tot aşa de blânzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

De n-ar fi, dar e minune, cu melancolii cu tot
Şi să o ucid în versuri, nici nu vreau şi nici nu pot.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăveri sub troiene

Ninge iar în Postul mare
Pe icoane şi-n altar,
Ninge ca din întâmplare
Cu albastru glaciar.

Şi de m-or chema asceţii
Să adăst în ruga lor,
Voi picta pe toţi pereţii
Ce-mi lipseşte din décor:

Nuferi răstigniţi pe ape
În tăceri, visând naiv,
Din zăpezi să se adape
Şi din ape rogvaiv.

Maci cerşind încă o noapte,
Sângerând de rugăminţi
Cu lăstarii lor de lapte,
Aşteptând în lan cuminţi.

Un copac strigând de verde
Pe cărarea unui vis,
Nopţile să îmi dezmierde
Când mi-e somnul interzis.

Şi un cer deschis spre tine,
Fără iarnă la hotar,
Unde gânduri clandestine
Ne pun inima pe jar.

Şi în ultima secundă,
Când ninsoarea s-a oprit,
Voi muşca din zid flămândă,
Să îmi las amprenta-n schit.

Şi când vei urca pe stâncă
Într-o pauză de nea,
Să-mi iei rana cea adâncă
Şi să te-nveleşti cu ea!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!