Rătăcire
Mă-ntreb la răsărit și la apus, pe unde-mi umblă gândurile toate?
Răspunsuri caut, doar pe unde nu-s și nimeni să-mi răspundă, nu mai poate.
Nu mă privește nimeni cum deschid, din când în când un ochi înspre lumină,
Tăcerile, poemele,-mi ucid și versul meu e doar păcat și vină.
Și cum să fie, când nu mai sosesc, nici primăverile ca altădată?
Iubirile, pe rând, se ofilesc, speranța e în ceruri suspendată.
Albastrul moare pe spinări de chriști, însângerat sub lovituri de ură
Și cum să îndrăznești să mai exiști, când doar blesteme înfloresc pe gură?
Dospesc orgolii și în bob de grâu, că, plouă cu venin și cu otravă,
E doliu și în apa mea de râu și salcia-ngenunche, grav bolnavă.
Și marea, Doamne, a rămas în larg, nu mai sărută țărmul și-o să moară,
Ca o corabie fără catarg, ca un arcuș, fără a sa vioară.
Nu mai răsar și nici nu mai apun. S-a-nghesuit și timpul de durere
Într-un balon anemic de săpun, cu rănile deschise, la vedere...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.