Extazul poeziei

Prezenţa mea
este aerul tău
pe care-l transformi
în vers...
ai început să numeri
spre zero...
extazul poeziei noatre...
fără mine
poezia ta se opreşte
undeva la jumătate
şi aştepţi în tăcere
întregirea poeziei.
Mi-am aşezat faţa
în palmele tale
iar chipul meu
s-a imprimat în ele
pentru totdeauna,
de-acum mă priveşti în ele
ca pe-o icoană,
de departe gîndul tău
mă mângâie şi tremur
ca o petală care se desface.

poezie de Camelia Clenci din revista Luceafărul de la Botoşsani (noiembrie 2018)
Adăugat de Camelia Clenci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu renunţa la valorile tale nici măcar în timp de război

Războiul,
după cum se ştie,
este cea mai mare nenorocire
care se poate întâmpla unui popor
şi este pentru cei care îl iniţiază
şi pentru cei care îl suferă.
Produce moarte,
distrugere,
anihilează
şi reduce la tăcere raţiunea.
Iar când raţiunea tace,
impulsurile se aprind,
luciditatea se stinge.
Intelectualii
au responsabilitatea
şi obligaţia morală
de a rămâne fermi
şi critici în aceste momente.
Nu renunţa la valorile tale
nici măcar în timp de război.
Într-o zi până şi războiul
se va pleca în faţa poeziei,
iubirii de frumos,
plânsului nou-născutului.

poezie de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestrea Poeziei (sonet omagial)

ZESTREA POEZIEI
(sonet omagial)

Comoară de grai ne-au lăsat străbunii
În lira versului cu incantaţii,
Să-i crească moştenirea în creaţii
Şi faima să-i sporească-n ochii lumii.

Au dus ecouri în graiul românesc,
Poeziei spre a-i fi sărbătoare
Ce reverberează-n albastră zare
Spre moştenitorii de neam strămoşesc.

Au însufleţit glasul poeziei
Să răsune în armonii duioase,
Pe mapamond, din plaiul României.

Din roadele în versuri generoase
Vor savura zeii pe Calea Lirei,
De la pământeni cu gânduri mănoase.

*21 Martie - Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua poeziei

E ziua poeziei
şi-mi caut înfrigurată
cuvintele
s-o celebrez şi eu...
dar glasul din spatele vorbelor
nu-mi oferă chei.
E ziua poeziei
şi-mi cercetez febril
voia pătimirii
s-o onorez şi eu...
dar lumina din candela duhului
nu-mi înseninează chipul.
E ziua poeziei
şi-mi cotrobăi încordat
sufletul
s-o prăznuiesc şi eu...
dar ochii din fundul inimii
îmi refuză vederea clară -
recunoaşterea mea şi-a lumii în
Eu.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei...

De beţia poeziei şi de freamătul pădurii
N-am să scap o veşnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,

Când mă răscoleşte versul, ca un vierme de mătase
Şi poemele se-ncuibă pe sub piele şi în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroşindu-se de sânge.

Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Şi răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,

Cum şi unde-şi cerne muza mierea în cuvinte-alese
Şi de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolţit un bob de vină
Şi-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.

De albastrul poeziei şi de verdele pădurii
N-am să mă mai satur, Doamne, doar să mi le-nghită furii.
Şi blestem pe Tisiphona, pe Alecto şi Megera,
Să le moară şerpii-n plete, ciugulindu-le acera...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

pentru că eu exist şi am fost creat pentru tine
tu, ştiu, exişti undeva rătăcind în această lume

pentru că soarta ne-a creat diferite destine
eu te aştept sperând să te găsesc, minune

pentru că undeva sufăr simţind că prin privire
tu, ştiu, cauţi orizonturi rătăcite departe de tine

pentru că viaţa încă mult timp ne desparte
eu nădejde mi-am pus că nimic nu este departe

pentru că ştiu că nu mult va fi şi ziua este aproape
te aştept, mă-n-chin şi-n-mpreunate-mi ţin palmele

pentru că ştiu că dureros de nu vei fi, tot restul vieţii mele
te voi dori şi aştepta cu gândul sacru al existenţei tale, divine

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întregirea nu ţi-o oferă nici vreo relaţie, nici căsătoria, nici jobul visurilor tale, nici cele mai îndrăzneţe aspiraţii pe care ţi le-ai împlinit! ÎNTREGIREA (umplerea golului din suflet) n-o poate realiza decât cel curajos, nemărginit, care a cunoscut în străfunduri dragostea cu toată lumina şi întunericul ei, frumuseţe şi urâciune, bucurie şi agonie... şi a înţeles la final că ADEVĂRUL este inclus în toate cele care conduc la suprema pace... ÎNTREGIREA FIINŢEI TALE. (Nimic fără Cristos, care este ADEVĂRUL!)

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corsar prin poezie

Galioane comerciale de vers
Navighează spre muze invers
De sensul poeziei fără interes
Din abisul de suflet, cules...

Vâslite de sclavi cu pene
La unison în mări perene
Să caute inspiraţii comori
Ascunse prin atoli de flori

De necunoscuţi corsari
În faţa Armadei de samsari
Ocrotită de inchiziţii
Academice cu poziţii

Fixe, fără e pour si mouve!
În ale lor închise enclave
Pe unde voi trece-n fulger
Cu foc de vers ca un corsar de fier

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua poeziei

E ziua poeziei, dragi amici
Şi, cum în faţa ei adânc mă-nclin,
Eu vă propun, acelor de pe-aici,
S-o respectăm: să scriem mai puţin...

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea poeziei

Să ştiţi voi de la mine...
dacă poeţii din zilele noastre
nu îşi mai adorm pe cuptor fereastra
aia mică cu vederi largi
se duce caimaicul de pe poezie.
Peste zece ani poezia o să fie o lampă de televizor
prin anticare
purtată de un difuzor
Îmi este ruşine să mai citesc poezii
cu tipar hollywoodian.
Unde e Akira Tarkovschi
sau David Jackson
spielberând
bicicliştii lipsiţi de pedale?
Să ştiţi voi
de la mine...
Trunchiul a început să se tărască spre aşchie!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Prezenţa se ia după un gând care apare în ea, de abia atunci apari tu ca persoană, născută, femeie, am sâni, nu am cur, am aia, nu am cealaltă. Prezenţa care rămâne neasociată gândirii este libertate, este Iubire, prezenţa care se asociază gândirii, devine fără să vrea sau să ştie suferinţă. Şi iată de ce; chiar dacă ai fi miss univers, cea mai frumoasă femeie din întregul macrocosmos, sau cel mai frumos si şarmant bărbat, odată ce ai atins gândul mintea te va devora cu suferinţa găsindu-ţi "defecte" acolo unde nu există niciunul. Adevărata frumuseţe este fără formă, este infinită şi tu dintotdeauna şi pentru totdeauna o eşti deja. Doar recunoaşte asta şi extazul de A-Fi te va copleşi!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poezia este fratele tău
şi sora ta
şi tatăl tău şi mama ta
şi toţi cei ce te conduc pe ultimul drum
să te boteze
cu gura ta
cu urechile tale
cu palmele tale de palmele tale
în care
te-ai strâns într-un pumn...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însufleţirea Poeziei (sonet creaţiei)

ÎNSUFLEŢIREA POEZIEI
(sonet creaţiei)

Din cuvinte ce le-am legat adesea
Cu firul de cerneală azurie,
Pe-aripi de gând se înalţă făclie
Spre tărâm etern luminând cărarea.

Un curcubeu ca-n vis de reverie
Se prelinge în priviri de catifea
Şi praf de stele curge-n inima mea,
Ca să-mi însufleţească poezie.

Se-ncheagă idei pe stele de gheaţă,
Ce-mi plimbă gândurile-n emisfere
Şi-n caierul timpului le agaţă.

Cu muză ţes veşminte în tăcere,
Pentru cuvinte ce-n stihuri prind viaţă,
Când spiritul renaşte din mistere.

Maria Filipoiu / Spirtul Poeziei

sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi până şi războiul se va pleca în faţa poeziei, iubirii de frumos, plânsului nou-născutului.

finalul de la Ecce homo de Camelia Opriţa (martie 2022)
Adăugat de Marinescu Teodora - Redactor - Realitatea Plus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din noi

Poezia
e vulpea mea şireată
ce-mi fură simţiri şi gânduri
când nici nu mă aştept,
e alizeul
ce mă răsfoieşte pe dinăuntru,
ca pe-o carte nesfârşită
cu toate paginile scrise,

e pravila pe care-o deschid,
după rugăciune,
şi mă citesc mirată,
uneori,
poezia e strugurele hulit
de cei ce nu-i simt gustul...

A răsărit şi astăzi soarele
în ritmul poeziei
chiar în poezia din noi.

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi

Vine o zi când zidurile cad singure
fără să aştepţi surparea timpului;

printre file plânse
găseşti sufletul îngălbenit

aerul ia forma gurilor uscate
coşi cămaşa cu flori false
ieşind în lume
desculţ
departe
sfâşiat
în zile impare

nu ai urechi pentru urletul deşertului
nici să priveşti înapoi
nu ai timp să numeri gânduri
nici să-ţi faci mătănii

paşii trec dincolo de ruine
în lumea pe care ai lăsat-o într-un ieri
fără indigo
fără sunete
cu-aceeaşi privire aşteptată
de valize cu ceaţă

credeai că nămolul ascunde numai nuferi
că orice piatră se poate şlefui?

fii veselă, toamnă,
sunt mai galbenă ca tine!
uite
îţi las cămaşa mea
s-o împarţi celor ce vor rămâne.

poezie de Luisa Neruţ
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!