Poem de sărbătoare (glossă)

Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!

Şi scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, răşină!

Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Şi nu mi-ai dat răspuns la întrebare,

Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-şi strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

Din picătura ploilor celeste
Am supt precum din sânul de lehuză,
Iar roua florilor de colţ pe creste
Mi-a fost sărutul părintesc pe buză.

Ferestrele din cer, în ochi, deschise
Îmi sunt şi-acum albastrele petale-
Aş mai rămâne-n visele promise,
Să mă hrănesc cu sevele astrale.

Să nu am anotimpuri fără soare,
Să înfloresc în fiecare clipă,
Sub genele cuprinse de mirare
Să-mi ţeasă timpul încă o aripă;

Pe sub zăpezi, să nu mă ştiu vreodată,
Să nu m-atingă igrasia urii
Şi ochii să nu-mi plângă niciodată,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii!

Şi să te gust şi să mă guşti angelic
Ca pe-o licoare-n vas de alabastru,
Cu mir de nard în Edenul feeric
Să ungem fruntea unui cer albastru.

Şi să uităm clepsidrele flămânde
Ce-şi scutură nisipul în rafale!
Iubirea, sângele să ne inunde
Când mă ating, timid, buzele tale.

Duminica să cânte-n calendare,
Să se-odihnească timpul de osândă,
Să n-aibă săptămâna nici hotare
Şi nici secundele să stea la pândă.

Pe-un colţ de palimpsest, rămână versul
Ce-a suspinat de dor şi de pudoare,
Tu-mbracă-mă cu întreg universul
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Să strălucesc ca zilele de vară,
Sau precum steaua eminesciană
Ce nemurirea peste timp îşi cară
În ''pas des deux'' cu cea bacoviană.

De goliciune nu îmi e ruşine
Şi nu m-apasă vreun păcat sau vină;
Îmi este, Doamne, nesperat, de bine
Să mă gătesc cu straie de lumină.

Poemu-acesta nu e ca oricare
El s-a născut ca nuferii din tină
Un dar de suflet pentru fiecare
Cu frumuseţea prinsă-n rădăcină.

Rămâne-n mine ca dovadă vie
Şi în uitare de-aş cădea nu doare,
Că-n el, trecutul, poate să învie
Cuvinte ce rămân nemuritoare.

Precum copacu-şi lasă chihlimbarul
Din miezul din adâncuri, ca pecete,
La fel, poetu-şi foloseşte harul
Cu frumuseţe, suflete, să-mbete.

Luaţi din el ce vreţi, sau ce vă place
Şi ce vă face fruntea mai senină!
Doar ştiu că în poemu-acesta zace
Un chihlimbar, de-al inimii, răşină.

Un chihlimbar, de-al inimii răşină-
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Când mă ating, timid, buzele tale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-mă

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu rânduri egale şi strânse,
Cu litere mici, mari, legate,
Ca-n viaţă să-mi intri cu totul,
Plin,
Fără pauze,
Fără regrete...
Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu mâinile calde, -n peniţă,
Cu degete curbate în doruri,
Ca-n suflet să-mi cazi pe de-a-ntregul
Vis,
Fără durere,
Fără distanţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu gândul scăldat în emoţii
Cu vocea pierdută-n cuvinte,
Ca-n mine să vindeci speranţa,
Divin,
Fără trecuturi,
Fără umbre...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă!
Cu inima vie-n bătaie,
Cu buze din focuri aprinse,
Ca-n suflu să-mi cânte iubire,
Etern,
Fără goluri,
Fără suprafeţe...

Scrie-mă, iubitule, scrie-mă...

poezie de Gabriela Chişcari (28 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei...

De beţia poeziei şi de freamătul pădurii
N-am să scap o veşnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,

Când mă răscoleşte versul, ca un vierme de mătase
Şi poemele se-ncuibă pe sub piele şi în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroşindu-se de sânge.

Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naşte poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Şi răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,

Cum şi unde-şi cerne muza mierea în cuvinte-alese
Şi de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolţit un bob de vină
Şi-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.

De albastrul poeziei şi de verdele pădurii
N-am să mă mai satur, Doamne, doar să mi le-nghită furii.
Şi blestem pe Tisiphona, pe Alecto şi Megera,
Să le moară şerpii-n plete, ciugulindu-le acera...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinţi
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare şi suspin
în zilele ce curg, ce vin
eşti roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai şi mântuire
dă-mi surâsul tău şi clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic şi de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe ţărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
şi fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de ştire
dă-mi gândurile şi şoapta fericirii
femeie, înger, demon şi destin
în noapte, printre clipe de iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternităţi în straie de-aşteptare

Au înflorit pe gene tuberoze,
Ca într-un vis de vară-amăgitoare,
Ce picură tăcerea în mimoze
Cu ploi de mângâieri tulburătoare.

Şi trec prin mine herghelii de fluturi
Într-un galop, ca sevele pădurii,
Te simt în mine şi de nopţi mă scuturi,
Eu îţi aştept sărutu-n colţul gurii.

Să nu mă cerţi că încă vreau iubire,
Chiar de mi-s anii grei ca piatra morii!
Şi de mai plâng la ceas de despărţire,
Ştiu că te-ntorci, precum se-ntorc cocorii.

De moare luna mai de întristare,
Eu o s-aştept septembire să vină,
Cu mere coapte ies la drumul mare
Să te invit în toamna mea, la cină.

De se-auresc gutuii fără tine
Şi mustul de va curge singuratic,
Te-oi aştepta-n colindele creştine,
Chemându-te, prin ceruri, telepatic.

Şi nici atunci, de n-ai să vii, iubite,
Voi inventa un anotimp în care
Secundele sunt tot mai infinite,
Eternităţi în straie de-aşteptare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila dorinţă

mă-ntorc la poezie când sunt de dor lovită
sau când bătrâneţea emoţii răvăşeşte
versul nu mă lasă să fiu istovită
în adâncuri de suflet cântă şi zâmbeşte.

aş opri timpul în loc de aş putea
să-mi păstrez puterea slovelor de aur
prin cânt şi poezie îmi găsesc liniştea
literele iubirii strânse-s într-un tezaur.

dă-mi Doamne timp, dă-mi Doamne vers
prima mea iubire n-o lasă să moară
să port credinţa demnă în Univers
viaţa între cuvinte să nu mai doară.

cine are iubire de cântec şi slovă
cucereşte cerul precum o supernovă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât încă iarnă-ţi sunt...

Iubesc tăcerea din zăpezi şi liniştea de sub troiene
Şi albul n-aş vrea să-l ating, când mi se-aşterne pe sub gene.
E-atât de efemeră clipa, când ninge pur peste morminte,
Încât m-aş preschimba în iarnă, de tine, să-mi aduc aminte.

Şi-aş îngheţa visele toate şi nopţile le-aş îngheţa,
Să te păstrez, să pleci din mine, când zorile vor trâmbiţa
Că primăvara întârzie, împotmolită-n verde crud
Pe undeva, într-o chilie, de unde ruga, nu-i aud.

În calendare ghioceii se prind în zi de Mărţişor
În hora florilor şi-a nopţii în care nasc iubiri şi dor,
Dar eu mă ancorez în iarnă, ca un copil orfan de sân,
Să mai iubesc ninsori albastre şi sub ninsori să mai rămân.

Tu să nu strigi, că nu te-aude vreo primăvară, pe vreun ram,
De sub zăpada gurii mele, acolo unde descifram
Un alfabet numai al nostru, cu flori de gheaţă în cuvânt!
Tu soarbe-mi seva din cuvinte, atât cât încă iarnă-ţi sunt!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând de-al tău

Aşteaptă cetina s-o-mbrac în straie
De sărbătoare, dar ce sărbătoare!
De unul singur, între cer şi mare
Şi ce tăcere este în odaie!

Am mai găsit o nucă argintie
Şi un coşar cu lacrimi de cenuşă,
Colindătorii sunt deja la uşă
Şi ce departe eşti copilărie!

O stea în patru colţuri mai răsare
În haină de hârtie creponată,
E tristă şi puţin decolorată
Şi cât de tare vârful lipsă doare!

O lacrimă de sticlă-n cuib de vată
Îşi face loc prin amintiri de ceară,
Îmi intră-n casă frigul de afară
Şi ce mi-e dor de bradul de-altădată!

Nu mai miroase-a cozonaci şi-a pâine-
Crăciunul ăsta doare cât o rană,
E-atâta dezolanţă subterană
Şi nu-s nici azi şi nu voi fi nici mâine.

M-or troieni zăpezile eterne
Într-un poem de noapte muribundă
Şi poate dintre stele-o să-mi răspundă
Un gând de-al tău, în iarna ce mă cerne.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele

Cu buzele tale tandre mă vei umezi la noapte
Ale mele pleoape mi le vei umbri cu trupul tău
Sculptat de un mare maestru în arte
Trăirile mele mă vor marca prin tine
Mă-ntorc în amintirea noastră-n doi
Ce mă aduce prin lumina din pădurea gurii tale
O plăcere nesăbuită mă vindecă de tine, de orgolii cretine
Devin statuie în cerul gurii tale
Şi-am să plesnesc din ceară, ca un fluture-n desert
Sau poate ca o ploaie aşezată pe san, pe sfârcurile aburind de atâta dragoste.
Prin fumul gurii tale ma-ntorc în eden
Culeg din pomul vietii si al cunoaşterii roadele-ţi
Mă-ntorc iubite valuri, descântec, univers
Te-mbiu pe tine-n pagini, iubit mereu să-mi fi
Eu stăpână gurii tale, templu nedeschis.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortit

Să-mi dai un gând de-al tău, să-l înfloresc,
Să-mi spui un vis de-al tău, să-l împlinesc,
Dă-mi plânsul, am să ţi-l transform în cântec
Şi rănile iubirii dă-mi, să-ţi vindec!
Nu-mi mai spune că n-a fost să fie,
Iubirea – ştiu – mi te-a sortit mie,
Degeaba-ncerci să fugi pe alte căi,
Al meu eşti, te dau de gol ochii tăi!
Lăsa-ne-vom în voia valului,
Găsind, în doi, liniştea malului,
Fi-voi, dulcea ta briză de mare,
Tu, îmi vei fi colac de salvare!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o poveste fără happy-end

mă ascund în tine să nu-mi afle nimeni
stângăciile
sunt iubire, sunt cântec, sunt dor
dar să fiu atâtea... nu-i uşor!

să mă prinzi în colţ de lună,
să mă aperi de stihii,
nimeni să nu mă supună
amintirilor târzii!
sub penelul tău să caut
vara ce-a plecat demult;
cântecul timid de flaut
să mi-l aflu, să-l ascult.
şi vioara să-mi mângâie
rana ploii de cuvinte
cu o rugă şi tămâie.
în genunchi voi sta cuminte,
c-am îngenunchiat timidă
când m-ai nins pe-un ram uitat
Şi cu pofta-ţi de omidă,
Visele mi le-ai mâncat.

am înflorit timid în umbra înserărilor,
dar nu ştii că mi-ai deschis
ferestre spre cer

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Şi-n ciocnetul de cupe -
La beţie -
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

Dă-mi învierea morţilor din mine
Să-mi pot lega viaţa, prin ea, numai de Tine -
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori.

Iar dac-o fi să mor şi eu, ucis
De cei care n-au înţeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca şi Cristos, pe Golgota!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Mai dă-mi Doamne şi azi putere
Să-mi duc necazul şi durerea
Şi bucuria să n-o uit,
Căci ştii, că eu iubesc mai mult.

Când dimineaţa mă trezesc
Văd cerul albastru si mi-e drag,
Că-n noua zi de viaţă pot
Să-mi bucur sufletul de dor.

Zâmbesc la soare jucăuş
Şi roua în căus o strâng,
Îmi umplu braţele de flori,
Şi fericită îţi zâmbesc.

E scumpa viaţa chiar de-i grea,
Eu singurică doar cu ea
Te port în sufletul şi mi-e bine,
Când văd şi alţii ca şi mine.

Mă rog şi pentru ce-o să fie,
Putere să ne dai, e bine
Iar pentru mine-ţi cer în plus
Să-mi dai iubire îndeajuns!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

rugăciune de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!🌟
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

Mi-s puterile sleite şi împiedicaţi mi-s paşii
În mătasea-ndoliată ce o ţese un paing.
M-aş teleporta-n Chontalpa, unde-au locuit mayaşii
Şi departe de-astă lume, Doamne,-aş vrea ca să mă sting...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de morminte

iedera creşte din trupul tatălui meu
plecat în ziua care mama
mi-a aşezat capul în poală
şi mi-a zis;
eşti bărbat, fiule!

poate ar fi trebuit să o ascult şi
să-mi iau rolul în serios
să ascult respiraţia pământului
şi liniştea pietrelor
timid
să-mi conturez viaţa
ghemuită sub aşteptări
din când în când
să evadez
printre anotimpuri să
adun vreascuri pentru focul
din cuptorul bunicii
însă am învăţat că fiecare suflet
are o sărbătoare şi
la intersecţia acesteia
sunt doar eu şi atât
dincolo e Dumnezeu şi privirile lui tata
din care anihilez clipă de clipă câte o zi

poezie de Teodor Dume (aprilie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!