Timpuri

Timpul răceşte inima, iar creierul, inert, se îngheaţă,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viaţă.
Simţiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, muşcând generaţii, văzduhuri cu ochi visători...

Tăcerea îşi creşte bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respiraţii stelare,
Secunda umilă tot strigă, foşnind geana orei cuminţi,
Şi pune inscripţii-n icoane ce dor înţelesuri din sfinţi...

Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Şi vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă şi cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...

Şi sacrul prin lanuri sfinţeşte canoane în a vieţilor cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunţi de iubiri zburătoare.
Iar creşte mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de ştiri...

Şi drumul se duce, se pierde, şerpar în galbenul timp,
Faţade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!

poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur de iluzii

Sala de-aşteptare se scufundă-n mine,
Printre uşi tăcerea îşi aşterne paşii,
Pe peron pulsează frunţi pe sub rugine
Şi-n sfiala nopţii dorm iubiri şi aştri.

Arde amintirea-n spirit ca liant,
Leagănând lumina plină de cuvinte
Se hrănesc iluzii-n stări de diamant,
Înviindu-mi clipa fumegată-n minte.

Nu-mi ridic privirea spre gândul trimis,
Provocarea zării zeii-au dezlegat-o,
Rupt e trecătorul din pământ şi vis,
Pe poteca-adâncă ce a renegat-o!

Luna la icoane mai stă să privească
Şi sfărâmă umbre cu raza-i cerească!

poezie de Aurel Petre (20 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-amintesc de cuvinte

Cât de multe cuvinte formează tăcerea...
Mă rezem cu gândul de drumul uitat,
La capătul lui m-ascund după lună
Scriindu-ţi cu voce, cuvîntul oftat.

Mă trezesc sentimente ce cad ameţite,
Din ochi pică lacrimi şi gesturi lipsesc,
Un ceas se ridică deasupra luminii
Când noaptea se duce dar stele lucesc.

Filigranul luminii îşi schimbă culoarea,
Mi-amintesc de cuvinte lăsate zălog,
Împletesc dimineţii din versuri chemarea
Dar tăcerea revine şi degeaba mă rog.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

Toamna-a coborât în suflet flămândă,
Ca un licăr de cer sângeriu, nestemată,
Cu jarul pe glezne rubiniu-şi colindă,
Aducând aminitirile moi, de-altădată.
Mireasa ruginei, cu coapsele-n iarbă,
Mătănii desculţe îşi sfâşie-n ploaie,
Tăcerea-n alb-negru cutreieră oarbă,
Din stihuri prelinge arsura pe foaie.
Şi-şi pierde amurgul din ochii icoanei,
Cu îngeri ce-aduc în gene licoare,
Suspinele biciuie în inima doamnei
Cu gusturi amare din putredul soare.
Veşmintele reci troienesc la hotare
Şi fumegă ziua aştenută-n ştergare!

poezie de Aurel Petre (22 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de centru

Se-ascunde lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie un far peste timpul trecut,
Adună o clipă tăcerea-n cuvânt
Când drumul o duce de unde-a-nceput,

Sălbatec o muşcă precum un şacal
Chiar frigul rămas la hotarul ascuns,
Rănită se-ntoarce cu ultimul val
Să fie scăpare din negrul pătruns,

Din drumul furtunii se-nalţă spre cer
Secunda rămasă să fie zăvor
Şi cercul se-nchide prin stele ce pier
Iar punctul de centru pătrunde în dor,

Lumina ne spală mereu de păcat
La capăt de lume să-i fim ziditori,
Iar drumul se-ntoarce de unde-a plecat
Şi cercul se-nchide din noapte în zori,

Se-ntoarce lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie cărare prin ploaie şi ploi,
În punctul de centru devine cuvânt
Ce duce păcatul pe umerii goi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor de toamnă

Toamna a coborât, de amor e flămândă
Ca zâmbetul tău pe sărutul de seară,
Vibrând trupu-ţi nud în voal de sfială
Gust strugurii dulci ce gura-ţi inundă.

În basmul ruginei ai sacrul în iarbă,
Foşnind sfâşii timpul cu pleata bălaie,
Pe buze vibrezi cu litere-n ploaie,
Iubirea-n alb-negru pe foaie să fiarbă.

Luceşte mătasea aurie-n icoană
Pe rama ei cresc crizanteme-n alai,
Când noaptea oftează pe trupul tău, doamnă,

În plete miroşi ca gutuia din rai.
Visează iar toamna şi-n gând ne condamnă,
În vers este scrum, iar în noi mucegai.

poezie de Aurel Petre (23 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

La orizont curg ţărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-şi sensul,
Şi-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-şi scrie universul.

Şi-şi duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăţi se deşteaptă, –
Suspine fierbinţi în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibraţii se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanţe vor zeii prin al nopţii şirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Şi Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creşte "punctul de pensie"

Punctul ăsta creşte aşa de tare
Că-s cuprins deja de-ngrijorare:
Dac-aşa de mare el va fi
Cum o să-l pot să-l pun pe... "I"?!

epigramă de Ion Moraru din revista revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rutina zilnică

i-am făcut loc luminii în sufletul meu
lângă iubirea proaspătă diamantină
cu speranţe mari depăşesc un clişeu
printre lucruri intime pătrund în rutină.

lumini cu chip de îngeri port pe tâmple
mâini diafane pun timpul în mişcare
scriu în jurnalul meu gânduri multiple
pe un ţărm de vis trăiesc clipe solare.

tenebrele nopţii dispar zilnic în raze
ritmuri muzicale mă invită la dans
flămândă sunt de iubiri de extaze
de stări mirabile să nu stau în suspans.

extind neastâmpărul la margini de fraze
prin căutări descopăr a căsniciei oaze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

am îngrămădit tăcerea în pustiul visului
nelăsându-l să zboare
spre inima de turtă dulce

murăturile băltite îmi vor înlocui sufletul
când în întuneric
drumul îmbolnăvit se va scurta
rotunjindu-se de-a lungul şi de-a latul
până la orbire

vezi punctul acela
ce era odată o aripă blândă
azi nu e decât sufletul aripii
în valurile ce au trecut cândva
printre picioarele mele
prin gândul meu
prin cerul meu
prin umbra mea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele sting...

Stele sting şi˗ţi spunː noapte bună!
Cerul se închide ca miezul în alună,
Inima ta în inima˗mi se cuibăreşte,
Iubirea prinde aripi moi şi creşte.

În chindia clipei sărutul e prelung
Cum dulceaţa pâinii vine de sub plug,
Gingăşia ascunde în vertebre mici
Mângâieri şoptite cu ochi de licurici.

Mă topesc în spuza sânilor fierbinţi,
Părul tău de aur e aură de sfinţi,
Cu degetele noastre desenăm ca semn
Trecerea vieţii spre marele Eden.

Pe˗obraz iarăşi răsare soarele regal,
În depărtări s˗aude un nechezat de cal,
El sparge cu copita miezul de alună,
Alergăm prin spaţii ˗ eu, soare şi tu, lună!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă strigă, Teo...

de câte ori ţi-am spus
să nu mă mai strigi pe numele mic
că s-ar putea ca vecinii
să creadă că
suntem amanţi
oricum fericirea creşte între noi
o privim prin fereastra de la răsărit
din când în când o purtăm în braţe
ca şi când
s-ar fi născut
din prima noastră dragoste

uite
trecătorii au ură în priviri
vântul sălbatec ne suflă tăcerea
timpul ne bate pe umăr şi
se adapă din noi

tăcere

cineva de dincolo de gard mă strigă
teo...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovăţii

Mătasea luminei răsare măreaţă,
Privirile-i lunecă sfioase în minţi,
În pietre pulsează fărâme de viaţă
Şi-n raze-înfloresc infinite dorinţi.

E glodul tăcerii în suflarea-i adâncă,
Dileme pribegi sorb otravă pe nări,
În poftele toamnei vedenii se-aruncă
Şi timpul şi-arată buricul în zori.

Se-nalţă mustrarea-n spinoase psaltiri,
Prin scorburi albastre trăieşte în lume,
Icoanele dorm în absurde vestiri
Şi clopote bat într-un basm fără nume.

În lacrimi suspinul îngenunche cuvinte,
Oglinda dezgheaţă în zadar jurăminte!

poezie de Aurel Petre (29 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci de Sânziene...

Zburdă luna pe câmpii,
Lăsând vers în poezii,
Printre gene argintii,
A poeţilor copii.

Mângâind frunţi frământate
Şi versuri desculţe în şoapte,
Muza mândră şi făloasă,
A poeţilor nănaşe,
Prinde vrăjile în cuvinte,
Şi florile-n amintiri,
Descântând pân'la moarte
A iubirilor simţiri.

Şi într-o linişte adâncă,
Cum doar visele pot fi,
Se zbenguie între Drăgaice,
Pe-ale nopţilor câmpii,
Valuri de dorinţi în şoapte,
Într-un fluviu de simţiri,
Cu descântec de ţigânci,
Pentru marile păcate.

Ochii stelelor transmit,
Din clipiri îndepărtate,
Peste plete de poteci,
Muzica mută, dar plină,
Cu simţiri fără cuvinte,
Ochi să ai, să tot culegi
Vraja nopţilor brăzdate,
Ca să uiţi de tot şi toate,
Cât eşti viu şi mai ai simţ,
Cu iubire pân'la moarte,
Sânziene aşteptate,
Printre râuri de poteci.

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi lumina lunii pe fluviu

Fluviul serii este plin şi parcă şi-a oprit mişcarea –
Culorile primăverii se dezvăluie deja-n toată splendoarea lor.
Pe neaşteptate un val duce luna undeva departe
Şi mareea vine cu un caric de stele.

poezie de Yang-ti, 605-617, împărat-dinastia Sui, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemările luminii

mă atrag chemările luminii infinite
cu nesfârşiri mai calde şi mai dulci
îmbrăţişează conştiinţa misiunii împlinite
respectând în tihnă divine porunci.

reflecţii în lumină găsesc la tot pasul
se-ntâlnesc cu iubirea-n broderii diafane
pe cerul înstelat îmi fac noaptea popasul
cu visul suprem sfinţit lângă icoane.

viziuni în lumină creştinează timpul
simţiri vibrează în ochii care plâng
argumente şi convingeri străbat anotimpul
gânduri de fericire ca roadele se strâng.

îngerii secerători îmi seceră câmpul
lanuri de emoţii în lumini se răsfrâng.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fericiţi vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Şi tu şi eu... cu-aceeaşi alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uşi, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerea să se rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creşteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelişul ei plăpând, de floare...
Şi fericiţi, vorbeam despre nimic.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!