Lumina se sfinţeşte-n trăire

Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog şi se înalţă odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire şi meditaţie,
n-am teamă de umbre.

Lumina se sfinţeşte-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
şi urcă-n inimi visuri înmugurite.

Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul priveşte din triunghi ascuţit
cum ard flăcările dincolo de margini
şi se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.

Nopţile topite-n absenţa întunericului
pun dimineţile pe fugă.

În urma lăsată-n memorie
fructul dorinţei prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arşiţă
ce visează ninsori cu îngeri albi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e una obişnuită

De-o vreme stau după colţul zilei,
aştept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranţă
prin care să mă clădesc liber de prejudecăţi,
lumea mea e una obişnuită
pe care o străbat în oraşul în care locuiesc
cu aceeaşi dragoste de la început.

În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăţilor
pe care ni le facem singuri.

Tu priveşte cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
şi nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoţie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în pieţele publice ale oraşului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
şi tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cerne aerul

Tu-mi povesteşti
cum se cerne aerul,
îl ţii în frâu cu dinţii strânşi,
apoi mă uimeşti
cum îl inspiri în plămânii de ceaţă
şi-l pui să le facă aerisirea.

Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
şi n-am coasă.

Nu mă laşi să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
şi timpul se consumă.

Împarţi sarcini la fiecare
în funcţie de anvergura aripilor
şi cu ele stabilite
mă tem să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în hazard

Nu ştiu ce porţi pe umerii
aşa de albi şi fragili
sculptaţi în zăpadă.

Aştept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănţuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.

Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranţă
ce urcă prin sânge şi capătă putere.

Şi aşa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu geometrii rotunjite pe trup

Nu mă mai chema la locurile făgăduite,
Port în gânduri lumina uitată pe drumuri
Prin care nucii nu vor mai fi loviţi
Şi poate o să rodească cu spor.
Ploi dese şi bogate peste pământul saturat,
Vânturi şi nori bezmetici pun stăpânire pe oameni,
Nopţi de plumb respiră a moarte,
Doar surâsul femeii venit din nemărginire
Cu geometrii rotunjite pe trup
Mă locuiesc în unghere ce nu le ştiu.

Şi verbele mă cuprind în fapte nedesluşite,
Şi cine te va aştepta la poarta suspinelor
Unde înfloresc speranţele şi credinţa în viitor
De îţi strig numele în fiecare dinmineaţă
Şi nu se poate să nu vii odată cu razele soarelui,
Să mă scapi de tristeţe şi de neîncredere.
Îmi vei creşte puterea şi hotărârea de a învinge,
Toate vicisitudinile care răspândesc teamă vor pieri
Şi odată cu tine se umple casa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul fiinţei
într-un izvor dătător de viaţă în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri şi vise.

Cu lumina cernută de umbre,
oraşul doarme sub straturi de ceaţă
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minţii nici reflectarea-n conştiinţă
nu lasă deschise porţile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun să luaţi aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi o rugă tot repet

Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou din cuvinte

pietrele respiră un aer mirositor a veşnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbaţii îşi scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
şi aşteaptă nepoţii plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări

pământul respiră aerul purificat al morţii
anotimpurile s-au înfrăţit cu cerul
plouă rar şi mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă şchioapă prin gânduri
şi desfinţează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel ca pe pământ

Înserarea se lasă furată de semne cereşti,
stele dispărute se văd luminoase,
cele noi născute încă nu se văd,
Dumnezeul universului lucrează continuu
şi ne cheamă să-l înţelegem.

Moartea şi viaţa îşi împart sarcinile evoluţiei
la fel ca pe pământ,
noi păşim pe trepte de înălţare spirituală
odată cu timpul care curge firesc
fără să se oprească niciodată.

Lumea de azi m-a făcut să trec pragul iertării
până-n adâncul sufletului viu
cuibărit în oamenii
ce-şi poartă pe umeri crucea destinului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!