Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Umbre

Pământule ești rece și trist,
În zadar îți aștepți primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ți comoara.

O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg șiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.

Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.

Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar și steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.

Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.

Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!

poezie de (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Fantezie hibernală

Se-așază pe casă zăpezile reci,
iar vântul pătrunde prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui că-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ține pe loc –
îți sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează tavanul cu-o hartă șocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oțel,
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate venind cu licori neștiute.

Din gară ajunge un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal...,
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Se duce doar gândul cu trenul bizar –
te simt lângă mine de-acum împăcată,
cuvinte nespuse se zbat în zadar...,
mai strânge-mă-n brațele tale o dată!

poezie de din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Hibernală

Se-așază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă așteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ține pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă șocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oțel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n brațe încă o dată!

poezie de din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 17.02.2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uși fără chei

Bezmetic umblu,
Încurc ușile prin viață,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai știu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uși demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Ușile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuși în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuși, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă ușă închisă?
Nu-i nici o ușă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine și tine
Cu uși fără chei,
Iluzia unor uși încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te chem în vis

Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.

Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep…

poezie de
Adăugat de Eliana DoruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniștit,
ca șoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
și-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viață câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce liniște! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aș putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor și că iubesc?

Iubesc această zi, și-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar și iară
mă-nvață să renasc și să iubesc

Și-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniștit,
ca șoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tine...

nu-mi este frică dacă va ploua,
îmi face bine ploaia asta,
mă spăl pe față, sorb din ea,
ce dulci îs firele de viață

mă plec tăcut sub stropii ei,
sub noaptea lină, diafană,
de undeva, o rază cu scântei,
coboară rece să-nțeleagă

nu-mi este frică dacă ai plecat,
atâta doar că mult mă doare,
cred că plătesc un vechi păcat
urmează altul mult mai mare

m-am lepădat de umbra ta,
dar ea se ține scai de mine,
o simt aici, nu va pleca,
ce dor m-apasă, dor de tine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

Vechi amintiri...

În simplul concert de tălăngi
Al turmei de liniștite oi,
Vechi amintiri încă încerci,
Mergând prin colb și prin noroi.

Acolo în Paradisul satului pierdut,
Prin acel vechi cadru natural,
Unde nici nu știu când am crescut
La Ciofu, în Petia, satul meu natal.

În cântecul de toacă se ascund
Și plâns, și cântec împreună
Acestea toate te străpung,
În suflet îți produc furtună.

În al clopotelor dangăt lung
E o arhivă-ntreagă de credință,
Că multe vieți nu îți ajung,
Să-ți înțelegi a ta ființă.

Al buciumului cântec de seară,
Ce îți aduce somnul lin,
În scurta noapte de vară,
Din viața când eram copil.

În drumul stelelor pe cer
Am mers călătorind agale,
Fără un țel sau un reper
Prin nesfârșita, Lactee Cale.

Moldova-Veche 2003

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

M-aș duce cu tine

Te-aș strânge în brațe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzații aparte ar vrea să îmi zică:
Nutrești sentimente ce nu-ți aparțin,

Te-aș duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ți fiu călăuză prin vechi galaxii
Și poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,

Speranța-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ține în viață etern-călătorul
Și face din mine un brav între bravi,

M-aș pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăță răul prin ploaie și ploi,

Departe de răul ce mușcă într-una
Voi prinde pe boltă o stea dintr-un șir,
Să-i mângâie noaptea cu raza ei luna
Pătrunsă-n arome de vechi trandafir,

Dar gândul mă poartă pe bolta-nstelată
Să uit răul lumii spre tine privesc,
Seninul albastru zidește la poartă
Altarul pe care iubirea-mi jertfesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Invocație...

Lasă-mi pe pervazul zilelor
Firimituri din tine
Iar eu am să vin să le strâng
În cutia inimii
Să te refac ca un puzzle de copii...
Lasă-mi o cană pe buza fântânii de sentimente
Să-mi pot adăpa fluturii
Și brazdele unde-am însămânțat gândul către tine...
Îndreaptă-ți auzul înspre chemări,
Chemări ce vin dinspre priviri,
Priviri ce pleacă
Din reflexia mea...
Depărtează-ți acei neuroni negativi
Și lasă-mi o cale-n sinapsă,
Prin dezmierdări să te pătrund
Înțelegându-ne
Într-un suflu de pace...
Unul altuia să ne călcăm pe urme,
Pe urme de rouă,
De amiezi și-asfințiri,
Pe urme de stele cu lună sau nor
Pe urme de piatră, de puf, de amor...
Hai lasă-te-n vraja sincerității
Și spune-mi ce vreau să aud,
Lasă-te dusă pe aripi de-alint,
Dacă-ți spun te iubesc
Nu te mint...

poezie de (5 februarie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vinovății

Mătasea luminei răsare măreață,
Privirile-i lunecă sfioase în minți,
În pietre pulsează fărâme de viață
Și-n raze-înfloresc infinite dorinți.

E glodul tăcerii în suflarea-i adâncă,
Dileme pribegi sorb otravă pe nări,
În poftele toamnei vedenii se-aruncă
Și timpul și-arată buricul în zori.

Se-nalță mustrarea-n spinoase psaltiri,
Prin scorburi albastre trăiește în lume,
Icoanele dorm în absurde vestiri
Și clopote bat într-un basm fără nume.

În lacrimi suspinul îngenunche cuvinte,
Oglinda dezgheață în zadar jurăminte!

poezie de (29 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Oh, Sisif!

Sisif, luptând cu stânca din tine,
Cel mai greu de urcat,
Cu tăceri, deznădejdi,
Cu cenușa trecutelor vieți,
Dăunătoare priveliști,
Silnice vicii
Când strădanii ți-au fost
Loiale surâsuri...
Când ai îngenunchiat?!
Frustrări și chemări,
Sângerate poteci te așteaptă să treci...
Nesupunerea ființei
Ți-a alungat gândul
Și ți l-au ridicat ca pe un numitor.
Din Corint a curs sange,
Cuvântul a încolțit
În palmele tale.
Sisif săndit a umbla
Cu tălpile goale,
Prin tine,
Prin sufletul tău ca o arșiță,
Prin pustiul din gând.
Zeus te-a osândit
Spre a-ți purifica ființa
Și ai deveni OM.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie și vânt.
În colț de odaie, aștern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în orașul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiți către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Și stelele ard colorate în noapte,
Și vântul dansează în frunzișul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranță ca de un scut.

Și simt cum iluzii și vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în șoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Și cred că înțeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Loredana Nicoleta Vițelaru

Curg muguri

ating o stea cu tâmpla mea de ploaie
și ofilite degete de lut
frământ tot cerul ca pe-o pâine
și nu găsesc sfârșit, nici început.

din iedere urcate într-o altă lume
curg muguri plini cu răsărituri vii
lagune cu aripi de lacrimi în catarge
răsfață rugii cruzi cu trilogii.

pășesc încet printr-un pastel de ploaie
și mângâi picături ce-s perle moi
din ochii cerului mai storc câte-o octavă
și mi-o așez pe umerii mei goi.

se scutură văzduhuri într-o doară
și îmi aștern sub tălpi atâtea rapsodii
și număr prin deșertul trist din palmă
chemări din oazele pustii.

se frâng tiare prin albastrul rece,
pribegi luceferi prea săraci murind
pe tâmpla mea, o stea din carul mare
adoarme printre gânduri vechi plângând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și, ce dacă...

Și ce dacă plouă și-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru și curg
Prin vene iubirea și dorul de noi
Și eu sunt frumoasă, miros a șiboi...

Și ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu ești năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Și muză în vise,-n amurg și ghețari
Când ninge septembrie cu-aripi de arțari,
Tu-mi spui că-ți sunt vară și alb de acat
Și nu sunt cuminte și gust din păcat.

Și ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă și ploi
Și chiar dacă fals îți mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Și ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers și cuvânt.
Cu seva din glas și ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Și ce dacă ești prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îți umblă prin gânduri în zori și-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îți curg.

Iubește-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc și verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Și-mi sorb din tine focul și vâltoarea
și-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira și glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieții,
și-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineții

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceții
Și-mi rătăcești prin cer cu-al tău contur!

poezie de (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sensuri

La orizont curg țărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-și sensul,
Și-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-și scrie universul.

Și-și duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăți se deșteaptă, –
Suspine fierbinți în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibrații se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanțe vor zeii prin al nopții șirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Și Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Chemări venite din trecut

Se-adună roua, devenită brume,
pe frunzele căzute din castani,
iar timpul reîntors depune ani
pe raftul cugetărilor postume.

Desprind din ele retrăiri uitate,
le readuc prin veacul legendar
să regăsesc în visul meu hoinar
parfumul amintirilor păstrate
prin vechile albume retrezite
din umbrele iubirilor târzii,
ce se revarsă-n fiecare zi
cu tolbele-ncărcate de ispite,
să mi le toarne seară după seară
în sufletul pătruns de infinit
sub vraja sacră-a unui dor venit
cu neuitări ce dau pe dinafară.


Pătruns de ele-adun nemărginirea
din clipele pe care le-am cernut
peste chemări venite din trecut
cu odele ce-mi cântă nemurirea.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suspine

Noaptea, în coroane de suspine,
Umblă goală pe poteci boeme,
Sălcii-n unduiri colind saline,
Peste șoapte-n buze de poeme.

Vulturi de pucioasă-au să pătrundă,
Sub rimelul ploii frângând zarea,
Vinele din munți cu foc inundă
Și-n priviri de nori plânge visarea.

Deznădejdea umblă-n straie grele,
Rechemându-și cloaca blestemată,
Eu doinesc prin geruri și prin rele
Și prin toată lava vinovată.

Prin secunde,-n pleoapa-ți de gazelă,
Curg vârtejuri în dragoste rebelă!

sonet de (18 iunie 2017)
Adăugat de Aurel PetreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Noapte albastră

Senină noapte, noapte albastră
E tăcere multă în noi
Curg gânduri, gândurile noastre
Și focuri de stele se aprind șuvoi.
O stea se stinge și alta se aprinde
Un ciclic mers prin destin,
Căutăm împreună,
pulsul fericirii divin.
E adâncă noaptea și luna mai doarme,
Iar clipele trec rând pe rând.
Rămas de strajă felinarul la poartă
Ascultă dorințe plângând.
Prinde-mă de mână și ia-mă cu tine
Spre culmile nopților de așteptări
Să visăm mereu împreună
Inocența copilăriei cu tainice chemări.

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Și prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape înghețate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârșirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolți albastre...
Prin vis, prin dor, prin pașnic legământ
Și magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e și astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge și vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră și de fină.

O să se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeș se îngână
Și când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naște mai aproape
De-acele lumi ce veșnic ne despart.
Tu strălucești tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veșniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook