La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Favoritism

întâmplarea noastră acaparase
o parte însemnată din priorităţile omenirii
pentru noi se făceau cozi la garoafe bătute
se răceau cafele dădeau iasomii verzi în clocot

îngeri se retrăgeau pe vârfuri:
spectacolul se ţinea cu casa închisă
nimeni n-ar fi putut spune
dacă "vreo dată viitoare"...

octombrie îşi amânase periplul
ca un înţelept fără alternativă ocupase
colţul invizibil de la terasa de pe Magheru

o marmură ratase cu brio programarea
la "De vorbă cu identitatea"
se abţineau apele
pământul se statornicea
cu faţa la roşu

cât ai clipi
cosmosul se strânsese
în incandescenţa unei eşarfe
în pulsul nostru rarefiindu-se
până la a cădea
în eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A douăzecişiuna noapte

Am întors spatele mânios pământului –
nimeni nu se mai gândea la nimeni,
nimeni nu-şi mai aducea aminte de nimeni,
nimeni nu avea părere de rău despre nimeni,
nimeni nu mai făcea nimic pentru nimeni

Ca un bivol sălbatic am fugit de mine,
departe de zarva oraşelor şi de strigătele prietenilor,
străbăteam înălţimi de păşune să prind puteri,
să ar ogoare noi, cu sămânţă nouă,
setea s-o potolesc din izvor nesecat.
Rodul meu să fie mai bun decât aurul
şi ceea ce se va naşte din mine
să fie mai de preţ decât argintul,
iar când înălţimea adâncului se va limpezi,
odată cu zorile am să zăresc calea dreaptă
să mă întorc la mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul şi albul şi flăcările
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

nu ştiam
dacă noi adusesem ploile
ţipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege ştiinţifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ştergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agăţau de cuvinte
într-o şubredă intuiţie
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu ştiam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanţe îşi purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la acelaşi... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid

zei falşi pluteau la suprafaţa neputinţei noastre de a discerne

! niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înşine nouă ne-a arătat
aşa cum ne prinsese întâmplarea
în somn şi costume nealeploii
toate aceste veşminte cu franjuri şi silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunţului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
ţărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...

şi am fi vrut să ne căim

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările şi rugul şi abisul
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-şi găsise culcuş în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minor

întâlnirea noastră
nu fusese prevestită de niciun oracol
nici conţinută în vreun destin
un fel de instinct ne pusese în mers
interacţionasem în marja timpului liber
cumva din plictis cumva din nepăsare
fără să pierdem esenţialul

de-o parte şi de alta
ziua era obişnuită
oamenii aşa de comuni
alunecau în latul străzilor
în dreptul magazinelor cu trucate
fluizi goi neconvingători
nu apucau să se înscrie pe o hartă

formal aproape gratuit
o mână amplă împrăştiase confetti
în limitele spaţiului uzual
incerte siluetele nu se grăbiseră
masa avea să fie îmbelşugată la propriu
n-ar fi ştiut nimeni să estimeze
gradul obiectiv de eficacitate

şi eu

care mă pomenisem în rochie de gală
în preajma rolurilor personale
nu îndeajuns crescută mă complăceam
luând drept adevăr tot ce sclipea
ce făcea cu ochiul

n-am stat pe gânduri
ne-am alăturat zonei de confort
ni se făcuse foame colosală!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcuse linişte

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu ştiu câte
definiţii ale sensului
ale absurdităţii

începuseră cu sfârşitul
tot continuaseră...

întorseseră pe faţă şi pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumuseţe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alţii

copacul se dezagregase
siluete golite îşi alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foşnet de magnolii
rămăsese cubul de gheaţă
rictusul fetusului avortat

habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnatari

aşa a fost scris să fie
şi ne-am întâlnit
pe timp de război
cuvintele ne transformau
fără să ne dea de ştire
insidios făceau din noi
purtătorii cu acte în regulă
ai focurilor imprevizibile
ai pământurilor moarte

nu puteam fi
decât experţii
crestăturii fatale
în inimă vie

câmpul se colora roşu-vineţiu
o pasăre trudea să acopere
iluzorii ne păstram
în veşmintele falşilor eroi

se chircea vremea să capteze
o precară senzaţie umană
îşi lipea simţurile abdica:
un dram de feminitate
camuflat inefabil în tremurul baionetei
zăngătul ierbii intrate în cantonament
la atingerea fostei femei

omiteam
că eu aş fi putut fi
partea-lipsă din tine
că tu
partea-lipsă din mine
androginul era o poveste de demuuult
depănată în seară târzie de toamnă
drept compensaţie pentru
derizoria realitate

războinici... utilitari
simulam firescul într-o lume
adoptând privirea de ansamblu

altcineva
avea să semneze
istoria afectivă
pe timp de pace

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează lumina

zilele sunt arse acum
în jur lacrimi şi fum
am despărţit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am ştiut că am păşit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viaţa asta este scrum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et l'amour est la et l'amour s'en va... (2)

ploua-ploua...
oracolele divagau – orologii supersonice
ca nişte carii forjau furibund în ţesuturi
degetul uriaş desena în creştetul munţilor semnul
enigma / zbaterea / agonia / focul /resuscitarea / iarăşi-moartea...

–şi noi–

pe-jumătate-goi / pe-jumătate-îngeri
suspendaţi / aproape ireali în potirul
propriilor iluzii estetice / verticale până-la-cer-şi-înapoi
micii salahori ai potopului
testere infailibile ale teribilismelor naturii albe

când

/ascunşi în dragostea noastră ca-ntr-o arcă/
ţi-am spus:
"aici, în lemnul ăsta cu miros de lămâi o să mă ivesc cumva pe neaşteptate
în singurătăţile tale ample şi istovite. ca o fântână / doar ca o femeie"
ţineam într-o palmă comună teama – floare-stol irizând duminici
în camuflajul perfect ploaia nu putea decât să ne altoiască benign
câteva seminţe într-o epidermă hidratată şi tânără / o pădure întreagă: ce foşnet!

! şi ploua... ploua!

ursitoarele îşi storceau deşirate cocurile-piramidă
în álbii cât oceanele
presărau descântece / boscorodeau / levitau / aruncau sorţii

**
cum este să deschizi fereastra dimineţile
să aştepţi... să aştepţi...
deşi ştii sigur că toţi cei care trebuiau să sosească
ajunşi sunt de mult
fiecare la locul său
cu o ţigară în colţul surâsului pietrificat
lipind ziduri abrupte peste rana cronică...
downloadând mesaje subliminale?

către cine??!! şi de ce?!

cum este să ratezi traiectoria frunzei în cădere
culoarea ei / sentimentul galben-ruginiu
filosofia-i vegetală despre jocul "de-a v-aţi ascunselea"?

atunci

când chiar

trebuie

să pleci?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stelele căzătoare

cred că pe atunci ţi-ai fost pus
toate speranţele
în mine,
eu abia învăţasem să te ţin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,

într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinaţie nedefinită,

nu ne învăţase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăţia
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,

descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morţi,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,

abia învăţam să te privesc
între patru pereţi
dezbrăcată
de inocenţă,
eram doar nişte copii mari
care voiau să urce
de mână nişte trepte,
spre stelele
căzătoare.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!