Restanțe
ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!
! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul
tu rămâneai
undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui
nu mai știu...
o doamnă în vârstă își făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!
vietăți preistorice revendicau simțurile când
caruselul a început să împrăștie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect
chipul meu îți rămânea
într-o lumină plină de irealitate
și ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenției de continuitate
între noi
se consuma supermarket de inutilități
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferență
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până și chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...
numai un destin care ne excludea
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.