Et l'amour est la et l'amour s'en va... (2)

ploua-ploua...
oracolele divagau – orologii supersonice
ca nişte carii forjau furibund în ţesuturi
degetul uriaş desena în creştetul munţilor semnul
enigma / zbaterea / agonia / focul /resuscitarea / iarăşi-moartea...

–şi noi–

pe-jumătate-goi / pe-jumătate-îngeri
suspendaţi / aproape ireali în potirul
propriilor iluzii estetice / verticale până-la-cer-şi-înapoi
micii salahori ai potopului
testere infailibile ale teribilismelor naturii albe

când

/ascunşi în dragostea noastră ca-ntr-o arcă/
ţi-am spus:
"aici, în lemnul ăsta cu miros de lămâi o să mă ivesc cumva pe neaşteptate
în singurătăţile tale ample şi istovite. ca o fântână / doar ca o femeie"
ţineam într-o palmă comună teama – floare-stol irizând duminici
în camuflajul perfect ploaia nu putea decât să ne altoiască benign
câteva seminţe într-o epidermă hidratată şi tânără / o pădure întreagă: ce foşnet!

! şi ploua... ploua!

ursitoarele îşi storceau deşirate cocurile-piramidă
în álbii cât oceanele
presărau descântece / boscorodeau / levitau / aruncau sorţii

**
cum este să deschizi fereastra dimineţile
să aştepţi... să aştepţi...
deşi ştii sigur că toţi cei care trebuiau să sosească
ajunşi sunt de mult
fiecare la locul său
cu o ţigară în colţul surâsului pietrificat
lipind ziduri abrupte peste rana cronică...
downloadând mesaje subliminale?

către cine??!! şi de ce?!

cum este să ratezi traiectoria frunzei în cădere
culoarea ei / sentimentul galben-ruginiu
filosofia-i vegetală despre jocul "de-a v-aţi ascunselea"?

atunci

când chiar

trebuie

să pleci?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea

Trupu-i povară. Mirosul de tămâie
te tulbură şi te trezeşti într-o biserică
plină cu oameni, înconjurând un sicriu.
Poate chiar pe fratele tău...

Mai crezi că visezi, că cei din jur sunt fantome,
că din strană răsună melodii de adormit pruncii,
iar părintele dă cu cădelniţa sa de înălţimi,
sus de tot, cercetând cerul.

Nu te teme de morţi, ei nu muşcă
şi nu se mişcă ostentativ prin preajmă,
ci s-au oprit pentru o bucată de vreme,
întârziind asupra unui gând anume, doar atât.

E adevărat că după asta nu mai pot să revină
şi stau bine ascunşi printre noi,
aşa ca în jocul de-a v-aţi ascunselea.
Cine pe cine caută?

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vară cu tine

Ploua şi atunci cu năduf şi revoltă,
Ploua şi atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.

Ploua dimineaţa, ploua la cafea
Şi beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua şi la prânz, mai domol şi timid,
Ploua anacronic şi-aproape stupid.

Amurgul cădea peste umeri şiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Şi ploia gemea-mpovărată de vină.

Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!

Mai plouă şi azi, dintr-un cer cu suspine
Şi ploaia mă spală de vară şi doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Şi vara-mi rămâne, cu tine, datoare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ploua

mi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină de lime

Umbre cu miros de lămâi
Se-apleacă peste sufletul meu...
Nisipul are culoarea aramei.
I-a împrumutat-o apusul.
A încolţit din răsăritul unei noi dimineţi.
A prins-o cu lanţul tăcerii
De cingătoarea unui poem.
"Să fii iederă!" a poruncit
Şi transcendentul s-a deschis ca o uşă.
Ploua cu seminţe pe cer!
Cu plâns şi cenuşă...
Ochii - petale de lămâi,
S-au ascuns sub ploapa devenită altar.
Şi universul a încolţit
Grădină de lime.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu mâine

Îngerii îşi chemau aripile în case. Ploua
cu păcate. Pe ziduri cărimizile aşteptau un zidar..

Ea se privea de sub umbrelă
pe pasarelă
în mers
în geamul trenului neşters.

Ploua cu ziduri pe zidari
ploua cu şes la munte
cu cârciumi peste lăutari
cu-n rid peste o frunte.

Doar un câine, doar un câine
blând se uita
la nimic.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu ştii cât valorezi, aştepţi ca alţii să te valorizeze. Când nu te iubeşti, aştepţi ca alţii să te iubească. Când nu ştii să dai un sens vieţii tale, aştepţi ca alţii să îţi ofere o direcţie. Când renunţi la puterea ta personală, o predai altora, iar ei îţi vor dicta cum să trăieşti. Când nu îţi asumi responsabilitatea vieţii tale, devii dependent de cei din jurul tău. Consecinţa acestor atitudini este ca te pierzi pe tine, faci compromisuri şi sacrificii care te îndepărtează din ce în ce mai mult de tine însuţi, trăieşti o viaţă la voia întâmplării şi în funcţie de nevoile, aşteptările şi dorinţele egoiste ale celor din jur. Asta este ceea ce vrei de la tine însuţi şi de la viaţa ta? Îmi imaginez ca nu... Şi atunci, ce mai aştepţi? Răspunsurile sunt întotdeauna la tine: iubeşte-te, preţuieşte-te, crede în tine, fii autonom şi independent, fă-ţi un plan de viaţă şi urmează-l pas cu pas. Viaţa ta îţi aparţine! Trăieşte conştient!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus că te iubesc...

ţi-am spus că te iubesc,
ştiu, ţi-am spus şi sigur ştii,
atât de mult mă răscoleşti şi amăgeşti
şi eu, nebunul, mai mult te doresc.

ţi-am spus de ochii tăi dogoritori,
cum mă înţeapă, cum îi simt,
cum mă topesc atunci când mă mai mint,
cum ard tăciunii lor scânteietori.

ţi-am spus, sunt sigur că ţi-am spus,
cum trupul tău îndeamnă, mă îndeamnă...
cum trupul meu îl doare şi te cheamă,
să vii furiş, să ne iubim într-un apus.

ţi-am spus şi taci, zâmbeşti tacit
şi pieptul meu e tot o rană,
prea mult el a sorbit licoarea ta din cană,
licoarea otrăvită care m-a vrăjit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice preţ

alunecăm pe străzi
mai mult ne furişăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu ştie nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci laşi tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-şi fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări şi sfinţi
anxioasă şi vie
continuându-şi pânda
spre zi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă. Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai. Dacă îţi imaginezi că iubirea "se primeşte" de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se "autogenerează" în fabrica din sufletul tău. Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet. Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău. Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una. Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

îmi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna?!

venise primavara şi eu
aveam să o ratez aproape sigur şi de data aceasta
aşa cum ratezi cam toate chestiile esenţiale
care te-ar putea duce spre infinit

minusculă încercasem minima revanşă

aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârşeşte
prin a deveni iubirea cu premeditare

surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit

norii erau albi şi greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut

şi poate că totuşi.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar şi numai prin acea fracţiune de secundă
când ai intrat pe uşă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
şi ne-am despărţit... pentru totdeauna?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia

între noi...
doar ploaia mai putea pătrunde
ca un plâns blestemat în alai
atâta cât să mă regăsesc pe undeva
nici eu nu mai ştiu pe unde
prin ploaia asta de mai...
De-aceea mi-e greu şi mie
să-nvăţ pleca fără să privesc înapoi
rotindu-mi inima ca un disc
biciuită de aceeaşi melodie...
Nu mai interesează pe nimeni iubirea
ştiu! de-aceea mă amestec cu ploaia şi cânt...
printre lacrimi
despre săruturi ucise
şi despre cum am să mă iert plecând...
Pe cât de mult ploua
pe-atât de mult ardeam
şi-aşa am învăţat că nu există iubire
iar EU nu mai sunt ce eram...
ci doar un om din mulţime!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în ploaie

Ploua mărunt, ploua orizontal,
Şuvoaie trec oftând pe trotuare,
Sunt ud, precum o rufă în căldare,
Dar ăsta e un amănunt banal.

Un vânt mârşav imi suflă-n buzunare,
Nu am primit pe vodcă bon fiscal,
Ploua mărunt, ploua orizontal,
Şuvoaie trec oftând pe trotuare.

Un câine mă miroase cu mirare
Şi mă marchează tandru, amical,
Frăţia dintre om şi animal,
Când stai în patru labe-i şi mai mare...

Ploua mărunt, ploua orizontal.

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept. Aştepţi?

Stau. Aştept.
O rană-n al meu piept
Cântă prin fior
Dragostea-ţi prinsă-n zbor
Atunci şi acum. Iarăşi ascult,
Deşi, vreau să te uit. Mult.
Chem să îmi vii. Aştept.
Poate n-o să fii. E drept?
Ţi-am dat jumătăţi de lună
Cu inimă bună,
Iar tu... doar faimos nimic
Mi-ai dăruit. Atât de mic!
Să privim la stele. Acum. Aici. Amândoi.
Două modele sunt. Suntem noi.
Aştepţi. Cauţi. Îngheţi.
La infinit te repeţi.
E viaţa ta. Mi-ai luat-o pe-a mea.
Ce faci cu ea?
Aştepţi?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!