Daniela Luminița Teleoacă

Restanțe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai știu...
o doamnă în vârstă își făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăți preistorice revendicau simțurile când

caruselul a început să împrăștie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îți rămânea

într-o lumină plină de irealitate
și ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenției de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilități
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferență
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până și chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Încă!

foarte probabil nu din egoism
resimțeam eu senzația aceea

într-un fel sau altul
era primăvară!

îmi plăcea nebunește noaptea să contemplu

când străini oamenii se băgau înfrigurați sub așternuturi
neștiind dacă aveau să repete și mâine gestul acela

până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireș ca niște soldați
pe timp de pace când liniștea împrăștie miros de scutec
și mângâie geamuri într-o desființare aparte a separării

era povestea fostului copil... poate!

și ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
și asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu

știam: purtam parfumat părul și pulover cu mărgele
o eșarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieșeau dintre clișee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conținutul atrofiat

undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie


nu din egoism resimțeam eu senzația aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să țină desfășurat pământul
deasupra nimicului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Distanța dintre noi

nu se măsoară în kilometri
nici în numărul nopților succedate de câte o zi
nici măcar în lotul mașinilor staționate ilegal...
în șoferii lor lipsă


*
dacă te vei așeza în dreptul meu
o să te ia mai întâi cu un soi de vertij
îți vei reprima tentativa de a căuta
prima ieșire de urgență
treptat te vei acomoda
îți vei pierde o fracțiune din DEPARTE contemplând
felul silențios de a-și îndrepta florile
o mușcată galbenă lăsată cândva semn
în fragilitatea afectivă a cuiva

suficient de puternic
vei coborî treaptă cu treaptă
până la adevăr
docil vei accepta fie și pentru o clipă
înțelepciunea de închisoare pașnică a chiliei:
dragostea cu întrebuințare îndelungată

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Escape room

vii de pe teritorii necunoscute / continente care s-au scufundat deja
în apa oceanului blocurile se clatină / la parter locuiesc eu

în fiecare zi încerc să ies la suprafață cu mâini care nu pot înota
cu picioare care nu se pot mișca

încerc sa ajung în lumea reală/ dar toate visele mă trag înapoi / știi cum curge sângele în apa? ca o cerneală se împrăștie încet și construiește baraje în lupta cu el însuși/

m-am tăiat în dreptul inimii în semn de preluare a controlului
privesc prin hublouri d e pr a va rea

și mi-e dor de castelele de nisip pe care le făceam când eram mică

pe teritorii cunoscute
marea de nisip se întinde până dincolo de orizont

de acolo văd un bătrân venind încet

// oasele mă dor tot corpul mă doare rana din inimă sângerează //

cred că m-am întâlnit cu dumnezeu
dar un val înalt îl acoperă și dispare

fac un castel de nisp cu ferestre largi și dormitoare în care să ascund toate viciile mele

rămân în umbră pentru o perioada de timp / nu știu ce se întamplă
dar soarele izbucnește dintr-odată / deasupra mării pare foarte mare

privesc prin aerul liber / t ris te țea

salcâmii își scutură florile uriașe și mă îngroapă în mirosul lor / decid să fiu propriul meu soare
să te caut / să te atrag aici pe teritoriile mele necunoscute

sa mă tai din nou în dreptul inimii ca de acolo să țășnească bu cu ria /

sunt doar o hologramă / asa cum a spus patrick suskind
când te apropii de tine ca de o gaură neagră / cei din afară te vor vedea pentru totdeauna cum le faci cu mâna în semn de la revedere dar niciodata nu te vor vedea coborând în ea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Și acum ce rămâne?!

iubirea în învelișul trădării
trădarea în ascunzișul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omițându-și Dumnezeul?!

și câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile își schimbă chipul în nevăzutul ochilor noștri
nopțile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineață
un lup ne mușcă isteric din intimitate
îi încurajăm mușcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

și totuși! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenționează un foișor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Țara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet și ploaie.
Într-o zi veți cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine știe dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar și suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voința de a ne înălța din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălțările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruși
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorități
am rupt pânza aceea densă
întreținând iluzia continuității... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurențele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somații

mi-am spus:

spaima poate să mai aștepte
eventuale germinații estetice
într-un spațiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înțelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulți!
nu mă tem de însingurare!
am învățat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparențele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanțele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!


ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși
această trezire la realitate când înțeleg
că orice moarte se declanșează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoștință de cauză optez

să mă doară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Botezul lucrurilor

cuțitul chimic scrijelea în țărână chip,
iminentă nașterea mea
– uriașule în halat alb, cândva,
îți voi da înapoi, la fund, palma asta
să știi...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ținea discursuri:
"dacă există vreo țintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
așterne nume sub ele... "e bine așa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranței virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai știu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aș putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma și ținta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amar㠖 vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelnițe...

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

(poezie închinată bunicei mele Anica Andrieșanu)

O am mereu, sub pleoape, dinainte,
BUNICA mea – icoană ireală,
Puțină-n trup, cu mâinele muncite,
O știu așa, din primii ani de școală.

Sărea pârleazul, sprintenă-n grădină,
Bătea un pom, se apleca sub ruguri;
Când se-ntorcea, avea pestelca plină
Cu zarzăre, cu pere sau cu struguri.

Mă mai ruga așa, pe ne-așteptate,
Când frământa un aluat de grâu,
Să merg la trunchi, să tai "găteji" uscate,
Să coacă "un cuptior di poali-n brâu".

Făcea de toate, ca orice femeie,
Gătea, spăla, cârpea, făcea dulceață,
Prășea, plivea, că nu putea să "steie"
Și-avea, mereu un zâmbet trist pe față.

De-atâta-alergătură prin lumină,
Au pus-o într-o zi sub o prostire,
Și-au dus-o pe bunica spre hodină,
De-a dreptul în această amintire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...

poezie de din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Luminița Teleoacă

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-și crească pădurea cu vârful în jos
și păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morților trecuți anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoși... erorile și trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreț imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-și piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoși / de adevărați / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieșiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezență-de-om
pe furiș să râvnesc fie și la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!


*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce țipă:
cad îngeri!
le cad respirațiile!
și veșmintele concepute de imaginația singură
cu orice preț căutându-și tovarăș de trup

dați-vă la o parte!
se prăbușește Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Dați-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
și-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinență îmi reclami dreptul la viață?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc așa într-o doară ca și cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Bilanț

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii

continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului


[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]

în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu


încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Inevitabil estival

suntem prea fricoși
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intrați în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcția de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătățile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănțică

*
asemenea vieții
orice cuvânt cu sens se naște
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
față de imperfecțiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
și-atunci norii albi...
chiar și spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuși lăsându-se copleșit de vrăbii
de respirația umanizată
în serile cu tei și tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriașa absență a celuilalt?!

*
poteca stearpă
șerpuiește
în imaginație
pâlcuri de nalbe și rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruși goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile și memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizație


așteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaște...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Iz de portocale

Stau, zâmbesc, îmi beau cafeaua, miros coji de portocale,
Mi-a înnebunit iubirea în tandrețurile tale,
Nici cămășile de forță n-ar putea să o supună,
N-ar avea cum să o facă... îmi e inima nebună

Mă aleargă toată ziua între vis și realitate,
E mirajul ce-mi dă zilnic doar pastile colorate,
Le tot iau și-n vârful limbii le așez să se topească,
Știu exact ce îmi vor face, însă vreau să m-amețească

Ce dacă mă pierd de lume undeva numai cu tine?
Într-o altă realitate unde nu îmi e rușine,
Unde dreptul la iubire nu-i văzut ca un păcat
Și-un sărut, la orice vârstă, nu ne pare prea ciudat

Mi-a înnebunit iubirea, însă recunosc că-mi place,
Mai bine mereu nebună, decât să o simt că tace,
Așa că o las să fie, să danseze cum vrea ea,
Un tango al fericirii, ca să nu te pot uita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dostoievski

Am ajuns până acolo încât acum mă gândesc că uneori iubirea constă în dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ți-l dă de bunăvoie. În visurile mele de taină, nici nu puteam să-mi imaginez iubirea altfel decât ca pe o luptă, ea începea mereu cu ura și se încheia cu o supunere morală, dar mai apoi nici nu mai puteam să-mi imaginez ce să fac cu obiectul supus.

în Însemnări din subterană
Adăugat de SimonaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 32.99 lei.
Daniela Luminița Teleoacă

Treptat toamna

ziua se făcea minusculă
ieșeam pe furiș în grădina cu tufănici
scuturam pământul de somn
ssssst! – tăceam așa într-o doară
mă auzeau și se conformau
vreo 2-3 complici

prometee mai altfel încercam
întoarcerea pe aceeași cale
nu-mi puteam surghiuni melancolia
chit că moartea și de aici ar fi putut
la o adică să mi se tragă

așa că zăboveam
în imaginația băncii prăbușite
dintr-o nevoie acută de intimitate
în gândul copacului ca-ntr-un început de cer
îmi lăsam părul inundat de păsări de cercuri
de fumul oval al toamnei ridicându-se gros
spre mimicile salopetelor îndoliate:
aleile trebuiau curățate
chiar cu prețul înăbușirii
unui țipăt

din slăbiciunile mele intense pentru viață am iscat foc minor
pentru toți aceia care dintr-un motiv sau altul
își rataseră întâmplarea

m-am întors aproximativ pe același drum
am mângâiat o fereastră speriată
etern dând spre ulița copiilor
ce alergau năuci
cu tălpile goale
am adus la gradul de suportabil
răceala neagră a orfelinatelor

până la frumusețe
mai erau doar
câteva
trep
te

rănile vegetale îmi acceptaseră ploaia.

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Îmblânzitoarea

și-atunci venise ea
grăsuță frumușică vie
pocnise un colț prea abrupt
cu marginea unei andrele
cu-o vorbă pestriță catifelată
mutase camera veche vreo 2-3 mobile
centrul privirii spre răsărit

astupase – spunea gura lumii –
groapa celor de moarte păcate

ce-i drept mai chicoteau dracii
de te lua cu gol la stomac
o neliniște dintr-acelea că musai
totul se va prăbuși

și oamenii se făceau lighioane
schimonoseau chipul Domnului
uitând de iubirea aproapelui

dar ea!

amintirea copiilor desculți așa de orfani
o incrustase spre luare-aminte într-o icoană
și peretele orb atâtea veșnicii strălucise

de nestăvilit își ascunsese plânsul marea iubire
într-o corabie de note alunecoase
își cârmuise privitorii spre fereastra minusculă
dând spre pajiștea cu mușetel și coada-șoricelului

[vezi, nici nu venise primăvara
și minunea aceea se împrăștia
pe căi nevăzute
simțite poate doar
prin sfiiciunea inimii]

scosese de la naftalină mireasma casei
gustul cald al tuturor iernilor
făcuse bunic㠖 bunic mamă și tată
puzderie de copaci... puzderie de copii

le spusese:
când se coc cireșele stați în mijlocul lor
ca niște fii risipitori întorcându-se
hrăniți-vă cu lumina soarelui intrată în ele
faceți loc mic în bătătură mare împrejmuiți-l cu dragoste
cântați când simțiți sugrumare
purtați bluze în multe culori și batiste parfumate
dați florilor zăpada cu tandrețe la o parte
cât să vă acopere desăvârșit Rana

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Neiubire

ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
și noi am continuat să ne amintim
ca și cum alții ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!

printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea țurțurilor lichefiindu-și înțelesul
sub apăsarea indiferenței

! pervertiți nămeții se insinuau sub oase

măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-și angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine

oameni înfășurați în placente
trudeau să-și apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr

ei mergeau cu fețe acoperite
asemenea nou-născuților
cu sensurile strangulate
în jurul identităților

apariții SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Nu suntem aici!

încercăm pronunțarea cuvintelor
reușim partea infimă de început
restul este luat în posesie
de un fel de ape... de timp...

[arrière-fond... sugestie... sentiment impresionist]

ochii ni se adâncesc într-o prăpastie
gesturile devin frugale ca de anxioși
parcă eram într-o familie... parcă într-un supermarket?!
avem minima grijă să fim politicoși!

o sonerie sau un clinchet!
surpriza mimată a evenimentului antologic!
aerul acela de viață!
rochia apretată și alura de galben
silueta de-abia descinzând
cu iuțeala fericirii pierzându-se
în irealitate!

și foarte probabil

ne-am putea speria unii de alții
știm sigur că suntem frați!
reîncercăm pronunțarea cuvintelor!


*
oamenii aceștia – noi!
dintr-un prezent fantasmagoric
obosiți de moarte în simularea neîntâmplatului
artiștii mediocri neînstare să se prefacă

pe scenă povestitorul rece
consemnând fără oscilații vocalice fără afecte
istoria în statistici exacte [pentru urechile cui?!]

nimic dramatic nimic care să impresioneze până la sânge
dusul la groapă ieșirea din utere trădarea din dragoste... mai-nimicul

... se crede pe scenă! habar nu are
cum despre el însuși altul povestește...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Supraviețuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta liniște
acceptam... făceam cu rândul la pajiștea de zmei
unde subtil fără de știre ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigașă a pământului
peste toate se așeza ninsoarea... alte vietăți darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spațiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook