
Prea târziu
nu știam
dacă noi adusesem ploile
țipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt
(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege științifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ștergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agățau de cuvinte
într-o șubredă intuiție
a conceptului de ʽsalvareʼ
nu știam dacă din lut... dacă din ape...?!
ambulanțe își purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la același... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid
zei falși pluteau la suprafața neputinței noastre de a discerne
! niciun Duh!
o ultimă memorie colectivă
pe noi înșine nouă ne-a arătat
așa cum ne prinsese întâmplarea
în somn și costume nealeploii
toate aceste veșminte cu franjuri și silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunțului coerent
nu eram păsări... nu eram oameni
țărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...
și am fi vrut să ne căim
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre știință
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre salvare
- poezii despre păsări
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
Citate similare

Neiubire
ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
și noi am continuat să ne amintim
ca și cum alții ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!
printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea țurțurilor lichefiindu-și înțelesul
sub apăsarea indiferenței
! pervertiți nămeții se insinuau sub oase
măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-și angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine
oameni înfășurați în placente
trudeau să-și apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr
ei mergeau cu fețe acoperite
asemenea nou-născuților
cu sensurile strangulate
în jurul identităților
apariții SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țurțuri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre realitate
- poezii despre ploaie
- poezii despre mamă
- poezii despre indiferență
- poezii despre câini
- poezii despre bebeluși

În absența noastră
îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închiși
nevăzându-ne moartea
nu știu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizați de istorie deodată scoși de la naftalină
asemenea unor fluturi somați să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală
?! era pur teribilism
o sfidare a sorții
o punere voită cu fața la țintă:
trage dracului odată, trage!
era nepăsare!?
în lumea cu ochii închiși imaginam
câmpii cu zombi și păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare
traversam...
în absența noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriți
se disociau rase și specii
în faliile desprinzându-se
de pe fața pământului
bucăți vii de carne
din trupurile noastre
repudiate
era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinența destinului?
și-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în fața supermarketului cu de toate?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ochi, poezii despre obrăznicie, poezii despre mâini, poezii despre moarte, poezii despre meteoriți, poezii despre istorie, poezii despre interdicții sau poezii despre genetică

La o aruncătură
nu știu dacă se numește regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufașa viață
toate aceste scene nocturne
când pungesc așternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculță prin mine
pe coridoare niciodată știute
... drumul meu concret
pe șosele din bitum și păsări înghețate
urmând traiectoria pădurilor dezmoștenite
drum în pantofi roșii din lac decojindu-se și degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge
drumul meu
așteptând
eliberarea
Acasă!
plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă
*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârșită de iulie
când ne permiteam all inclusive
gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputința de-a mai găsi măcar
un strămoș care să jure în fața lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se
**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistența feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelișul unui uter
acea instanță maternă
care să ne țină
încă o vreme
în afara morții
pe noi străinii
treziți
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre degete, poezii despre încălțăminte, poezii despre șosele, poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre roșu sau poezii despre religie

Limitări
la noi veneau
își puneau cuibul un fel de lăcuste
unele stranii de tot cu capetele de-abia ținându-se
în broboade meșterite... să înfrâneze imaginații
incredule se uitau și s-ar fi repezit să înșface
urma de bărbat... restul de femeie
se trezeau anemic bolborosind bocetul neputinței de a găsi stare pură
își amânau pornirile abandonându-se somnului într-o rugă aparte
așteptau viitoare germinații
ne pierdeam nervul
până să se articuleze cuvintele noastre cădeau dezagregate
asemenea unei ape stătute vegetam
era chestiune de timp până la anihilare
dușmani cu noi înșine
am eliberat lacrimi cu brutalitate
dovadă calcifierile.... pierderea conotației
era ca și cum un copil ar fi plâns după mamă
și noi îi administram lecția de ferocitate
! chipurile noastre figurine din ipsos
peisaj nivelat până la anonim
de unealta neîndurătoare!
n-am mai deschis nicio fereastră
stolurile continuau să falsifice
... am înțeles... mult mai la îndemână
lectura științifică
ne-am limitat
la definiția casnică a iubirii
am șters cu mâneca uriașele metafizici
copleșitoarea uniune cu infinitatea
tu îmi aduseseși porția de hrană cotidiană
recunoscătoare ți-am arătat șosetele croșetate
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrânare, poezii despre timp, poezii despre recunoștință, poezii despre peisaje, poezii despre metafizică, lecții de engleză sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Romanță urbană
Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetățeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Și pe mâini de polițiști ne-au vândut.
Nu știu de aveam pașaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi și control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână și-n gând cu o fată
Despre care nimic nu știam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să știm
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viața-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morți de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în față și-n nas încă fumegau
Și tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un țel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam și mergeam...
poezie de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre zile, poezii despre trădare, poezii despre tinerețe sau poezii despre râuri
Ție
eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ
eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
mă vei turna în om de rând
azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...
poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, citate de Iurie Osoianu despre zâmbet, poezii despre muzică, citate de Iurie Osoianu despre muzică, citate de Iurie Osoianu despre gânduri, citate de Iurie Osoianu despre degete, poezii despre cuvinte sau citate de Iurie Osoianu despre cuvinte
Se răsuceau în vârtejuri clipe eterne
nu știam cum să-i spun,
cum s-o alint, cum să-i zic
nu știam dacă mi-o doream lângă mine,
știam doar că, ceea ce simțeam,
era luminos și eram îndrăgostit și uituc
și nu mai urla ca odinioară
haita de lupi din artere
doar de foamea de trup,
ci de arșița dragostei, o iubeam
eram îndrăgostit cum nu fusesem niciodată
îndrăgostit de vreo femeie din viața mea,
eram sincer și bine întenționat.
mă supuneam ei, eram beat
de-atâta pulbere și stele,
se răsuceau în vîrtejuri clipe eterne.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre stele, poezii despre sinceritate, poezii despre lupi, poezii despre lumină, poezii despre femei, poezii despre dorințe sau poezii despre alcoolism

În timp util
respirația ta uitată
undeva pe fundul genții mele cu de toate
și cele 5 minute rămase
mersul meu de la un capăt la același
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falșilor călători
îmbarcându-se în imaginații deficitare
în fapt colții scoși de această singurătate
5 minute în care
îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoțul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbușească
nimic din toate acestea!
scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ți sugrum respirația
te simt viu
și asta mă ține în viață
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre uitare, poezii despre singurătate, poezii despre ruj, poezii despre prietenie sau poezii despre minute
Nu știam ce să spun. Ucisese un om. Era mama mea. Nu știam dacă eram ca ea sau nu. În principiu, nu voiam să vorbesc despre ea.
citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre principii sau citate despre mamă

Nemântuire (2)
orizontali în morminte
ne lăsăm traversați/ nu simțim timpul
rămân incrustate dâre bolnave
ca-ntr-o poartă a sărutului răsturnată
arapi dezmoșteniți de propria culoare
în ruptura din noi crește haosul
ne perpelim spinii unii într-ai celuilalt:
nu sosesc mironosițe.
când am întins o mână țărâna ne-a acaparat
dezvelite scheletele s-au holbat impudic:
steaua n-a mai știut să călăuzească
nicio oglindă nu ne-a putut recompune
eram copiii orfani... dacă ne durea?!
poate... de am fi înțeles lipsa...
văduvi perfecți
nu ne cunoscusem vreodată cu adevărat
și totuși... simțeam ceva... parcă fusesem
unul al celuilalt... într-o... viață?!
*
de la cine de taină încă mai cade câte-o ostie
ne repezim în rând cu pasărea ferecată
trec anotimpuri în pagini alb-cyclamen
îmbătrânim în zâmbete nealenoastre
linia vieții întretaie prăbușirea cuibului acolo unde
risipit țipătul dintre muguri nu se mai desface
nu mai vorbim cuvintele
nici măcar nu le mai tăcem
ne amintim de ele ca de oasele
amantei necredincioase
desenăm o familie cât o galaxie
... cât o frântură de fluture
un suvenir din eden... doar
dintr-o margine de viață
așteptăm
un final în care să ne recunoaștem
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văduvie, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre sărut sau poezii despre sfârșit

La (im)perfect
[file de jurnal afectiv]
se crease diversiune
oamenii purtau măști... aruncau
cu sentimente și confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenționase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
își revendicase dramul de libertate
fățărnicia!
(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)
îți aminteai vag de mine
femeia parțial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
brațele evocau combinația de escape-uri
(eram eu?! era alta!?)
încapsulată în rochie orange și dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-ați ascunselea
de bună-credință legată la ochi
îți acordam credibilitate
habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu știam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...
între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă își redefinea înțelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape
dame de pică
își făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă
am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini și cu frică
preambul pentru eventuale înclinații estetice
asprimea vegetală îmi desăvârșea simțurile
fetiță, formatam coloană infinitezimală
lanțul desfășurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea șoselelor
în praf aceeași apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici
într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tragedie, poezii despre stânci, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre smochine sau poezii despre simțuri

O parte dintre oameni fugiseră pe facebook
te făcuseși nevăzut
nu știam
în care dintre realități să te caut
era o senzație sau o stare... poate chiar un sentiment
știam că sunt unică și indivizibilă
în deplinătatea facultăților afective exclusesem
toate fericirile suspecte precum și luxul
reactualizării tragismului antic
băgasem mâna în foc:
în ruptul capului nu mă mai stârnea
densitatea fotonilor tăi pe cap de locuitor în beznă
și totuși
nu știam în care dintre realități să te caut!
o parte dintre oameni fugiseră pe facebook
își făcuseră case supraetajate cu termopan translucid aproape opac
orice atingere de lumină era decretată pătrundere prin efracție
oameni persoane indivizi se complăceau într-un fel de bal-mascat
purtau atitudini policrome barbar își somau cuvintele
să se înțeleagă ALTFEL
altă parte fugise de pe facebook
nu se știe dacă în Realitate
cert este că
un al 6-lea simț trimitea semnale
ca orice minciună
orice ascunzătoare era menită în cele din urmă
a fi demascată
te-am ghicit
partizan infiltrat sub acoperire
în virtualitate blindată
excludeam în continuare
orice stare de fericire suspectă
luxul reactualizării tragismului antic...
mi-am zis:
o să te pun
în textele mele
nu conteză dacă
mai ești au ba
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre semnale, poezii despre minciună, poezii despre lux sau poezii despre demascare

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!
începeam și azi cu aceeași oboseală
aceeași teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu știu
dacă ne rușinam dacă ne încăpățânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?
încet încet ne pierdeam
abilitățile de actori
o pală intempestivă și rolul nostru...
am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere ușoară o "variație"
se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi știut să-mi răspunzi dacă te-aș fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseși
n-aș fi știut să-ți răspund dacă m-ai fi întrebat...
poate vrusesem cu orice preț să fim originali... alții
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!
de undeva se cernea o tristețe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
și fețele noastre palide s-au oprit din tăcere:
ni s-a făcut dor!
dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile
ne-am trezit
de noi amintindu-ne
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre tristețe, poezii despre noapte, poezii despre miezul zilei, poezii despre instinct sau poezii despre imagine
Dacă știam...
Dacă știam că ai atâta nevoie de mine,
Nu plecam niciodată în nicăieri.
Rămâneam lângă tine
Să te apăr de mâine, de azi
și de ieri.
Dacă știam că prin natala nalbă,
Deghizată în floare și salbă,
Se plimbă pisica de mare
Cea ucigătoare, ce cu nepăsare,
Pieptul lui Steve Irvin a străpuns,
Erai cel mai apărat în crudul disjuns.
Dacă știam...
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apărare, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre plimbare sau poezii despre flori

Ofrandă
sunt zile întregi în care copacii
stau îngropați în mine
înspăimântători și silențioși
în alura lor de uriași căzuți
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ține vie
agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan și nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului
și ei stau îngropați în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
embrioane himerice
cât să inducă pe moment
sentimentul vieții
și oameni au...
oameni taciturni
care merg dimineți la rând în convoaie
există din instinct aruncă harpoane propovăduiesc în orb
în ultimă instanță testează afectivități minore
păstrând ceva din secretele zeilor tragici
excluși de la sacralitate
trec tramvaie roz
prin poeme galbene-aurii-sidefate
prin naivitatea poetului acesta
ținând cu dinții de cuvinte
ca de o linie ferată
[habar n-au ei:
devierea este legică!]
în centrul lumii ploioase
cresc pardesie inocente
dintr-o rădăcină pătrată a inimii
smulse și aruncate pradă
cosmosului ca o panteră
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre tramvaie

Cu orice preț
alunecăm pe străzi
mai mult ne furișăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals
nu știe nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!
câtă floare de lotus
pe unde treci lași tu din mine
câtă lumină într-un ceas
hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-și fac loc
în bărci
plouă!
peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări și sfinți
anxioasă și vie
continuându-și pânda
spre zi
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre rochii

Sfârtecându-mă
acolo am simțit
un fel de pădure
și păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viață?!
fetiță încă am vrut să ajut iarba
să-și intre în memorie
visul meu de femeie măreață
o vreme să-l mai țină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
și cum habar n-am avut!
pe schele niște poeți
ignorând legile gravitației... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroșite în frică
și decorul acesta straniu rodul imaginației ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor așezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuința constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înțelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârșit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am pășit
nu m-am mai întors niciodată
până în ziua în care
pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni și confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ținut singurătățile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!
câtă ingenuitate!
.... un fel de pădure / păsări anxioase cu țipăt spre jos
toată aglomerația aceasta în măruntaiele mele făcându-și loc / revendicându-mă
pierzându-mi obișnuințele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viața
... aproape-o-pădure / păsări demente ieșinde din tine...
sfârtecându-mă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre copaci, poezii despre visare, poezii despre umor sau poezii despre spaimă

Sakura fubuki
eram îndrăgostiții unui anotimp timpuriu
iubeam ploile de seară și toboganele din parcurile orașului
în urma noastră
răsăreau
baloane de săpun,
bărcuțe și zmeie din hârtie duse de vânt
carusele cu cai albi și
frezii înmiresmate
eram îndrăgostiții ploii
nesătui de noi înșine și de atâta fericire...
pe atunci
nu știam că vor veni iernile grele
și ghețarii în suflet
nu știam că frumusețea florilor de cireș
poate fi mesagerul unui viscol aprig și adânc,
adânc ca moartea unei iubiri
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre viscol, poezii despre seară, poezii despre parcuri sau poezii despre oraș

40 de zile
[file de jurnal afectiv]
vei mișca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaște
o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic
până în momentul acela
în care se vor face struguri de august
și atunci...
albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunțai Întâietate ca și cum
ai fi vorbit despre tine
o femeie va lua distanță
fără lacrimi cu îngăduință va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginație
se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariție
îmi voi ține echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-și gesturile
literelor aliniate heraldic
nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem
în fapt
morții cu morții...
viii.... cu-ai lor...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toleranță, poezii despre struguri sau poezii despre nori

(Pseudo)oglinzi
locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă strivește
dreptul elementar
de a intra în memorie
mână de femeie cu brățară și copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre și palmieri
în țipăt de păsări stranii apariții endemice
într-o lume heavy-rotation
fără prea multe scrupule
mormintele țin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniștea lor desființată
în desfrâul frenetic de afară
se înserează de aprilie
cireșii își poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate așteptând
viitoarea intrare în habitat a omului
! atâta tristețe devine ridicolă
timpul un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepți origini multiple
cum perindarea ta printr-o viață
un expresionist se lansează
în metafore
privitori naivi vor descifra
mai nimic
peste toate acestea
tu singură
amintindu-ți de tine
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre strigoi, poezii despre naivitate sau poezii despre metafore