Prea târziu

nu ştiam
dacă noi adusesem ploile
ţipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege ştiinţifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ştergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agăţau de cuvinte
într-o şubredă intuiţie
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu ştiam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanţe îşi purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la acelaşi... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid

zei falşi pluteau la suprafaţa neputinţei noastre de a discerne

! niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înşine nouă ne-a arătat
aşa cum ne prinsese întâmplarea
în somn şi costume nealeploii
toate aceste veşminte cu franjuri şi silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunţului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
ţărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...

şi am fi vrut să ne căim

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubire

ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
şi noi am continuat să ne amintim
ca şi cum alţii ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!

printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea ţurţurilor lichefiindu-şi înţelesul
sub apăsarea indiferenţei

! pervertiţi nămeţii se insinuau sub oase

măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-şi angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine

oameni înfăşuraţi în placente
trudeau să-şi apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr

ei mergeau cu feţe acoperite
asemenea nou-născuţilor
cu sensurile strangulate
în jurul identităţilor

apariţii SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o aruncătură

nu ştiu dacă se numeşte regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufaşa viaţă

toate aceste scene nocturne
când pungesc aşternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculţă prin mine
pe coridoare niciodată ştiute

... drumul meu concret
pe şosele din bitum şi păsări îngheţate
urmând traiectoria pădurilor dezmoştenite
drum în pantofi roşii din lac decojindu-se şi degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge

drumul meu
aşteptând
eliberarea
Acasă!

plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă

*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârşită de iulie
când ne permiteam all inclusive

gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputinţa de-a mai găsi măcar
un strămoş care să jure în faţa lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se

**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistenţa feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelişul unui uter
acea instanţă maternă
care să ne ţină
încă o vreme
în afara morţii

pe noi străinii
treziţi
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limitări

la noi veneau
îşi puneau cuibul un fel de lăcuste
unele stranii de tot cu capetele de-abia ţinându-se
în broboade meşterite... să înfrâneze imaginaţii
incredule se uitau şi s-ar fi repezit să înşface
urma de bărbat... restul de femeie
se trezeau anemic bolborosind bocetul neputinţei de a găsi stare pură
îşi amânau pornirile abandonându-se somnului într-o rugă aparte
aşteptau viitoare germinaţii

ne pierdeam nervul
până să se articuleze cuvintele noastre cădeau dezagregate
asemenea unei ape stătute vegetam
era chestiune de timp până la anihilare

duşmani cu noi înşine
am eliberat lacrimi cu brutalitate
dovadă calcifierile.... pierderea conotaţiei
era ca şi cum un copil ar fi plâns după mamă
şi noi îi administram lecţia de ferocitate

! chipurile noastre – figurine din ipsos
peisaj nivelat până la anonim
de unealta neîndurătoare!

n-am mai deschis nicio fereastră
stolurile continuau să falsifice
... am înţeles... mult mai la îndemână
lectura ştiinţifică

ne-am limitat
la definiţia casnică a iubirii
am şters cu mâneca uriaşele metafizici
copleşitoarea uniune cu infinitatea

tu îmi aduseseşi porţia de hrană cotidiană
recunoscătoare ţi-am arătat şosetele croşetate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă urbană

Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetăţeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Şi pe mâini de poliţişti ne-au vândut.
Nu ştiu de aveam paşaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi şi control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână şi-n gând cu o fată
Despre care nimic nu ştiam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să ştim
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viaţa-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morţi de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în faţă şi-n nas încă fumegau
Şi tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un ţel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam şi mergeam...

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se răsuceau în vârtejuri clipe eterne

nu ştiam cum să-i spun,
cum s-o alint, cum să-i zic
nu ştiam dacă mi-o doream lângă mine,
ştiam doar că, ceea ce simţeam,
era luminos şi eram îndrăgostit şi uituc
şi nu mai urla ca odinioară
haita de lupi din artere
doar de foamea de trup,
ci de arşiţa dragostei, o iubeam
eram îndrăgostit cum nu fusesem niciodată
îndrăgostit de vreo femeie din viaţa mea,
eram sincer şi bine întenţionat.
mă supuneam ei, eram beat
de-atâta pulbere şi stele,
se răsuceau în vîrtejuri clipe eterne.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp util

respiraţia ta uitată
undeva pe fundul genţii mele cu de toate
şi cele 5 minute rămase

mersul meu de la un capăt la acelaşi
într-o cameră ca un peron
privirile mecanice ale falşilor călători
îmbarcându-se în imaginaţii deficitare
în fapt colţii scoşi de această singurătate

5 minute în care

îmi refac fardul
sun un prieten... poate un vecin
urmăresc hoţul de lumină personală
simt soarele înainte să se prăbuşească

nimic din toate acestea!

scap o scamă precum o iluzie cosmică
bâjbâi ca după comutator
prind rujul galben
mai să-ţi sugrum respiraţia

te simt viu

şi asta mă ţine în viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam ce să spun. Ucisese un om. Era mama mea. Nu ştiam dacă eram ca ea sau nu. În principiu, nu voiam să vorbesc despre ea.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemântuire (2)

orizontali în morminte
ne lăsăm traversaţi/ nu simţim timpul
rămân incrustate dâre bolnave
ca-ntr-o poartă a sărutului răsturnată

arapi dezmoşteniţi de propria culoare
în ruptura din noi creşte haosul
ne perpelim spinii unii într-ai celuilalt:
nu sosesc mironosiţe.

când am întins o mână ţărâna ne-a acaparat
dezvelite scheletele s-au holbat impudic:
steaua n-a mai ştiut să călăuzească

nicio oglindă nu ne-a putut recompune
eram copiii orfani... dacă ne durea?!
poate... de am fi înţeles lipsa...

văduvi perfecţi
nu ne cunoscusem vreodată cu adevărat
şi totuşi... simţeam ceva... parcă fusesem
unul al celuilalt... într-o... viaţă?!

*
de la cine de taină încă mai cade câte-o ostie
ne repezim în rând cu pasărea ferecată

trec anotimpuri în pagini alb-cyclamen
îmbătrânim în zâmbete nealenoastre
linia vieţii întretaie prăbuşirea cuibului acolo unde
risipit ţipătul dintre muguri nu se mai desface

nu mai vorbim cuvintele
nici măcar nu le mai tăcem
ne amintim de ele ca de oasele
amantei necredincioase

desenăm o familie cât o galaxie
... cât o frântură de fluture
un suvenir din eden... doar
dintr-o margine de viaţă

aşteptăm

un final în care să ne recunoaştem

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O parte dintre oameni fugiseră pe facebook

te făcuseşi nevăzut
nu ştiam
în care dintre realităţi să te caut
era o senzaţie sau o stare... poate chiar un sentiment
ştiam că sunt unică şi indivizibilă
în deplinătatea facultăţilor afective exclusesem
toate fericirile suspecte precum şi luxul
reactualizării tragismului antic
băgasem mâna în foc:
în ruptul capului nu mă mai stârnea
densitatea fotonilor tăi pe cap de locuitor în beznă

şi totuşi
nu ştiam în care dintre realităţi să te caut!

o parte dintre oameni fugiseră pe facebook
îşi făcuseră case supraetajate cu termopan translucid aproape opac
orice atingere de lumină era decretată pătrundere prin efracţie
oameni persoane indivizi se complăceau într-un fel de bal-mascat
purtau atitudini policrome barbar îşi somau cuvintele
să se înţeleagă ALTFEL

altă parte fugise de pe facebook
nu se ştie dacă în Realitate
cert este că
un al 6-lea simţ trimitea semnale
ca orice minciună
orice ascunzătoare era menită în cele din urmă
a fi demascată

te-am ghicit
partizan infiltrat sub acoperire
în virtualitate blindată

excludeam în continuare
orice stare de fericire suspectă
luxul reactualizării tragismului antic...

mi-am zis:
o să te pun
în textele mele
nu conteză dacă
mai eşti au ba

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!

începeam şi azi cu aceeaşi oboseală
aceeaşi teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu ştiu
dacă ne ruşinam dacă ne încăpăţânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?

încet încet ne pierdeam
abilităţile de actori
o pală intempestivă şi rolul nostru...

am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere uşoară o "variaţie"

se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi ştiut să-mi răspunzi dacă te-aş fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseşi
n-aş fi ştiut să-ţi răspund dacă m-ai fi întrebat...

poate vrusesem cu orice preţ să fim originali... alţii
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!

de undeva se cernea o tristeţe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
şi feţele noastre palide s-au oprit din tăcere:

ni s-a făcut dor!

dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile

ne-am trezit
de noi amintindu-ne

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ştiam...

Dacă ştiam că ai atâta nevoie de mine,
Nu plecam niciodată în nicăieri.
Rămâneam lângă tine
Să te apăr de mâine, de azi
şi de ieri.

Dacă ştiam că prin natala nalbă,
Deghizată în floare şi salbă,
Se plimbă pisica de mare
Cea ucigătoare, ce cu nepăsare,
Pieptul lui Steve Irvin a străpuns,
Erai cel mai apărat în crudul disjuns.

Dacă ştiam...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă

sunt zile întregi în care copacii
stau îngropaţi în mine
înspăimântători şi silenţioşi
în alura lor de uriaşi căzuţi
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ţine vie

agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan şi nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului

şi ei stau îngropaţi în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
embrioane himerice
cât să inducă pe moment
sentimentul vieţii

şi oameni au...
oameni taciturni
care merg dimineţi la rând în convoaie
există din instinct aruncă harpoane propovăduiesc în orb
în ultimă instanţă testează afectivităţi minore
păstrând ceva din secretele zeilor tragici
excluşi de la sacralitate

trec tramvaie roz
prin poeme galbene-aurii-sidefate
prin naivitatea poetului acesta
ţinând cu dinţii de cuvinte
ca de o linie ferată

[habar n-au ei:
devierea este legică!]

în centrul lumii ploioase
cresc pardesie inocente
dintr-o rădăcină pătrată a inimii
smulse şi aruncate pradă
cosmosului ca o panteră

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice preţ

alunecăm pe străzi
mai mult ne furişăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu ştie nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci laşi tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-şi fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări şi sfinţi
anxioasă şi vie
continuându-şi pânda
spre zi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakura fubuki

eram îndrăgostiţii unui anotimp timpuriu
iubeam ploile de seară şi toboganele din parcurile oraşului
în urma noastră
răsăreau
baloane de săpun,
bărcuţe şi zmeie din hârtie duse de vânt
carusele cu cai albi şi
frezii înmiresmate
eram îndrăgostiţii ploii
nesătui de noi înşine şi de atâta fericire...

pe atunci
nu ştiam că vor veni iernile grele
şi gheţarii în suflet
nu ştiam că frumuseţea florilor de cireş
poate fi mesagerul unui viscol aprig şi adânc,
adânc ca moartea unei iubiri

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)oglinzi

locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă striveşte
dreptul elementar
de a intra în memorie

mână de femeie cu brăţară şi copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre şi palmieri
în ţipăt de păsări stranii – apariţii endemice
într-o lume heavy-rotation

fără prea multe scrupule
mormintele ţin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniştea lor desfiinţată
în desfrâul frenetic de afară

se înserează de aprilie
cireşii îşi poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate aşteptând
viitoarea intrare în habitat a omului

! atâta tristeţe devine ridicolă

timpul – un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepţi origini multiple
cum perindarea ta printr-o viaţă

un expresionist se lansează
în metafore

privitori naivi vor descifra
mai nimic

peste toate acestea

tu singură
amintindu-ţi de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!