În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

iau la rost indiscreţia ciclopului
una bucată iarbă – 2 lei staţionatul
momentul acesta atât de nesfârşit atârnând
în marele incapabil de a trece

cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viaţă
din sine muşcând să se răzbune pe sine
devin!

o să şterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veşmânt sacru
ca de moaşte

şi atunci

o să se ia marea...
cu rânjetul pescăruşilor căzându-şi aripile în simulacru de cântec
şi ploaia de cel mai prost-gust care netoţilor li s-a părut romantică

[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desfiinţate
rămâi neputincios

jumătăţile de măsură sunt formula perfectă a disoluţiei
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecţie]

*
nu mă voi spovedi ţie
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în faţa cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morţii
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în faţa cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtaşă locului aceluia microscopic
unde se naşte frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porţi în lipsă de iubire sau de moarte

o să-mi cresc Frumuseţea departe de tine!

[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

şi totuşi!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireşul aşa de impersonal pentru alţii
rămâne-ncrustat intimităţii mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna uşor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuţinându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmiţată întâlneşte timpul

chipul strămoşilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiţei-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârşeşte călătoria
de-o parte şi de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-şi-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristeţea podului peste învolburare de gânduri

! nu ştiam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiţie!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau şi o înfăş în frunză curată de brusture

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-şi crească pădurea cu vârful în jos
şi păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morţilor trecuţi anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoşi... erorile şi trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreţ imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-şi piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoşi / de adevăraţi / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieşiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezenţă-de-om
pe furiş să râvnesc fie şi la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!

*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce ţipă:
cad îngeri!
le cad respiraţiile!
şi veşmintele concepute de imaginaţia singură
cu orice preţ căutându-şi tovarăş de trup

daţi-vă la o parte!
se prăbuşeşte Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Daţi-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
şi-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinenţă îmi reclami dreptul la viaţă?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc aşa într-o doară ca şi cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că o să vină

şi zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireş fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte şi de alta
ca un ştreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâţia înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine ştie?!... poate spre pajiştea de păpădii
miraculos răsărită de sub şinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca şi cum niciodată nu te-aş fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanţele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

şi inima mea avea să staţioneze
în turla cu ecou şi mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porţile s-au deschis în iluzie

şi oamenii
s-au îmbrăţişat
în sfârşit!
fără de măşti
fără de teama
că insidios
îşi vor da
moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipsă de imaginaţie

rămaşi cu ochii aţintiţi
unul asupra celuilalt
ca asupra unor monitoare
îndărătnice cu idei fixe
fiecare aruncându-şi neputinţa... vina
pe seama celuilalt

încercăm

mici variaţiuni
o nuanţare a fundalului
un shortcut pentru orice eventualitate
resetarea priorităţilor
adunarea detaliilor într-un recycle bin
chiar şi un restart
rămânem aceleaşi două mecanisme blocate jalnic

din depărtare... apropierea ta maladivă
gestul uriaşului rănit de moarte
acoperind cu starea lui jumătate din cosmos

reacţia mea ambiguă văzută din exterior
aceste excrescenţe insidioase obturând
accesul elementar la sine

lipsa de imaginaţie ne coboară
în faţa publicului care mizase

cine va face rost de o inimă
ca spectacolul să se ţină?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homo viator

el intra
într-o lume deposedată
ca un automat îşi verifica ora
să nu bată la ochi
îşi trecea degetele
prin centrul deraiat

mima
5 noiembrie a. c.
prezenţa în faţa cinema-ului desfiinţat
apropierea Crăciunuui
fantastica împăcare cu sine
cu marele rest

cu... Ea!

îşi binecuvânta
geamantanul îndesat
sipetul argintiu
vraful de filosofi
telefoanele continue
facebook-ul voice changer-ul
cele 2 plus 5 plus încă 7 plus încă 9....
adrese.... "personale" cu parole cu tot...
încurca... cineva îi tot spărgea contul!!
îi furase chiar şi numele grandios
circumstanţial îşi schimba opiniile
despre adicţii

adâncit când oblic mai mult paralel
pescuia exotic în frac pe malurile pictorului impresionist
căruia nici prin cap nu-i trecuse vreodată că un cineva
avea să-i umple peisajul
cu-n gol adevărat

îşi cumpăra casă la curte
cu mansardă şi acoperiş în 2 ape
cultiva gardenii se-ntreba de ce nu fac
seminţele iarbă?!

avea să renunţe la banca din faţă
poate şi la ploaia de vară
la ropotele albe ale narciselor
în furişarea lor către om

ce-i drept
începuse să-i placă suspect de mult
Nietzsche...

traversa

el era

singur!

singur de tot!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre noi

zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să-ţi scriu despre iubire 2

despre dialogurile închipuite
în care uitai să răspunzi
pueril concepeam replici
neverosimile în feminitatea lor

nici despre cum "era / a fost odată..."
n-o să pomenesc mai nimic
[preafrumoasa poveste dând un sens... numai al meu...]

şi am corupt timpuri / programe / verdicte...
în balansoarul în care de-una-singură m-am trezit
duminicile trudeau să mascheze vidul
lipsa mâinii amputându-şi solitudinile peste o alta

nici despre revederea târzie nimic nu vei şti
despre absenţa noastră din cuvinte
[cum "nostru" ajunge brusc cu totul altceva să însemne...]
despre poticnirea în gesturi / într-o dantelă de rochie
fără de scrupule desăvârşind bâiguielile...

vei avea dreptul la propriile percepţii
deformate de grabă sau de aglomeraţie
de zidurile acestea ample crescute vii
din suflete amorţite

îmi vei da dreptul la propriul scenariu
efectul nestăvilitei imaginaţii bovarice...
voi şti că nu pe tine te-am găsit
că... eu... nu eram eu...

se vedeau 2 străini
unii care nu împărţiseră vreodată
un Cântec

de-aceea poate se lăbărţa timpul
de-o parte şi de alta a aerului ticsit
gânduri... privirea desfiinţând cerul
penuria de sentimente a curţii

o să ating o nuanţă / poate maroul
coperţii impersonalizate
pe cel al bomboanei insipide de ciocolată
n-o să ştii că habar n-am avut să mă apăr

ai debarasat spaţiul de toată artileria
de toate detaliile...
de mine...

n-o să-ţi scriu despre...
o să te-nvăţ cum se priveşte un om
prin început purificat de decembrie
fără metafore / fără de voaluri / fără ascunzişuri
numai el însuşi / bunăoară la masa aceasta unde
ca pe ninsoare paşnică îmi aştern inima

duminica vine uşor
mult-prea-timpul nu lasă spaţii goale
nicio frică de luni:
astăzi nu doare
nici iubire
nu este.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)amortizare

[file de jurnal afectiv]

lipsa de iubire se păcăleşte
aşa cum păcăleşti un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpuşa preferată
chiar şi o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuţirea va fi proba de rezistenţă
în faţa morţii

îţi spui că poţi... că trebuie
că totul e chestiune de obişnuinţă
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-şi cu îndârjire de ale sale
laşi zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea îşi instalează cortul
cu privire tâmpă aştepţi un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete şi iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îţi numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agaţă
fac suportabile sensurile
alte înţelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzaţie de trecut
lumii i se îmbolnăveşte o frunză
şi tu eşti singura... singura în stare
s-o facă să-şi reintre în ingenuitate

în vecinătăţile mici
bunăvoinţa reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată

cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vals interzis

da
între timp te-am mai confundat
cu unul... cu altul
n-am găsit acel sem distinctiv
totul se reducea la genul proxim
acele suprapuneri creând iluzia omogenităţii
în universul haosului

aveaţi acelaşi mod de a problematiza
de a face tabula rasa aplicând principiul
neglijabilului
or, Iubirea nu poate face abstracţie
de Divinitate

... aceeaşi nerăbdare neînţeleaptă şi fuga de sine
ca de un sol infertil-păcătos căutându-şi salvarea
în forţa de sacrificiu a altuia

*
să fi fost vina facebook-ului uniformizator
laşul ahtiat să funcţioneze
pe seama slăbiciunilor unora
cu orice preţ găsindu-şi
acele pretexte elementare
sau poate o nemulţumire ascunsă
dorinţa mea de a ajunge
până la capătul adevărului

.... numai nostalgia poveştii nescrise
încăpăţânarea prinţesei zis-mofturoase
neconcepând un refuz al destinului

*
te-a iritat imprevizibilul meu
obişnuit ca tu să fii surprinzătorul
şi dramul de luciditate în plus
într-o lume deprinsă să fiinţeze
cu lumini de avarie

uneori am căzut pradă fantasmelor
am dat un strat de invizibil peste realitate
m-am complăcut o vreme
o străină se strecura
fără măcar să bată la uşă

cochetând cu manierele elegante
m-am scuturat:
am invitat-o frumos afară

*
venea septembrie
sentimentele se coceau
suportau creşteri succesive
luate din habitatul primar
se acomodau la o densitate personală
nici o lumină nu era îndeajuns de stridentă
ca ele să reclame întunericul

m-am dat într-o parte şi am ştiut:

noi 2 nu vom putea valsa niciodată Şostakovici
pentru asta trebuie să te poţi privi adânc în ochi
ca şi cum ai săvârşi o liturghie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre neagră

umbra se desprinde de mine
în fiecare seară
şi devine pasăre neagră
cuvânt de cercetat întunericul
dar se întoarce
la streaşina trupului meu
în fiecare dimineaţă
acolo unde i-a rămas cuibul
într-o zi, în cuibul ei
a apărut o umbră micuţă
care avea un dulce piuit de viaţă
iar umbra mea o hrănea
într-o îmbrăţişare
cu mici porţii de întuneric
hrană pentru o nouă
pasăre neagră

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!