Zile de august

prin care curge respirația noastră

penetrând spațiile dense ale orașului

e cald /ne simțim molesiți / ca și cum am fi înghițit opium


acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenușa ne va surprinde / pietrifica îmbrățisați în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuși

/
zile de august fierbinți în care florile s-au uscat la balcoane

iar noi rămânem în spațiul acesta deparazitat


cu răsuflările calde


așteptăm următoarea erupție/ care o să facă orașul să se cutremure

până atunci/ poate vara se va sfârși

poate vom muri de o boală normală sau de bătrânețe


sau poate vom trăi o bucată de timp în amintirea unui copil care se joacă la marginea drumului fericit

un copil care ne-a văzut o singură dată/ dar nu a putut să uite zâmbetele noastre

/
zile de august în care fiecare își eviscerează frica

și așteaptă toamna / ca pe o noua doză de frumusețe

o injecție letală umplută cu parfum și vise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului

ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinații necunoscute
prin pădurile de brazi așa ca cerbii urmăriți de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca și cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să miște.
de la alt soare
cel pe care îl poartă orașul în piept.
dar și el e o rană prin care poți
să traversezi de la un mal la altul

și atunci
te simți
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
știi că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
și tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noștri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale mașinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul înghețat & așteptăm. așteptăm. așteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriașa groapă de deșeuri a orașului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în brațe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi mențin cu forța
respirația înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul crește / cerșește eliberare
ca un deținut despe care nu știu nimic

dar care stă singur in celula lui
și ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăștie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să șerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârșește

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenușa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deținutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viața/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărșăluind
și care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în brațe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Timpul nu poate fi decât

urna în care ne aruncăm cenușa zvârcolirilor noastre
un șir de idei mototolite
trecute prin sitele nebuniei
la marginea unor vieți dezlânate
cât e adevăr și cât e prefacere în noi
nimeni nu poate să măsoare
căci istoria celebrelor zbuciumări
rămâne scrisă în așternutul cald
unde ne întindem lenea

timpul nu poate fi decât
sabia cu două tăișuri
unde ne privim rănile
și gustăm umilințele
cu toată forța noastră
când pe lama groasă se oglindește luna
prin tufișurile minții se ascunde neputința firii
ca o palmă dată orgoliului nemăsurat
unde nu se deslușesc decât zâmbetele ațoase

timpul nu poate fi decât un vierme
care se cațără pe picioarele noastre
și ne soarbe picăturile de exaz
apoi adoarme sub stratul gros al obișnuinței
în care ne târâm restul zilelor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respirație simplă și vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraș
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă și moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerție
în drumurile noastre înspre soare și înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu mașini și noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporații au dat faliment
orașul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca niște rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu știm să ne mai mințim
migrația noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri și lipsiți de voință
ca să putem merge mai departe

ne așezăm pe scaunele înalte de bar / lumea își contractă plămânii
mângâindu-ne cu brațele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toți / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi și o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele orașului spre gurile noastre deschise

așteptând hrana.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alte zile de vară

în plină vară noaptea nu încetează să cadă

// nu, nu scriu despre moarte //

scriu despre lumina de pe străzile iașului

care strălucește ca un bec incandescent și transformă culorile

/

se vede cum asfaltul s-a facut negru

sufletele copiilor roșii

inimile noastre albastre

și roțile se învârt/ mergi în urma unei mașini ca un câine pe care stăpânii l-au abandonat

aceea e mașina în care ți-ai uitat copilăria

dar e o dulce tristețe/ eu și mici umbre trecem strada

eu și câinele meu mai așteptăm să ne ia cineva acasă

să ne lege în lanțuri / să ne dea de mâncare și apă

în plină vară pe străzile iașului oamenii s-au transformat în fantome

mașinile trec prin ele

și tot ce rămâne sunt glasurile noastre care strigă după fericire

// în copilăria noastră visele se închideau noaptea. /

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E patetic să îmbătrânești. E plin de îngrădiri și umilințe. Știu, ni se întâmplă tuturor; dar cred că e posibil să nu trebuiască să fie așa. Cred că li se întâmplă acelora dintre noi care o doresc. Și în starea noastră mentală actuală, în plictiseala noastră colectivă, se află ceea ce noi am decis să facem. Dar într-o zi se va naște un copil mutant care va refuza să îmbătrânească, care va refuza să recunoască limitările acestor trupuri ale noastre, care va trăi sănătos până se va sătura de viață, nu până când trupul nu-l mai sprijină. Va trăi sute de ani, ca Noe. Ca Moise. Genele acestui copil vor trece la copiii săi și vor urma mai mulți care îi vor semăna. Și structura lor genetică va înlocui genele acelora dintre noi care trebuie să îmbătrânească și să ajungă decrepiți înainte să moară. Cred că va veni vremea în care toate acestea se vor întâmpla; dar o asemenea lume este mult mai departe decât poate merge mintea mea.

în Enzo sau arta de a pilota pe ploaie
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Art of Racing in the Rain Paperback" de Garth Stein este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 39.99 lei.

Call of war

în neaua întinsă / în viscol așteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleașcă cu cai negri sau o mașină se va împiedica de noi.
și atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.

așteptăm printre morminte și flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecție peste care așezăm bandajele sterile ale uitării.

[orice ne controlează creierul ține de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconștient,
orice informație modelează lupta dintre noi și pânza de zăpadă în care ne zbatem.]

dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ștergem sângele

& pornim mai departe / așa ca doi evadați dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care așteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.

prin frig, viscol și vânt, caii noștri sunt pregătiți,
la fel de mult ca și noi ca să moară. orice informație despre puterea lor de
supraviețuire ne va ajuta. să nu ne uităm părinții, casa / copiii.

[dar orice informație ne trezește la realitate și ne îngroapă cu tot cu visele noastre
în ea.]

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Nu pot să fac parte din realitatea noastră

te văd
cum îți miști brațele
prin aerul rece
și nu înțeleg cum de poți umbla liniștit
prin acest dezastru al cuvintelor mele
sunt atât de sigură
că la mijlocul drumului
viul chemării
nu are ecou
iar poemul
în care te țin cu forța
e doar o cămașă țesută
din pânza timpului
ce ne-a fost dat
să-l trăim împreună
poate nu se cuvine
să vorbesc aici
despre toate întâmplările cotidiene
că
până la urmă
viața ta
nu este un obiect elastic
de care să îmi leg
eșecurile

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Corina Dașoveanu

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină și scuipat,
poate nu ne mai ține
nicio rătăcire de cometă
greutățile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uși pe care nu se pleacă.

și poate
am greșit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veșnicie în viață,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a șasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristețea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă și pe noi cineva
să murim...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Transparență

lunga mea cădere în captivitate - intravenos bag substanțe care să mă vindece dar nimic destructibil
care să cutremure creșterea osoasă a corpului

dar venele, venele astea rămân tari ca o sârmă ghimpată ce capătă consistență

îmi vorbești despre pantofii stiletto și rochia roșie a manechinului din vitrină iar asta
declanșează un război în mintea mea când
liniștea e atât de puternică și se prelungește până la marginea orașului
unde eu stau cu piciorul pe o m i n ă gata să se declanșeze

trebuie doar să mă împingi dintr-un perete în altul

& voi deveni alt manechin / cel care așteaptă să nu moară de foame
la fel ca în secolele trecute când oamenii mureau
rând pe rând sclavi ai sistemului /asta ne consumă acum și pe noi

descarcerarea este o posibilă soluție / doar așa mai rămâi în viață cu viziuni
halucinante în starea asta care se perpetuează
până la oprirea definitivă a durerilor

ești ca un frigider scos din priză de la - 18 grade / până aici oricât de mult ai merge
nu vei vedea nimic care să ne aducă alinare- egrete zburând deasupra luciului apelor sălbatice & plaje exotice
e doar traficul ăsta intens / soare fierbinte injectat pe marginea străzilor
&
orașul care ne intensifică foamea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vincenzo Cardarelli

Toamnă

Toamna. Deja o simțim că vine
în vântul de august,
în ploile de septembrie,
torențiale și plângătoare,
și un fior străbătu pământul
care acum, gol și trist,
salută un soare rătăcit.
Vremea trece și apune,
în această toamnă care avansează
cu lentoare nespusă,
cel mai bun timp din viața noastră
și îndelungat, ne spune adio.

poezie celebră de , traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în italiană.

Ompfalos

scris când viața la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluțiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinței
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pielița ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare
dar altfel de isvoare pe care ochiul
nu le poate seca buzele
nu le pot atinge o
singură dată numai
te lași cuprins de cuprinderea limpede
și adevărul se mută în tine)
suntem frați și semn al frăției e
carnea noastră cea de toate zilele
de toate nopțile piatră
din piatra unui adevăr
eu mor de boala ta de cer
tu mori de boala mea de pământ

2

- spun vechile cărți
că noaptea e sângele pietrei
un sânge în care ne îmbăiem trupurile și
din care trupurile noastre ies curate
încât rămânem de fiecare dată
buimăciți de atâta strălucire

- spun vechile cărți că
noapte de noapte piatra moare
pentru suprema nostră strălucire
că strălucirea noastră e vinovăția ei
mărturisită

- zic
sora noastră piatra
și fratele nostru soarele
dragostea noastră marea
și carnea noastră pământul
durerea noastră pasărea
și sângele nostru cuvântul
judecăm o noapte și
judecăm o ploaie și suntem
la rândul nostru judecați
pentru cuvinte și pentru foc
și pentru dragoste și pentru
sărăcie oh
suntem atât de vinovați încât
aceasta e adevărata noastră
biruință

dăm mărturie pentru vinovăția
unei clipe sau a unei flori
dă piatra mărturie pentru
vinovăția noastră cea de toate zilele
dar pentru piatră cine dă mărturie
la vinovăția pietrei cine e martor

poezie de din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Alexandra Negru

Conform cercetătorilor britanici

Conform oamenilor de știință,
dragostea noastră a murit
acum câțiva ani. Așa au stabilit ei,
câțiva tocilari
de prin UK sau Singapore,
că tot ce trece de 2 ani și ceva
nu e decât o minciună,
un fel de iluzie călduță,
o psihoză sau obsesie, sau poate
partenerii au un fel de retard emoțional.
Tind să cred
că noi avem un pic din fiecare sau poate
dragostea noastră
e pasărea aceea
care continuă
să se zbată și să fugă prin grădină
fără cap. Un fel de ciudățenie a naturii,
un experiment din aria 51, Nevada,
care a eșuat lamentabil.

Conform oamenilor de știință,
aș fi trebuit să te fi părăsit
acum câțiva ani,
să fi aruncat câteva grenade
unul în inima celuilalt, cineva să fi suferit
mai mult,
cineva să se fi vindecat mai repede,
apoi să ne fi făcut
cont pe Tinder, că doar
dragostea e futilă, efervescentă, explozivă
și cu termen de expirare.

Conform oamenilor de știință,
dragostea noastră e o glumiță,
așa că hai,
să-i facem să se tăvălească pe jos,
să
crape toți
de râs.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Diluvii

s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraș. forțele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creștem speranțele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supraviețuirii.

aici în dreapta e căsuța noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru neliniști i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieții le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
și privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuța noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aș dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aș visa o ploaie de parașutiști acostând pe un țărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincție din care să
nu mai putem ieși decât goi / arși
dar cu inimile curate & blânde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de țigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o liniște totală. doar ceasul ticăie
anunțănd sfârșitul iminent al timpului.

pauză de țigară

// nu sunt acea păpușă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale și iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinții mei într-o casuță mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morți / dar ei se uită la mine și-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu și cu tine / în camera noastră luminoasă și lustruită.
eu stau pe parchet și număr clipele până cand respirația mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai și te uiți la mine. e atât de bine.

// pauză de țigară. //

cutemur și dintr-o dată nu mai știu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aș fi trebuie să te iau și pe tine.

orinunde aș fi trebuie sa îi iau și pe ai așa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzația că sunt morți.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aș avea amintirile acestea aș muri.
aș fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / și lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o liniște totală.

// pauză de țigară //

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hiroshima night

moment de eroziune:
nașterea zilei în care liniștea cuprinde
spațiul & aerul se dilată încet ca o sticlă de gheață.

în plămânii tăi ninge,
ca după o explozie nucleară.

momentul în care nu mai contează nimic:
urmează o iarnă lungă,
uitată pe ulițele unui sat bătrân.

în corpul tău,
lupii adulmecănd mirosul sângelui.
mergi pe străzi lungi unde deoparte și de alta
sunt aceste indicatoare cu semnele șterse.
pe străzile lungi unde înoți în uraniu.

încet,
descompunerea are loc / particule
de iubire & tristețe desăvârșesc ziua.

soarele are miros de var.
soarele a nins cenușa
peste orașul decadent / fețele noastre s-au lipit de ziduri
țesăturile ne-au intrat în piele: dragostea, nu.
un fetus neexpulzat rămânând în camera lui
caldă și întunecoasă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avem dreptul să iubim toamna

Și noi avem dreptul să iubim ultimele zile de toamnă și să-întrebăm:
Mai este loc pe câmp pentru-o nouă toamnă,-n care să locuim precum cărbunii?
O toamnă care să-și scalde frunzele în aur.
Doar dacă-am fi frunzele unui smochin sau chiar ale unui fir de iarbă
și-am putea sesiza cum un anotimp se trece-n altul!
Doar dacă noi n-am fi spus niciodată adio unor principii
și dacă ne-am fi-întrebat părinții de ce-au fugit din fața unei arme.
Fie-ne dat să-aflăm în numele Domnului și-n poezie îndurare!
Avem dreptul să-încălzim nopțile femeilor frumoase – și să vorbim despre cum
am putea scurta nopțile celor doi străini care-așteaptă să le intre Nordul în compas.
E toamnă. Avem dreptul să mirosim aromele toamnei și să-i cerem nopții vise.
Oare visul se-îmbolnăvește-asemeni visătorilor? Toamnă. Toamnă.
Se poate naște-un popor pe ghilotină?
Avem dreptul de-a muri în felul în care vrem.
Fie ca pământul însuși să se-ascundă-n urechea unui bob de grâu!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In the Presence of Absence Paperback" de Mahmoud Darwish este disponibilă pentru comandă online la 73.99 lei.

Despărțirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunțare, atunci e sentință. De cele mai multe ori, despărțirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viață, fericiți, împreună. Despărțirea doare și pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să știe cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Și, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecția de viață este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărțirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îți răpește suflețelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viață. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o prețioasă Lecție de Viață este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viață întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne învețe ceva. Să ne învețe DORUL. Să ne învețe regretul; acel regret care ajută la înălțare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să știm cum este să fii iubit".

în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.

Hindenburg

două zile te-am așteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâșietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înșelat
eu eram o ființa arsă de dor și totul era în imaginația mea.

a doua zi a plouat și prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu ești singurul care îmi poate poate aduce liniștea.
din nou m-am gândit la soare și la ce or face oamenii arși în spitale. plăgile lor roșii mă obsedau și te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit și mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc și
toți au ars. am căutat pe google. așa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare și mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde și pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ și eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook