Despărţirea e cea mai grea pierdere. Pentru că, dacă nu e o renunţare, atunci e sentinţă. De cele mai multe ori, despărţirea doare, pentru că ne învinuim că nu am iubit îndeajuns sau îl învinuim pe celălalt că a plecat, înainte să fim măcar încă o bucată de viaţă, fericiţi, împreună. Despărţirea doare şi pentru că nu ne iertăm. Nu ne iertăm, pentru că nu i-am lăsat să ştie cât i-am iubit. Nu le-am arătat, îndeajuns de mult, iubirea noastră. Nu pe cât am fi putut. Sau nu pe cât ar fi avut ei nevoie. Şi, de aceea, doare pe atât mai mult. Lecţia de viaţă este să nu amânăm a ne arăta iubirea. Despărţirea mai poate fi un jaf al destinului: atunci când acesta îţi răpeşte sufleţelul iubit. Când spun asta, mă gândesc la moarte. Moartea omului iubit. Partener de viaţă. Copil. Părinte. Frate. Animal de companie. Poate, o preţioasă Lecţie de Viaţă este că acele suflete care pleacă nici nu erau menite să ne fie alături o viaţă întreagă. Poate, Menirea lor a fost să ne înveţe ceva. Să ne înveţe DORUL. Să ne înveţe regretul; acel regret care ajută la înălţare. Poate că menirea lor a fost, doar, să ne iubească. Să ne facă "să ştim cum este să fii iubit".

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea care se poate preschimba în ură a fost, de fapt, o ură care se ignora ca atare. Daca urâm ceea ce am iubit cândva, înseamnă că n-am iubit niciodată. Iubirea este o pasiune, o flacară, purtând în ea, indiferent de este durabilă sau nu, ca şi propria noastră condiţie umană, şi moarte, şi viaţă.

citat clasic din George Meredith
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regreţi?!

Poate că totuşi poţi întoarce viaţa,
Clipa trăită-netrăită,
Hai... ştiu că poţi, e încă primăvară
Neîncepută, eşti încă 'n viaţă!

Ai obosit de prea mult ce te-am iubit,
Ai îmbătrânit în timp ce ţi-am lipsit,
Un singur sentiment nu,, îmbătrâneşte"
Niciodată, iubirea şi culoarea ochilor!

Privirea ta 'i la fel şi acum, ochii...
La fel de primăvăratici, îi simt...
Privirea ta 'i de argint, la fel de vie
Ca la prima întâlnire-rătăcire!

Sufletul, iubirea e aceeaşi pentru viaţă,
Pentru mine, pentru tine sunt acelaşi
Visător-profet... poet, acelaşi ascultător
De tine, de vers, de viaţa aceasta...

Acelaşi îndrăgostit de timp, de vis,
De ce am iubit, cât te-am iubit, parcă...
Doare, parcă... sigur dorul naşte Muze,
Iubiri confuze... iubiri adevărate... Mari...

Mari iubiri nemuritoare, iubirea mea...
Te-am aşezat peste ce 'nseamnă timp,
Peste ce 'nseamnă viaţa, peste
Mormântul meu de viu, iubita mea...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai iubite

Ne-am întâlnit, c-aşa a fost datul sorţii,
Să ne iubim acum, în pragul morţii.
Să ne iubim, nu să mimăm iubirea,
Să ne iubim cu toată dăruirea.

Nu vreau să fiu un nou amant pe lista ta,
Căci asta n-aş putea-o suporta.
Şi vreau să-ţi fiu iubit până la moarte,
Un altfel de iubit, cu totul mai aparte.

Mulţi doresc ca-n astă vieţuire
Inima să-ţi fie plină de iubire.
Harul Domnului să-ţi fie dat,
Iertat să-ţi fie orice păcat.

Este dat omului ca să iubească
Mulţi ani, aşa ca să trăiască.
Asta e dorinţa orişicui
Pe care-n viaţă vrei să ţi-o impui.

În viaţă vreau să păstrez doar ce-i frumos
Să uiţi c-am fost din când în când gelos,
Că te-am iubit cu tot sufletul, ca un nebun
În voia sorţii am vrut să mă supun.

Din multele femei pe care le-am avut,
În tumultosul, dar tristul meu trecut,
Doar tu ai fost şi rămâi mereu
Iubirea sufletului meu.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de despărţire doare cel mai tare. Pentru că trăim despărţirea anticipat şi continuu. Pentru că nu ştim când se va întâmpla. Această frică de despărţire este un răgaz dat nouă SĂ IUBIM cu toată fiinţa noastră.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am lua suferinţele vârstei de douăzeci de ani şi le-am trăi la treizeci, pe cele de la treizeci la patruzeci... şi aşa mai departe cred că am schimba istoria lumii, am spune că nimic nu e pentru totdeauna, că nici un om nu e de neînlocuit, nici măcar mama, că iubirea nu se trăieşte doar în doi, că moartea nu este în afara vieţii, ea face parte din viaţă, că a pierde şi a regăsi este un cântec de dor ce-l cântăm obsedant, că nu poţi trăi în afara societăţii chiar dacă poţi să ai trufia de a te crede superior ei, ajungi într-o modalitate sau alta să devii sclavul său, că nu există viaţă fără să existe compromis, că a face ce-ţi place este într-un final definiţia fericirii şi cum atât de rar facem doar ce ne place..., sfârşim prin a fi veşnic nefericiţi. Că a fi iubit este mai important decât a fi puternic..., dar că fiind iubit eşti mult mai puternic!

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri greşite

În fiecare dintre noi există
Câte-o poveste devenită tristă
Şi mă gândesc că poate fiecare
A întâlnit iubirea care-l doare

Uităm mereu cu toţii, din păcate,
Acele clipe foarte minunate
Ce-au fost trăite, toate, la-nceput
De parcă dintr-o dat' au dispărut

Le îngropăm în lacrimi şi regrete
Devin subit ca şi inexistente
Şi-n loc să mulţumim că le-am trăit
Îi condamnăm pe cei ce ne-au iubit

Tot încercăm să le găsim o vină
Nu acceptăm că toate se termină
Că totuşi am iubit şi-am fost iubiţi
Ne pierdem în durere chinuiţi

Şi poate de aceea şi durează
Ca inima să redevină trează
Alte iubiri ea, poate, să atragă
Putem iubi cu ea o viaţă-ntreagă

poezie de Adi Conţu (11 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri greşite

În fiecare dintre noi există,
Câte-o poveste devenită tristă
Şi mă gândesc că poate fiecare,
A întâlnit iubirea care-l doare.

Uităm mereu cu toţii, din păcate,
Acele clipe foarte minunate,
Ce-au fost trăite toate, la-nceput,
De parcă dintr-o dat' au dispărut.

Le îngropăm în lacrimi şi regrete,
Devin subit ca şi inexistente
Şi-n loc să mulţumim că le-am trăit,
Îi condamnăm pe cei ce ne-au iubit.

Tot încercăm să le găsim o vină,
Nu acceptăm că toate se termină,
Că totuşi am iubit şi-am fost iubiţi,
Ne pierdem în durere chinuiţi.

Şi poate, de aceea şi durează,
Ca inima să redevină trează,
Alte iubiri, ea poate să atragă,
Putem iubi cu ea o viaţă-ntreagă.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii învaţă de cele mai multe ori ce este iubirea adevărată şi necondiţionată atunci când fac un copil. De aceea, marea majoritatea a părinţilor putem spune că îşi iubesc copiii. Asta însă nu îi ajută să nu greşească grav faţă de ei. Scopul părinţilor ar trebui să fie să pregătească tânăra fiinţă pentru a se descurca singură în viaţă. Pentru că părinţii ne văd ca pe o prelungire a lor, au tendinţa să ne supraprotejeze fără să se gândească cum ne răpesc oportunitatea de a învăţa să ne descurcăm singuri şi mai ales ce ne vom face când ei nu vor mai fi. De aceea, părinţii din prea multă iubire ajung să îşi saboteze copiii. Un părinte educat, ştie că are nevoie să dezvolte abilităţi în copil, abilităţi care îi vor servi în viaţă şi astfel nu îl fereşte de toate încercările vieţii şi îl susţine când acesta are nevoie încercând însă să intervină cât mai puţin în viaţa lui.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga mea viaţă am cerut iubire necondiţionată şi am provocat, puternic de tot, orice om pentru a-i testa limitele: "Cât de mult poţi să mă iubeşti, să mă rabzi şi să mă tolerezi până când îţi vei arăta limita iubirii umane faţă de mine? Hai, arată-mi că eu nu pot să fiu iubit cu adevărat!" Viaţa mi-a arătat că, dacă vrei, poţi să îi dovedeşti şi lui Iisus că nu te iubeşte destul. Că golul din inima ta, sacul fără fund lăsat de o singură rană şi traumă nu poate fi umplut niciodată de către cei din jur. Iubirea începe cu iubirea de sine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil nu se educă lăsându-l la televizor sau la laptop. Acel mic om are nevoie să înveţe de la cei din jurul său comportamentele şi modul de raţionare care mai apoi îi vor construi personalitatea. Nu cred că ar trebui să ne mai mirăm de ce copiii sunt atât de agresivi, au probleme de vorbire sau pur şi simplu nu pot să socializeze - sursa acestora se poate găsi în comportamentul pasiv al părinţilor în primii ani ai săi de viaţă. Şi, ca de obicei, auzim cât se poate de frecvent: "Dar cum se poate una ca asta? Eu mi-am educat copilul foarte bine"... Oare să fie aşa? Ia să ne gândim puţin: cel mic e ca o sămânţă care se dezvoltă, iar dacă tu ca şi părinte nu ai grijă ce "plantezi" s-ar putea ca mai târziu să te trezeşti cu o buruiană în toată splendoarea ei pe care vrei să o transformi în trandafir. Vă rog, mai ales pe voi ce mai tineri care încă nu aveţi copii, nu credeţi că un aparat poate înlocui iubirea părinţilor şi îi poate oferi educaţia cea mai solidă pentru viitorul lui. Nicio altă persoană sau obiect nu poate să facă acest lucru - cu atât mai puţin banii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duke: Sunt cât se poate de normal. Un om banal cu gânduri banale. Şi am dus o viaţă banală. Nu am momente care să-mi fie dedicate in mod special, iar numele îmi va fi uitat în curând. Dar într-o anumită privinţă, am reuşit la fel de glorios ca oricine altcineva din lumea asta. Am iubit pe cineva din toată inima mea şi pentru mine asta a fost întotdeauna îndeajuns.

replică din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samsar de inimi

Era un negustor în piaţă,
Voia doar bani, voia profit,
Vindea ce ne ţinea în viaţă,
Ce ne îndeamnă la iubit

Nu îi păsa nicicum prea tare
Că marfa lui era divină,
Tot ce vindea, pe altul doare,
El nu-şi făcea nicicum vreo vină

Era samsar, samsar de inimi,
Toate pulsau, toate trăiau,
Purtau în ele multe patimi
Şi de regrete suspinau

Dar pentru el erau o marfă,
O-mpacheta la kilogram,
Strângea pachetul cu-o agrafă
Stăteam alături şi-l priveam

L-am întrebat dacă îi pasă
Că cineva nu le mai are,
El mi-a răspuns... ei mi le lasă,
Ca să le vând la fiecare

Au renunţat cu toţi la ele,
Pentru arginţi, pentru averi,
Erau poveri, erau prea grele,
Ce să le faci, ce să le ceri?

I-am spus încet, cât vrei pe toate?
Le-aş cumpăra să le iubesc,
Hai fă-mi un preţ dacă se poate,
Tu doar îl spune, ţi-l plătesc...

Era mirat... cum să mă creadă?
În gândul lui... ăsta-i nebun!
Le vrea pe toate la grămadă,
Cât să îi cer, cât să îi spun?

Am scos un cec... scrie tu suma,
Le iau ca să le fac cadou,
Nu-s pentru mine, eu am una,
Şi nu o ţin de bibelou

A scris ceva... nici nu îmi pasă,
Au fost doar bani, probabil mulţi,
Am să le duc pe toate acasă
Şi-am să te rog să le asculţi

Ascultă-le... şi tu ai una,
Doar să iubească... asta vrea,
Să bată tare, ca nebuna!
Să simţi în ea dragostea mea

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am iubit...

eu am iubit,
fiind iubit
cum n-a mai fost nicicând
nici nimeni pân' la mine...
şi infinit de pământesc
şi copleşit
de nopţi cu stele căzător de filistine...

eu am iubit,
cum n-am crezut c-am să mai pot
să mai iubesc
la fel fiind iubit de tine...
o lume-ntreagă insista că-i un complot
iubirea noastră
izbitor de clandestină...

eu am iubit,
şi-acuma pot muri
ştiind c-am fost iubit
şi-ncă mai sunt
de tine
ci voi să ştii că despre noi
prin lume circulă un mit
despre iubirea noastră
jignitor de androgină....

poezie de Iurie Osoianu (14 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!