Diluvii

s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraş. forţele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creştem speranţele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supravieţuirii.

aici în dreapta e căsuţa noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru nelinişti i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieţii le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
şi privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuţa noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aş dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aş visa o ploaie de paraşutişti acostând pe un ţărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincţie din care să
nu mai putem ieşi decât goi / arşi
dar cu inimile curate & blânde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!