* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristeţea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă şi pe noi cineva
să murim...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!