Call of war

în neaua întinsă / în viscol aşteptăm resuscitarea până când cineva,
o caleaşcă cu cai negri sau o maşină se va împiedica de noi.
şi atunci ne vom da seama că suntem corpuri vii
care absorb aerul - oxigenul lichid pregătit pentru explozie.

aşteptăm printre morminte şi flori - vântul care să ne spulbere temerile.
focare de infecţie peste care aşezăm bandajele sterile ale uitării.

[orice ne controlează creierul ţine de scurtcircuitele care se realizează în mod automat,
inconştient,
orice informaţie modelează lupta dintre noi şi pânza de zăpadă în care ne zbatem.]

dar zăpada e doar o formă pentru a spune
că nu ne mai este frică. când războaiele se termină
ne ridicăm de jos
ne ştergem sângele

& pornim mai departe / aşa ca doi evadaţi dintr-o închisoare de maximă securitate.
cu rănile ascunse în pielea noastră de dedesubt
răni care aşteaptă să se vindece pentru următoarea luptă.

prin frig, viscol şi vânt, caii noştri sunt pregătiţi,
la fel de mult ca şi noi ca să moară. orice informaţie despre puterea lor de
supravieţuire ne va ajuta. să nu ne uităm părinţii, casa / copiii.

[dar orice informaţie ne trezeşte la realitate şi ne îngroapă cu tot cu visele noastre
în ea.]

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respiraţie simplă şi vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraş
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă şi moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerţie
în drumurile noastre înspre soare şi înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu maşini şi noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporaţii au dat faliment
oraşul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca nişte rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu ştim să ne mai minţim
migraţia noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri şi lipsiţi de voinţă
ca să putem merge mai departe

ne aşezăm pe scaunele înalte de bar / lumea îşi contractă plămânii
mângâindu-ne cu braţele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toţi / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi şi o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele oraşului spre gurile noastre deschise

aşteptând hrana.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de avarie

lupii s-au adunat mai aproape de oraş.
aici e linişte.

zidurile au fost acoperite de muşchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.

aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi şi carne crudă.

nu ne e teamă.

e aceeaşi explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.

unii copii mor. bebeluşi cu feţe ca de păpuşi cu
ochi albaştri şi reci.

din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.

pădurea a pus stăpânire pe noi.

bărbaţii se întorc în fiecare zi de la vănătoare.

cândva locuiam în clădirile lor de sticlă şi oţel.

avem flori/ avem sânge.

avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.

avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluş.

dar tot nu ne e frică.

//

ştim că într-o zi ne vor descoperi

şi ne vor duce înapoi.

nu am uitat oraşele lor strălucitoare şi autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.

acolo malformaţiile noastre se vor vedea cel mai bine.

dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minţi.

ne e dor de fluturi pentru că extincţia a făcut ca ei să dispară.

să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.

aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăţi de piele.

lupii au venit astăzi şi mai aproape de oraşul nostru părăsit.

azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfăşurat inimile
cu care ne-am înfăşurat visele
ca o maşină pusă pe lumini de avarie.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când consideri un om inferior ţie, din orice fel de cauze, fie că are o vârstă mai mică, poate experienţă mai puţină de viaţă, poate e mai sărac, mai lipsit de educaţie, ascultă un alt fel de muzică sau are comportamente pe care le consideri înapoiate, imaginează-ţi ca pe o scară mai sus există cineva care se uită la tine şi te judecă în acelaşi fel pe tine. Pentru că dacă e să o luăm în felul asta, în orice faci şi orice ai fi, e tot timpul cineva mai bun ca tine. Şi atunci, ai putea oare să îl consideri pe cel aşa zis "inferior" ţie camaradul tău măcar în privinţa acestui numitor comun? Amândoi puteţi fi judecaţi de instanţe superioare ca fiind inferiori. Ce mai râmăne de făcut? Într-o lume care judecă, toţi suntem inferiori. Într-o lume în care acceptăm, iertăm şi iubim, avem şansa să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare caraghios felul în care vorbesc oamenii despre naştere ca despre un eveniment miraculos. Un miracol este ceva care sfidează natura. Pe când naşterea e unul din cele mai naturale lucruri de pe lume. Sau în orice caz în primele trei. Dar pe de altă parte, dacă stai să te gândeşti, nu există un alt cuvânt care să se potrivească mai bine. Un spermatozoid. Un ovul. Un amestec accidental de informaţie genetică care se va transforma în ceva care ar putea scrie operă sau ar putea să inventeze Napalmul. Mă uluieşte.

citat din Barbara Hall
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o diferenţă între educaţie şi informaţie. Educaţia este întotdeauna o informaţie structurată, are o scară de valori la care se referă. Când navighezi pe internet nu te educi, te informezi.

citat din Florian Tudose
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foloseşte internetul, selectează-ţi informaţia pe care o vrei şi nu cea care îţi este băgată cu forţa pe gât. Orice informaţie pe care nu o ceri şi îţi este dată se cheamă spam. Televiziunea face spam.

Pera Novacovici în Descoperă-ţi vocaţia
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de august

prin care curge respiraţia noastră

penetrând spaţiile dense ale oraşului

e cald /ne simţim molesiţi / ca şi cum am fi înghiţit opium

acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenuşa ne va surprinde / pietrifica îmbrăţisaţi în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuşi

/
zile de august fierbinţi în care florile s-au uscat la balcoane

iar noi rămânem în spaţiul acesta deparazitat

cu răsuflările calde

aşteptăm următoarea erupţie/ care o să facă oraşul să se cutremure

până atunci/ poate vara se va sfârşi

poate vom muri de o boală normală sau de bătrâneţe

sau poate vom trăi o bucată de timp în amintirea unui copil care se joacă la marginea drumului fericit

un copil care ne-a văzut o singură dată/ dar nu a putut să uite zâmbetele noastre

/
zile de august în care fiecare îşi eviscerează frica

şi aşteaptă toamna / ca pe o noua doză de frumuseţe

o injecţie letală umplută cu parfum şi vise.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul nu e niciodată pregătit de întâlnirea cu Viaţa, niciodată nu e pregătit să se dizolve în ea. Dar vestea bună este că Tu eşti Viaţa care nu are nevoie nici de pregătirea nici de girul gândului şi nici de aprobarea sau îndrumarea lui. În momentul în care ne desprindem complet de orice gând, când nu ne mai interesează nici girul, nici ca el, mititelul, să fie pregătit - aşa pe la Sfântul Aşteaptă - atunci vedem că Exista în noi o stare fără formă sau identitate, de Prea-fericire şi Libertate pe care nu am recunoscut-o până Acum niciodată şi care fireşte, este natura noastră REALĂ.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.

Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.

Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.

Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă
să nu mă ucideţi.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa este un minunat acumulator de informaţie. Străbătând rocile muntoase, ea acumulează o anumită informaţie, care apoi vindecă.

Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele îşi împrăştie razele sale de oţel

în mijlocul oraşului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeţii oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ţine pe toţi legaţi

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legaţi la nişte baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor şi mişcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom şti că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiţi.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii te vor judeca oricum pentru orice eşti, orice faci, orice gândeşti şi transmiţi, pentru ce crezi. Întotdeauna vei deranja pe cineva, vei atinge o coardă sensibilă, vei trezi o rană veche şi nici măcar nu depinde de tine. Fiecare e la nivelul lui de înţelegere pe care odată şi odată îl va depăşi. Dar până atunci, pentru ce preferi să fii judecat? Pentru măştile tale sau pentru autenticitatea ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te eliberezi de ceea ce spune lumea despre tine înseamnă să îţi dai voie să trăieşti aşa cum îţi doreşti. Să îţi urmezi visurile, să îţi depăşeşti limitele, să te distrezi, să te simţi bine cu tine însuţi şi cu drumul pe care tu ţi-l alegi. Oricum, orice ai face, oamenii vor găsi mereu un motiv să te critice sau să te bârfească. Ei fac asta pentru că nu trăieşti aşa cum se aşteaptă ei sau pentru că sunt invidioşi pe libertatea cu care îţi dai voie să îţi urmezi visurile. Aşa că, întreabă-te: Ce contează ce spune lumea când tu nu eşti fericit cu felul în care trăieşti? Ce contează ce spune lumea atunci când tu eşti fericit? Singurul tău scop ar fi normal să fie propria ta împlinire. Orice altceva este o pierdere de vreme şi de energie.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că ştiu ce e fericirea
mâinile / capul / lungile nopţi de somn
cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îţi răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi
ştiinţa abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic
de pierdut / la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spaţiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinţii mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca şi cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
aşa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / aşa e cancerul
copiilor care au fost lăsaţi să moară pe treptele casei mele
pentru că da/ am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
şi asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească şi eu îi spun
fericire

//
când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopţi de somn / te visez pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei care vor să dezbată sistemul educaţional românesc, aş vrea să lansez următoarea întrebare: Ce fel de parlamentari şi politicieni a scos sistemul educaţional românesc? Pentru că aproape toţi sunt scoliţi în sistemul românesc de educaţie, nu? Cine sunt cei care îşi asumă responsabilitatea pentru educaţia lor care acum se răsfrânge asupra noastră? Cine îşi asumă responsabilitatea pentru educaţia celor care votează parlamentarii şi politicienii care au ajuns să ne decidă destinul prin legile pe care le-au dat aşa cât i-a dus mintea şi educaţia pe care o au? Cei care fac legile unei ţări ar trebui să fie vârfurile unei societăţi, tot ce are sistemul şi societatea mai bun de oferit. Ce spune despre sistem calitatea "conducătorilor" noştri? Ce facem acum pentru a ne asigura ca generaţiile ce vin sunt mai competente? Tăiem răul de la rădăcină? Facem o schimbare lentă? Facem o schimbare, de orice fel ar fi ea?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rigid dar moale

dezvelit de sentimente
în faţa unui dezastru,
mi-am acoperit inima
cu orice altceva
înafară de un zâmbet.

întotdeauna va exista cineva
de care va trebui să te lepezi întru totul,
pentru că un gest câtuşi de feroce
se naşte dintr-o mizerie profund molipsitoare.

aşa sunt femeile,
aşa sunt bărbaţi,

nişte răni care se pot infecta în timp
şi dragostea va arăta la fel ca un chiştoc într-o scrumieră.
nu îl vei mai putea aprinde niciodată
aşa şi dragostea,
nu va mai înseamna nimic.

nici pentru ea,
nici pentru el.

orice cauză are o urmare mai mult sau mai puţin plăcută,
nu încerca să schimbi nimic
totul funcţionează într-un echilibru abstract,
doar aşteaptă să vină
şi dacă nu vine, mai aşteptă puţin.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!