The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în braţe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi menţin cu forţa
respiraţia înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul creşte / cerşeşte eliberare
ca un deţinut despe care nu ştiu nimic

dar care stă singur in celula lui
şi ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăştie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să şerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârşeşte

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenuşa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deţinutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viaţa/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărşăluind
şi care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în braţe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un loc pe lume în care inima îmi bate mai tare, în care rămân fără răsuflare de atâta emoţie, un loc în care timpul se opreşte. Acel loc e în braţele tale, acolo nu mai îmbătrânesc, acolo nu mă mai opresc să visez.

citat din Alda Merini
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

Acolo unde cădem
Pe gânduri
Şi gândurile cad pe noi
Aşa ca o ceaţă deasă
Acolo e depresiune
Acolo unde gânduri negre
Năvălesc peste noi
Ca popoarele migratoare
Şi nu le putem controla
Şi ne bagă la idei
Acolo e depresie
Undeva tot pe acolo
Trebuie să fie
O ieşire ingenuă
Care ne scoate din labirint
Care ne duce la liman
Şi care trebuie găsită.

poezie de David Boia (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a fi descoperit alchimia am visat în mod repetat vise care tratau mereu aceeaşi temă: alături de casa mea mai era o altă, mai precis o aripă sau o construcţie adăugată care îmi era străină. De fiecare dată mă minunam în vis că nu cunosc această parte a casei, care se pare că fusese dintotdeauna acolo.

citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

&

iarnă dependentă de vânt şi zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îţi creşte în creier — un gheizer din
care ţâşneşte apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeaşi apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
şi vei vedea cum prin fumul de ţigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în nişte filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniştea obsesivă ne va amorţi
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârşitul e întotdeauna acelaşi,

laşi corpul moale
să poată zbura / pentru că ştii

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
şi când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârşită îngropată
în zăpadă şi vânt.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâţia ani

atâţia ani făcuţi din dorinţe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie

dorindu-ţi să fii acolo

atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poţi respira

liniştea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghiţind pământul
ca un monstru din basme

dar toate astea sunt un balast pentru a spune că

tu şi sângele şi respiraţia ta

sunt absolut întâmplătoare

acum o ţigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky

ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eşarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu

acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ

rămân acolo imaginându-mi cum ar fi

un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad

atâţia ani în care roboţii au biruit şi ne-am trezit cu inimile pline de silicon

sau orice alt material care rezistă la rupere.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu de zăpadă

La ceasul şi în ziua-n care
Mi te vei stinge pâlpâit
Să-ţi fie părul de ninsoare
Şi tot ce încă nu te doare
Să ţi se vindece iubit.

Să-ţi vină moartea ca zăpada,
Ca prima iarnă din poveşti
Şi să-ţi acopere grămada
De trup, care să fie prada
Ninsorilor. Să mă iubeşti
Şi sufletul să-ţi fie nins

Până la cer necontenit.
La cel ce e de neatins
Un om de nea s-ajungi împins
De visul care l-a topit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (20 decembrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opium

mintea mea e macul copt care a explodat în sute de seminţe întunecate
acolo e opiumul care hrăneşte iluzia fericirii

toată siguranţa pe care o simt
e ireală
trec cu degetele prin ea ca printr-un roi
de musculiţe
se agită puţin şi apoi se dispersează
o ştiu acum
ştiu că sunt singură
e doar datoria mea să mă apăr

strâng din dinţi
mi se blochează toată ura în piept şi mă doare

şi ce dacă sunt iubită
şi ce dacă sunt nevinovată

furtuna de deasupra
coboară în mine
şi rămâne

cât de aproape e moartea uneori
îi simt respiraţia pe piele
se abureşte ca o oglindă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre resturi. Singurul loc de care moartea nu ştie

uneori sap în mine şi
rămân acolo până noaptea târziu

caut locul din care am venit

ştiu că există pericolul
să se surpe pereţii scrijeliţi de nesomn
şi nimeni n-ar cuteza
să mă dezgroape iar
căutările mele vor fi zădarnice

rănit printre resturi ignorat şi cu
tălpile arse de căutări
o să aştept în singurul loc
de care moartea nu ştie

ştiu totuşi

că în locul acela a locuit o femeie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de august

prin care curge respiraţia noastră

penetrând spaţiile dense ale oraşului

e cald /ne simţim molesiţi / ca şi cum am fi înghiţit opium

acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenuşa ne va surprinde / pietrifica îmbrăţisaţi în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuşi

/
zile de august fierbinţi în care florile s-au uscat la balcoane

iar noi rămânem în spaţiul acesta deparazitat

cu răsuflările calde

aşteptăm următoarea erupţie/ care o să facă oraşul să se cutremure

până atunci/ poate vara se va sfârşi

poate vom muri de o boală normală sau de bătrâneţe

sau poate vom trăi o bucată de timp în amintirea unui copil care se joacă la marginea drumului fericit

un copil care ne-a văzut o singură dată/ dar nu a putut să uite zâmbetele noastre

/
zile de august în care fiecare îşi eviscerează frica

şi aşteaptă toamna / ca pe o noua doză de frumuseţe

o injecţie letală umplută cu parfum şi vise.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escape room

vii de pe teritorii necunoscute / continente care s-au scufundat deja
în apa oceanului blocurile se clatină / la parter locuiesc eu

în fiecare zi încerc să ies la suprafaţă cu mâini care nu pot înota
cu picioare care nu se pot mişca

încerc sa ajung în lumea reală/ dar toate visele mă trag înapoi / ştii cum curge sângele în apa? ca o cerneală se împrăştie încet şi construieşte baraje în lupta cu el însuşi/

m-am tăiat în dreptul inimii în semn de preluare a controlului
privesc prin hublouri d e pr a va rea

şi mi-e dor de castelele de nisip pe care le făceam când eram mică

pe teritorii cunoscute
marea de nisip se întinde până dincolo de orizont

de acolo văd un bătrân venind încet

// oasele mă dor tot corpul mă doare rana din inimă sângerează //

cred că m-am întâlnit cu dumnezeu
dar un val înalt îl acoperă şi dispare

fac un castel de nisp cu ferestre largi şi dormitoare în care să ascund toate viciile mele

rămân în umbră pentru o perioada de timp / nu ştiu ce se întamplă
dar soarele izbucneşte dintr-odată / deasupra mării pare foarte mare

privesc prin aerul liber / t ris te ţea

salcâmii îşi scutură florile uriaşe şi mă îngroapă în mirosul lor / decid să fiu propriul meu soare
să te caut / să te atrag aici pe teritoriile mele necunoscute

sa mă tai din nou în dreptul inimii ca de acolo să ţăşnească bu cu ria /

sunt doar o hologramă / asa cum a spus patrick suskind
când te apropii de tine ca de o gaură neagră / cei din afară te vor vedea pentru totdeauna cum le faci cu mâna în semn de la revedere dar niciodata nu te vor vedea coborând în ea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea albastră

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun, stai acolo, nu voi permite
nimănui să te
vadă.
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu îi torn whisky pe pene şi inhalez
fum de ţigară,
iar prostituatele şi barmanii
şi băcanii
nu vor ştii vreodată
de existenţa ei
interioară.

am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea sever cu ea,
îi spun,
şezi blând, vrei să-mi complici
existenţa?
vrei să mă pui în
dificultate?
vrei să îmi sabotezi vânzările de carte
în Europa?
am în piept o pasăre albastră care
vrea să iasă
dar eu sunt prea deştept, o las să zburde
câteodată noaptea
când toată lumea doarme.
îi spun, ştiu că eşti acolo,
prin urmare nu fi
tristă.
apoi o pun la loc,
dar ea mai cântă puţin
acolo înăuntru, nu am lăsat-o chiar
să piară
şi dormim împreună
aşa
cu înţelegerea noastră
secretă
şi este suficient de emoţionant pentru
a face un bărbat
să lăcrimeze, dar eu nu
lăcrimez, dar
tu?

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce o trăiesc

Doamne, aş vrea să te privesc în ochi
şi să îţi spun despre iubirea ce o trăiesc,
să îngenunchez cu sufletul
şi să recunosc în faţa ta că mă arde,
sunt plină de ea cum e cerul plin de tine,
mă doare până la lacrimi,
iar inima mea e ca o temniţă:
acolo e el, acolo eu, amândoi prinşi pentru vecie...
Eu am gustul lui de gutuie răscoaptă,
mi se scurge prin toţi porii,
iar ca să pot trăi, mă furişez în el,
lasându-mi urmele ca pe un jurământ,
apoi, sângele pe care-l respir, mi-l fac templu.
Da, Doamne, bărbatul acesta mi-e aripă
şi mă ustură carnea unde îmi creşte,
ca tăietura unui păcat,
aşa simt durerea...
De aceea, te rog, să-mi laşi,
această dragoste
chiar şi sub forma unei cruci
pe care o voi duce pe braţe,
sărutând-o la fiecare încercare,
la fiecare lovire de pietre...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Russel Kincaid

În ultima primăvară pe care am trăit-o de atunci,
În acele ultime zile, am stat în livada pustie,
De unde, dincolo de câmpurile verzi, se văd sclipind
Dealurile de la Miller's Ford,
Reflectând la mărul
Cu trunchiul uscat şi cu crengile crăpate şi chinuite
Pe care, pe alocuri, se iţeau frunze
Şi flori delicate,
Menite să nu devină niciodată fruct.
Acolo eram şi eu, cu spiritul închis
De carnea pe jumătate moartă, cu simţurile amorţite –
Dar încă gândind la tinereţea mea şi la tinereţea pământului,
La felul în care înfloresc fantome, sclipind palid
Peste ramurile fără de viaţă ale Timpului.
Visând despre primăvară şi despre tinereţe roditoare,
Am căzut în ciclonul
Care m-a aruncat din îmbrăţişarea sufletului
Acolo unde nu există nici lume şi nici cer.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulaţii), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu ştiu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepţiei mele despre frumuseţe şi care totuşi e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, care şi-au petrecut viaţa cu cititul şi au scos înţelepciunea lor din cărţi, seamănă cu aceia care au dobândit cunoştinţe exacte despre o ţară din multe descrieri de călătorie. Aceste descrieri pot da informaţii despre multe lucruri, dar în fond nu dispun de o cunoaştere unitară, lămurită şi temeinică a acelei ţări. Dimpotrivă, acei care şi-au petrecut viaţa cugetând, seamănă cu aceia care au călătorit în acea ţară: numai aceştia ştiu propriu-zis despre ce este vorba, cunosc lucrurile în legăturile lor şi sunt acolo cu adevărat la ei acasă.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se vor duce acolo unde primesc mai mult; iar Supremul, care doreşte dezvoltare în toate, şi care este atotştiutor, va trimite către tine oameni care nici măcar nu te cunosc.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!