Transparență

lunga mea cădere în captivitate - intravenos bag substanțe care să mă vindece dar nimic destructibil
care să cutremure creșterea osoasă a corpului

dar venele, venele astea rămân tari ca o sârmă ghimpată ce capătă consistență

îmi vorbești despre pantofii stiletto și rochia roșie a manechinului din vitrină iar asta
declanșează un război în mintea mea când
liniștea e atât de puternică și se prelungește până la marginea orașului
unde eu stau cu piciorul pe o m i n ă gata să se declanșeze

trebuie doar să mă împingi dintr-un perete în altul

& voi deveni alt manechin / cel care așteaptă să nu moară de foame
la fel ca în secolele trecute când oamenii mureau
rând pe rând sclavi ai sistemului /asta ne consumă acum și pe noi

descarcerarea este o posibilă soluție / doar așa mai rămâi în viață cu viziuni
halucinante în starea asta care se perpetuează
până la oprirea definitivă a durerilor

ești ca un frigider scos din priză de la - 18 grade / până aici oricât de mult ai merge
nu vei vedea nimic care să ne aducă alinare- egrete zburând deasupra luciului apelor sălbatice & plaje exotice
e doar traficul ăsta intens / soare fierbinte injectat pe marginea străzilor
&
orașul care ne intensifică foamea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Inside

&

iarnă dependentă de vânt și zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv

care îți crește în creier — un gheizer din
care țâșnește apa fierbinte în plină iarnă

cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeași apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor

nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
și vei vedea cum prin fumul de țigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi

ca în niște filme vechi în alb - negru

"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniștea obsesivă ne va amorți
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârșitul e întotdeauna același,

lași corpul moale
să poată zbura / pentru că știi

asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
și când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.

o secundă care nu doare / o iarnă nesfârșită îngropată
în zăpadă și vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acest conținut nu e disponibil momentan

întind un cearșaf lângă un alt cearșaf / lângă un alt cearșaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poți scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu ești un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii și pleci / vii și pleci

//sunt ca o papușă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioși //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ți-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu știe ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineții ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcționăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare și e o creștere continuă a neliniștii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineața ne liniștește

și pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearșafurile albe până obținem o linie continuă

un puls care ne trezește la viață și continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăți mici de soare
se suprapun / dau naștere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

și nu știm ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spații uriașe / în largile spații corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca și când stau în fața unui pluton de execuție

iar gloanțele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în fața unui șemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îți dorești

când de fapt

peste tot sunt cadavre și cadavre / aici la marginea orașului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Cât e până departe, mamă?

cât e până departe,
mamă?

copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-același rând neterminat
și invadat de buruieni.

mai știi ce-mi promiteai?

să ai răbdare, și să strângi în pumnișori
atât cât poți, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.

ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul

mamă,

e mult până departe?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zile de august

prin care curge respirația noastră

penetrând spațiile dense ale orașului

e cald /ne simțim molesiți / ca și cum am fi înghițit opium


acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenușa ne va surprinde / pietrifica îmbrățisați în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuși

/
zile de august fierbinți în care florile s-au uscat la balcoane

iar noi rămânem în spațiul acesta deparazitat


cu răsuflările calde


așteptăm următoarea erupție/ care o să facă orașul să se cutremure

până atunci/ poate vara se va sfârși

poate vom muri de o boală normală sau de bătrânețe


sau poate vom trăi o bucată de timp în amintirea unui copil care se joacă la marginea drumului fericit

un copil care ne-a văzut o singură dată/ dar nu a putut să uite zâmbetele noastre

/
zile de august în care fiecare își eviscerează frica

și așteaptă toamna / ca pe o noua doză de frumusețe

o injecție letală umplută cu parfum și vise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

RMN

injectez orașului substanțe de contrast pentru a i se vedea
mai bine arterele / inima

otrăvuri lente îmi parcurg trupul în timp
ce pun cafeaua în filtru / un alt drog care mă ține în viață

// dimineața răsăritul are ceva magic
văd oamenii ieșind din întuneric din casele lor frumoase //

se plimbă absenți pe străzi
caută un loc spre care să se îndrepte

le injectez și lor substanțe de contrast
ca să li se vada mai bine tulburările lor psi ho ti ce

atunci când discul roșu ajunge deasupra mea

știu că nu sunt un doctor
nu stiu să vindec nimic / dar tai cu bisturiul carnea moartă a lumii

e nevoie de precizie și contact direct pentrua a fi față în față cu răul

//

se face dimineață / se aprind luminile galbene ale stâlpilor
acum soarele ne hrănește cu o lingură
în doze și proporții perfecte pentru a subzista

suntem pacienții lui / până ce devenim abstracți și minori

tot mai multe pastile înghițim
pentru că lumea este spitalul nostru / în care tot mai multă singurătate apasă pe creierele noastre
rămân pe patul meu de spital și stiu / trebuie să îmi injectez mai departe substanțele de contrast în vene
pentru a mi se vedea organele, inima, teama.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu care este o destinație la capătul unui drum trebuie să lipsească de aici și acum, iar asta e culmea absurdului... Nu-l poți vedea pentru că îl cauți cu mintea. Când o vei face cu inima vei privi tăcut, după identitatea căutătorului de care nu te-ai îndoit niciodată până acum. De Dumnezeu te-ai îndoit, dar de tine nu. Procedează exact invers. Dacă cel care caută e doar un gând din mintea ta prins în capcana memoriei și a trecutului? A vedea că tu ești Dumnezeu, înseamnă a nu mai găsi în tine nici măcar o urmă de minte, deci de dualitate.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea ca o sârmă ghimpată

Te iubesc-ul ăsta rostit de toată lumea și-n culcare și-n sculare
nu-mi spune nimic - sună ca un butoi dogit uitat neumplut
de mii de ani oamenii își zic cuvintele astea tâmpite
cu buzele țuguiate asemenea unei trompete ieftioare din alamă
cum zic bună ziua și bună seara și la revedere
ca să nu mă fac de râs și să fiu în rândul lumii îl scrisesem și eu pe un carton
un capac de la o cutie de pantofi de mort
de cum apăreau la geam iubitele mele
alea neîntrupate ca niște iele bântuitoare de vise de doi bani
le arătam cartonul
și le făceam semn că nu pot ieși arătându-le micile pete roșii făcute cu carioca
are scarlatină prăpăditul, își ziceau
și plecau înspre ele cocoșate de oftică
bombănind înciudate: a dracului boală, pas de-l iubește pe ăsta
dindărătul jaluzelelor galbene cum e luna râdeam poznaș
cu ultima dintre ele mi s-a înfundat
a luat forma unei coli de hârtie pe care era scris un condac bisericesc
și a intrat pe sub ușă
mi-a smuls carioca din mână și și-a făcut și ea
pete din alea ca de scarlatină
a spus ceva despre împotrivire
despre sângele meu tandru din venele ei
despre nerostul celeilalte lumi făcută dintr-o dată nevăzută în ochii ei sticloși
despre nu știu ce minune
habar n-am de unde a apărut, așa că nu mă întrebați
mi-a mai spus că lăsase zacuștile pe foc
dă-le-ncolo, vinete mai găsesc eu și-n alte vieți,
dar o carioca la fel ca asta nicăieri
mă încurc în picioarele ei arătând atunci când merg la frigider
aidoma unui crab simpatic
mi s-a agățat ca o sârmă ghimpată de cracul nădragilor dragostea ei
si cine a pățit-o cu vreo sârmă ghimpată știe că nu poți scăpa
e un fel de absolut al iubirii
iar aici nu mai spui te iubesc-ul ăla strâmt
care aduce cu bună seara și cu bună ziua și cu la revedere
nu mai spui nimic
doar ții în brațe petele alea făcute cu carioca
și te minunezi ca și când ar fi scarlatină adevărată.

poezie de din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoș CoandăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Livrescu" de Mihail Soare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 15.99 lei.

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinații necunoscute
prin pădurile de brazi așa ca cerbii urmăriți de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca și cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să miște.
de la alt soare
cel pe care îl poartă orașul în piept.
dar și el e o rană prin care poți
să traversezi de la un mal la altul

și atunci
te simți
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
știi că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
și tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noștri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale mașinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul înghețat & așteptăm. așteptăm. așteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriașa groapă de deșeuri a orașului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jen: Jack, am avut iubiți, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relație.
Jack: Poate că așa este. Dar aici nu e New York unde băieții gay se lovesc unii de alții când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populația gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viață amoroasă. O să ai o viață amoroasă incredibilă. O să fie super și înfricoșător și o să-ți schimbe întreaga viață când o să aibă loc.
Jack: E ușor să vorbești.
Jen: Știu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aștepți mai puțin.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarba înaltă până la sărut

doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean

mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri

să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă

te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh

prin iarba înaltă
până la sărut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Denzel Washington

Care este efectul pe termen lung al supradozei de informație? E o întrebare pe care mi-o adresez mie. Chiar este necesar să știm atât de mult cât știm, să aflăm despre lucruri noi într-un timp scurt și cât de des posibil? Asta înseamnă că acum sunt mai multe lucruri rele care se petrec sau doar că suntem copleșiți cu informații despre astfel de lucruri? Întotdeauna au existat cutremure, crime, incendii, tsunami, moarte și distrugere. Dar care sunt efectele de la a vedea asta 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână?

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaște dizolvându-se în ea. A. M: E tragic și până ce mulțimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înțelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc și exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum și cine le va anula frica? Doar un Moș, Ion Roata... A. M: Gândul și frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viața veșnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp și de aici frica, înțelegi? Dacă am putea vedea că suntem viața și nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem și care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă așa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu și mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viața veșnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viața pe care o ești rămâne liberă de persoana care pare că o ești. Acum tu unde ești, nu ești Aici? Toți suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înțelegi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca și el. Pentru a recunoaște această trezie, rămâi pe senzația de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu și mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniștea noastră de A Fi va înghiți toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi și nu de a vedea sau interpreta ce îți arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poți vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înțelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corpul e doar o închisoare care te invită la moarte, trebuie să evadezi în viață din el păstrându-l ca viața nu ca mintea. Doar astfel poți vedea că această limitare a formei nu ești tu. Tu ești Nenăscut, doar visezi că ai fost limitat la o formă, deși tu rămâi în continuare infinit. Doar trezește-te din farsa asta!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

de ce iubești, când iubești?

iubito, eu nu știu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torțe?
adică, ori o iubești, și-o iubești cu defectele ei,
ori n-o iubești, și n-o iubești cu defectele ei.
când iubești pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubești și-l duci în iubire.
până la marginea vieții și a morții
nu-ți impun să joci, iubito
să iubești ce iubesc eu,
ci să iubești ce iubești tu,
dar să iubești până la cer și dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-și însușească asta,
lumea ar fi o veșnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poți să spui pentru ce iubești o femeie,
n-o iubești cu adevărat, doar o infuzi
și mireasma nu ține până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubești ceea ce iubești?
nu te iubesc, femeie, pentru frumusețea ta,
ci te iubesc pentru că frumusețea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud și-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie

Despre Eternul Nisargadatta Maharaj. Unii din vizitatorii care veneau la Sri Nisragadatta Maharaj în Satsang auzeau uneori cam aceiași "placă". EL urmărea să explice cum a apărut "Eu sunt". Unul din vizitatorii care mai auzise de câteva ori asta îi spune: "Am mai auzit asta de câteva ori!" Maharaj a replicat instantaneu: "Și ce; te-ai vindecat?" Până ce nu te vindeci de cea mai universală dintre bolile acestei lumi numită "Iluzia!" nu auzi decât povestea din mintea ta, în nici un caz tu nu auzi un discurs în conștiință de unde vorbesc EU. Imaginează-ți că ești scafandru și ești cufundat în albastru atât de viu al oceanului și de niciunde se aude simfonia oceanului. Ești topit, ești furat de frumusețe pentru veșnicie! Oricum ești furat de frumusețe pentru veșnicie. Doar că încă nu știi asta! Tot pe Maharaj cei care îi spuneau că au mai auzit asta el spunea: "Într-un spital oamenii sunt tratați cu același medicament și ei se fac bine. Deci ce e în neregulă cu asta de tu rămâi bolnav?"

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Experience of Nothingness: Sri Nisargadatta Maharaj's Talks on Realizing the Infinite Paperback" de Nisargadatta Maharaj este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Hindenburg

două zile te-am așteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâșietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înșelat
eu eram o ființa arsă de dor și totul era în imaginația mea.

a doua zi a plouat și prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu ești singurul care îmi poate poate aduce liniștea.
din nou m-am gândit la soare și la ce or face oamenii arși în spitale. plăgile lor roșii mă obsedau și te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit și mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc și
toți au ars. am căutat pe google. așa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare și mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde și pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ și eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că știu ce e fericirea
mâinile / capul / lungile nopți de somn
cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îți răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi
știința abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic
de pierdut / la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spațiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinții mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca și cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
așa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / așa e cancerul
copiilor care au fost lăsați să moară pe treptele casei mele
pentru că da/ am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
și asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească și eu îi spun
fericire

//
când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopți de somn / te visez pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

#

ai scris o mulțime de poeme pentru sacha
și niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghițirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca și
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele orașului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

și sângele tău,
și sângele lui sacha.

dar orașul nu știe nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, așteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
știe de la început că nimic
nu va mai ieși viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanță care-și deschide brusc ușile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook