Azi

Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieţii, veşnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodeşte al neputinţei ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezeşte şi strigă-n ţeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
şi a minciunii floare e veştedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ţi desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniţă nu are a se-nălţa pe unde.
Ci toate-n urma morţii s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deşterne

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cerber
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou minim

Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Şi în infern de şoapte eşti, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...

De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanţe doarme-n frică.

Absenţa ta îmi locuieşte-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...

În poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Şi-n moarte-i duh de luturi sărăcit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vicii

întâmplătorii îngeri ţipă-n vicii
îţi suie-o rugăciune din ţigară
a ceartă ţuica strică pacea rară,
ci unelteşti cu sfinţi spre zbor indicii.
şi clipe-n mâine ţi se-adăugară
mereu în sân cu timpul, şarpe-al fricii
zidind pe calea albă edificii,
de cuget noapte-n insomnii de ceară.
păcatul din iubire sânge soarbe
îmi eşti în carne foame nălucind
din setea ta izvoare se desprind
pe gură dându-mi vorbe, stihuri oarbe.
da-n urmă-s toate de mormânt nărav
cu Dumnezeu în piept şi-n vis zugrav

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Minerva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi jumate

senin mi-e-n suflet chinul cărnii, Doamne
că răni fiinţa îmi îndestulează
în lut umbros să-mi dai puţină rază
în noaptea vieţii, sub argint de toamne

din bezne-a fi iertarea-mi du la Tine
că frig de timp în sânge îmi pătrunde
pe unde azi de ieri deja-s secunde
şi strig albastru-n duhului retine

că nu-i nimic luminii Tale-ascunde;
poem de preacuvinte genuine
de reazem am în clipele-n ruine
citind Poeţii ce-s în veci pe unde...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul schizo respirat

Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Şi taină-i cât călăuzire sfântă...

Da'n sacrul tău, femeie, ţin blesteme
Că-n sânge-amor de temniţă se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...

Tavan e Ceru-n dese imprecaţii
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ţi-i...!

Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respiraţii...
Şi stihul stins aprind în ochii tăi

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din o lacrimă pe cer

îmi e din soare şoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereţii
în a nefi, biserică a vieţii
îmi stai zidită-n mici bucăţi de rugă

din şarpe-n măr tocmită-n taina ceţii
în văzul minţii lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăşi slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeţii

te ştiu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spaţii, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă

în stih flămândele învăpăieri
aveau o linişte de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem al cărnii cu viciu a nefi

Fiind, de cazi în umbre-a morţii viciu
Grăind un întuneric plumb a noapte
Ţi-s rănile din gând în chinuri coapte
Şi-n sânge ai de patimi edificiu.

Cu mine te-nvelesc şi bându-ţi şoapte
În tine intru prin sărut, indiciu
De cuget ce mi-l ţin pe drum de-ospiciu
În orizont stricat, în zări inapte.

Acolo-n plaga clipelor de piatră
Cu ochi din frunte-n răcnet te-am văzut,
Exişti a nefiinţă idolatră.

Din brâu a toamnă frunza ne-a căzut
Şi-n iarna de hârtie stih e-n vatră...
Amor, poem al cărnii, imn de lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte către zi

mi-e cerul greu de stele făr' de vină
în noaptea ce cu lene mă străbate
din calea ta şi umbra se abate
de-i îmbrăcată-n vremuri de hermină.

la uşa raiului o rugă bate,
o lacrimă-n priviri e-n rădăcină
vin păsări, înţelesuri de rugină
de ou cu miez în şoaptă întrebate.

şi-n plin de-a ta făptură, zări ce-mi frânge
apropii des distanţe-n vămi de karme
iubirea ta în braţe îmi adoarme
sub piele-ţi beau albastrul tot din sânge.

pe nimfe de lumină-ncalec iute
în soarta lină-a dragostei ştiute.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te scriu pe a iubirii clipei urmă

Te scriu pe a iubirii clipei urmă,
Nu ne mai luminăm în ceas ce vine
Şi-avem în sânge piatră de ruine
Şi ne umbrim în cuget ce ne curmă.

Trecutul mi te bea, năluci vecine,
În repruncire-i între noi o gurmă
Când morbul altor taine ne mai scurmă
Da'n paza noastră creşte mărăcine.

Şi cum povestea are asfinţire,
Fiind căzut în dragoste mai ieri,
Din amintire curge-amor subţire.

Ci viitorul tu să nu mi-l ceri
Şi lasă frunza-n brâu, spre Rai peţire
Şi, dragă, nu mai năvăli-n plăceri...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Quinn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajbă de eternitate

eternitatea e o vrajbă-a vieţii
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeţii.

mirarea-ţi este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreţii
odaia-ţi este-aşezământ tristeţii,
o raclă raţiunea ce-ţi subjugă.

îmi eşti corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.

fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îţi respirai iar umbra şi te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Popeye
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia cuvântului

banul de Luntre l-am cheltuit pe femei
voi intra blatist Dincolo
din ţâţa eternităţii pământene curge-albastru
scribul îşi pregăteşte cenuşa pentru următoarea viaţă
visând gri

murinzii zboară ţinându-se de coada rugăciunii
dedesubtul fumului incandescent,
rochiţa nopţii era albă
scribii visau cu cerneală acolo,
în umbletul duhului prin sânge
îngerul striga purpuriu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bastilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume în alb

mistere păşind într-o luciditate de floare
miezul îşi lasă umbra-n grădini de-nţeles
moale-n palparea visării
te cheamă a flori, în ziua numirii tale răcnesc
femeie din aceeaşi nuntă,
Domnul strivind în copitele asinului drumul,
deschizând
mormânt de curând
chemând
pe tine a floare

ştiu, scriu nimicuri
în veghea aceasta de petale

corolă în lacrima ta de iubire numeşte
femininul înfipt în coasta lui Dumnezeu,
nu te pot scrie, am păşire de Om
şi-mi este mersul vorbei păgân

asupra fumegării a fi
Fiul zideşte pipa iertării pe buze de Tată,
pe văzduh, nenumită, cu zbor păşind
Pasărea...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

de chin flămândă-i rana bând o cruce...

recente leziuni spre mâine-aleargă
şi azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...

în urma ta eu crez învăţ să meargă
pe sub o grea păşire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deşi mi-e-n cuget zborul de litargă.

din perne spintecând un măr în carne,
din aşternut de lut şi de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...

din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire din somnul raţiunii

zei aruncă peste noi aroganţe penale
găuri negre mari se cască-n urma lor
romănii toţi se luptă cu biruri infernale
n-au unde să mai fugă din calea hoţilor.

ciuma roşie s-a răspândit în ţară
ca pesta porcină prin satele gliei
ne-a încolţit mătrăguna ordinară
îndepărtându-ne de cântul ciocărliei.

când zeii respiră furtuna se porneşte
aruncând în neant orice urmă de zâmbet
ca un blestem de viaţă ce scrâşneşte
sfinţi şi îngeri se revoltă cu urlet.

o rază de lumină tandră ne trezeşte
din coşmarul vremii suspendat în sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea noastră

Aş vrea să fii mereu aici cu mine,
Nu trece zi să nu mă gândesc la tine.
Vreau să mă topesc în braţele tale,
Să fim doar noi doi printre petale,
Eu să fiu ploaie, tu să fii vânt,
Să-mi alungi picăturile de pe pământ.
Să fiu o floare uitată de lume,
Într-o pustietate bizară, fără nume,
Idealuri, vise, ţeluri devenite realitate,
Să fim doar noi doi în singurătate.
Amintirile nu-şi găsesc locul aici,
Zilele se scurg, secunde mici, mici,
Lumea noastră-i de invidiat,
Închizi ochii şi ajungi imediat.
Ne iubim de cum ne întâlnim,
Doar ştim mereu ce ne dorim...
Dar stai, unde fugi aşa grăbit?
Ai deschis ochii, de ce m-ai rănit?
Am rămas din nou o floare fără viaţă,
Tu crezi că eu am inima de gheaţă?
Vântule... ridică-mi petalele la cer!
Nu vezi că sufăr, plâng, zbier...

poezie de Larisa Oancea
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când frunza veştejeşte-n brâu şi iartă
Păcate Domnul Morţii la intrare
Tiptile taine-acolo pacea are
Şi duhul tău deschide-a nunţii poartă.

În raclă lutul tău zadar cărare
A descompunere la preţ se ceartă
Cu vise-n amfore ce nu au toartă
Şi umbra-ţi doarme, liniştea ne doare...
.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!